Şi totuşi speranţa există - s-a născut pe 11 septembrie 2008!

Orele 01:45, data 12 septembrie 2008. M-am retras în faţa computerului pentru a scrie acest editorial, unul cum n-am mai scris de foarte mult timp. Un articol de presă în care am investit emoţii, trăiri de nedescris, sentimente pure şi, poate cel mai important - speranţă. Cum de am ajuns aici? Foarte simplu.

Pentru început să ne reamintim cu lacrimi în ochi de data de 11 septembrie 2001. Nişte oameni fără suflet sau... cine ştie... au deturnat mai multe aeronave, şi le-au redirecţionat către ţinte de pe teritoriul american. Două imobile impunătoare au fost realmente doborâte iar o a treia serios avariată, în haosul creat pierind mii de oameni. Sacrificii inutile, influenţe asupra economiilor multora dintre ţările lumii şi asupra concepţiilor despre lume şi viaţă. Povestea este binecunoscută tuturor.

Fie-le ţărâna uşoară celor care au murit nevinovaţi. Cât despre ceilalţi... să-i judece bunul Dumnezeu. Capitol închis! Făcând acum un salt peste ani... ziua de 11 septembrie 2008 a fost de bun augur (cel puţin pentru mine). Şapte ani au trecut de la evenimentul amintit mai sus, cifra 7 parcă aducând cu ea speranţa.

Speranţa că în agricultură, sănătate, mediu vor avea loc schimbări în bine. Naşterea unui copil la care am asistat în data de 11 septembrie m-a făcut să cred că speranţa aceasta se va şi concretiza. Mica viaţă care tocmai şi-a găsit loc în lume vine cu o mare răspundere. O mare răspundere a noastră, a tuturor, asupra patrimoniului pe care îl vom lăsa urmaşilor noştri.

Dacă vom continua să lăsăm drept moştenire violenţa, un mediu înconjurător din ce în ce mai bolnav şi mai ostil nouă, oamenilor, nu vom fi avut pentru ce a ne fi luptat. Toate grevele sindicaliştilor din agricultură, toate minunile tehnologiei vor fi fost în van.

Dar staţi, speranţa există! Ea s-a născut în 11 septembrie 2008. Cel puţin pentru mine. Sper să pot găsi îndeajuns de multă putere înlăuntrul meu să schimb ceva în mediul înconjurător. Chiar şi dacă voi putea planta un copac voi fi fericit. Voi şti că am lăsat o „umbră” speranţei, în căldura înăbuşitoare a indiferenţei, „umbră” necesară urmaşilor noştri în vreme de restrişte.

Sper... şi cred că sunteţi în asentimentul meu. Începem cu reciclarea deşeurilor... la treabă!