Studenții crizei – servici peste trei ani

ÎNGRIJORARE. Până la 25% din absolvenții de facultăți economice, promoția 2009, își vor găsi de lucru abia în 2012, fiind considerați slab pregătiți, iar criza are și ea un rol negativ în acest context

Ionel Văduva

Conducerea ASE are previziuni sumbre cu privire la potențialul de angajare a tinerilor economiști, care vor ieși anul acesta de pe pe băncile facultăților. Până la un sfert din cei care vor termina anul acesta o formă de studii superioare economice în sistem Bologna, vor găsi un loc de muncă abia peste trei ani. Motivul: cei care încă mai angajează (foarte puțini la număr), îi consideră pe „bolognezi“ mai slab pregătiți decât predecesorii lor, cu studii de patru ani. Vinovată de situația dificilă mai este și criza economică. Firmele sunt interesate doar de economiști cu ștate vechi în domeniul finanțelor. În 2009, vor avea o șansă la angajare doar 75% din cei care au terminat deja studiile de patru ani în domeniul economic. Însă, și dintre aceștia, angajatorii îi vor chema la interviu doar pe cei care au avut experiență de muncă pe perioada facultății. Din cei care vor fi respinși la eventualele interviuri de angajare, se vor întoarce în programele de masterat peste 75-80% din totalul absolvenților de ASE.
Statul întoarce spatele
Anul acesta, subvenționarea locurilor de la Buget nu o va depăși pe cea din 2008. Menținând tendința de scădere a numărului studenților bugetați, ASE-ul va avea cu 500 de cursanți subvenționați, mai puțin față de anul precedent. De asemenea, anul acesta, numărul celor care își vor plăti școlarizarea va fi mai mic decât cel de anul trecut, din cauza lipsei resurselor proprii de finanțare. „Un număr mare din <> vor petrece mai mult timp în căutarea de joburi pentru a-și întreține studiile și vor petrece mai puține ore în bibliotecă“, a precizat rectorul ASE, prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca. Nici cei care sunt în facultate și au deja un loc de muncă, nu vor avea înțelegere din partea patronilor. Aceștia încearcă să stoarcă maximum-ul de potențial de la angajații săi, printre care și figurează și studenții „cu plată“.
Calitatea învățământului va fi afectată
Cercetarea științifico-economică din cadrul ASE nu va mai fi susținută. „Practic, o treime din finanțări vor dispărea anul acesta“, a spus prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca. Astfel, cadrele didactice vor câștiga mai puțin, în afară de banii pe orele de curs. Și subvenționarea dotării laboratoarelor este anunțată ca fiind 0, în 2009. În fine, finanțarea pe proiecte de modernizare și investiții se anunță sub 50%, față de anul trecut. În contextul reducerii obligate a costurilor, conducerea ASE va micșora și cheltuielile cu salariile. „Acest lucru va avea loc sub forma diminuării numărului de ore pe săptămână alocate profesorilor, precum și crearea unor serii de lucru mai mari“, a declarat rectorul ASE. Ambele măsuri vor duce la scăderea calității procesului de învățământ. Micșorarea numărului de ore pe săptămână, va însemna pentru studenți ore mai puține de studiu. Totodată, dacă sunt mărite seriile de lucru, studenții vor învăța mai dezordonat. Cu alte cuvinte, vom avea „bolognezi“ slab pregătiți profesional.
Masterul – unica soluție
Rectorul ASE este de părere că, din cauză că nu există egalitate între o pregătire de patru ani și una de trei, piața forței de muncă se va adapta și se va stratifica, în funcție de pregătirea fiecărui absolvent. „Eu am spus așa: peste zece ani, cei care au terminat o facultate în sistem Bologna, fără masterat, vor fi doar 10% în managementul de mijloc și 90% în execuție, pe câtă vreme cei care vor fi studiat cinci ani, cât țin studiile de master, se vor regăsi printre cei 40% manageri de top, printre cei 40-50% din managementul de mijloc și doar 10% în execuție“, a conchis prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca.

ȘANSĂ
Munca în facultate
Cristiana Fedorovici, senior recruiter la Advice Human Resources, este de părere că afirmația prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca precum că, până la 25% din absolvenții de ASE din 2009 nu își vor găsi loc de muncă decât peste trei ani, este perfect plauzibilă. „Nu știu dacă doar 25% din absolvenți nu își vor găsi un loc de muncă în următoarea perioadă“, a spus Cristiana Fedorovici. Domnia sa este de părere că absolovenții de ASE, fie că au terminat sistemul de patru ani sau Bologna, trebuie să fi avut experiență de muncă în timpul facultății pentru a mai spera la un job. Din păcate pentru ei, în momentul de față, piața economiștilor este în căutare doar de specialiști cu vechime foarte mare pe partea de finanțe.

Colecționarul pasionat de zborul interbelic

CLIȘEE. Horia Stoica este într-o continuă căutare a instantaneelor nefalsificate, cu piloți români și cu aparate de zbor care au făcut istorie în Primul și al Doilea Război Mondial

Ionel Văduva

Pasiunea pentru zbor l-a transformat pe brașoveanul Horia Stoica într-un aprig căutător de fotografii originale, cu așii aflați la manșele avioanelor românești combatante, în perioada interbelică. Smaranda Brăescu, a cărei naștere a fost comemorată pe 21 mai, se încadrează cu brio în această categorie. Ea a fost prima femeie-pilot din România și prima femeie-paraşutist cu brevet. Fiind foarte populară în perioada interbelică și participând la mitingurile organizate de ARPA (Asociația Română pentru Propaganda Aviației), Smaranda Brăescu a împărțit la aceste evenimente fotografii-portret cu autograful ei. Astfel de poze au fost date și parașutiștilor militari, la instruirea cărora a ajutat și ea în cel de-al Doilea Război Mondial. Dintre aceste imagini nu s-au păstrat prea multe, iar cele care se găsesc sunt foarte scumpe.
La târgurile de antichități însă, în urmă cu câțiva ani, au apărut pe tarabe fotografii cu Smaranda, însă din păcate false. Aflat la o astfel de expoziție, Horia Stoica, proprietarul a peste 1.500 de fotografii de valoare, a observat că un astfel de instantaneu de acest gen avea o semnătură care i-a atras atenția. Când a ajuns acasă și s-a uitat într-o carte în care era o poză originală, cu autograf, Horia Stoica a constatat că nu semăna cu ce văzuse în târg. Colecționarul se plânge că, în ultima vreme, apar din ce în ce mai multe fotocopii după fotografii vechi, sau falsuri care sunt vândute drept originale. Alți tineri care ar dori să colecționeze astfel de fotografii ar rămâne cu un gust amar, după ce ar fi investit mulți bani într-un instantaneu care nu valorează nimic.

Cum descoperi falsul
Pentru a putea face diferența între o poză originală și una falsă, spune Horia Stoica, este nevoie de cunoașterea modului în care se developau fotografiile acum câteva zeci de ani. Pe instantaneele vechi sunt prezente urme vizibile de clorură de argint, substanță care ajută la developare. În prezent însă, acest component nu se mai folosește, iar dacă cineva vrea să falsifice astfel de poze, trebuie să folosească nu numai metoda de atunci, dar și hârtia specială care se folosea în epocă. „Cu toate acestea, mai apar și falsuri. Însă, pentru cineva care este permanent în contact cu astfel de fotografii, imediat îi sare în ochi diferența“, spune colecționarul. Alte copii răspândite cu autograf fals sunt ale unor ași români din al Doilea Război Mondial: adjutant av. Ion Mucenică, g-ral av. Ion Dobran sau slt. Av. Ioan Dicezare.
O fotografie cât trei beri
Primele imagini achiziționate de Horia au fost de la târgurile de antichităţi și îi au imortalizați pe Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă și Familia Regală în mijlocul aviatorilor. Norocul colecționarului este că a putut cumpăra asemenea poze cu bani puțini, fără ca cel care le vindea să le fi cunoscut valoarea reală. De departe însă, cea mai de suflet fotografie din colecția brașoveanului este una cu funerariile lui Aurel Vlaicu din 1913. Alte fotografii din colecția sa mai sunt cele cu funerarile asului cu cinci victorii, Căpitan Aviator Vasile Craiu şi cele cu Campania din Ungaria, din anul 1919. „Tot din această perioadă, am şi câteva poze cu avioane româneşti capturate de la inamici sau cu cele primite despăgubiri imediat după război“, spune Horia Stoica. Marea dezamăgire a colecționarului este însă o poză cu avionul lui Vuia din 1911, vândută la un târg de antichităţi la un preţ derizoriu, cât trei beri, poză care i-a scăpat din vedere şi care a fost cumpărată de altcineva. De atunci, Horia nu scapă nicio ocazie de a cumpăra astfel de fotografii. „La ora actuală, cea mai convenabilă este achiziţia albumelor care au aparţinut unor aviatori, findcă luate la lot, prețul pe bucată este unul mai mic“, a conchis Horia Stoica.

PRESĂ
Horia are propria lui revistă
Pasiunea pentru fotografie l-a făcut pe Horia Stoică să-și scoată propria revistă de modelism si istorie militară. În paginile publicației, brașoveanul a publicat fotografii care au stat zeci de ani prin sertare şi nu au fost văzute de nimeni. Horia se laudă că a publicat totografii din Primul Război Mondial, instantanee realizate pe clişee pe sticlă, cu o rezoluție mult mai mare.

Capoeira – un nou curs la facultate

PREMIERĂ. Mișcările acrobatice braziliene s-au transformat, din 2007, în probe teoretice și practice pentru studenții ieșeni
Ionel Văduva
Capoeira este o formă de artă sportivă, care a luat ființă prin îmbinarea diverselor dansuri şi tehnici de luptă de origine africană și care s-a dezvoltat în Brazilia. Grupurile de emigranţi africani Bantu sunt considerate ca fiind fondatoarele Capoeirei. Odată cu debarcarea pe noile tărâmuri, acestea au adus cu ele şi cultura lor, un mod de viață transmis din tată-n fiu. De-a lungul generaţiilor, candomble – o formă de religie, berimbau – un instrument muzical cu o singură coardă, vatapa - mâncarea specifică şi multe alte lucruri au dus la constituirea unei forme de artă sportivă, denumită Capoeira.
Fenomenul a prins și la noi în țară, mai ales după Revoluție. Însă, în ciuda interesului mare al românilor pentru Capoeira, nu avem încă o federaţie naţională de profil. De altfel, Capoeira nici nu este recunoscută ca o disciplină sportivă de către MTS.
Cu toate acestea, Iulian Dumitru, de 34 de ani, cadrul didactic al Universității „Al. I. Cuza“ din Iași și președintele Asociației Sportive „K-noi“, membră a Grupului Capoeira „Brasil“, a reuşit să transforme această formă de artă sportivă într-o disciplină de studiu din programa studenţilor de la FEFS Iaşi, începând cu anul 2007. De atunci, FEFS este singura facultate din România şi printre foarte puţinele facultăţi din Europa care oferă o astfel de disciplină de studiu în învăţământul superior de specialitate.
Referat la Capoeira
Chiar dacă este doar o disciplină „la alegere“, studenții ieșeni primesc note la cursul de Capoeira. Deja, din anul școlar 2008-2009, cursul a devenit unul semestrial, de 14 lecții a câte 100 de minute fiecare. Studenții sunt notați atât din puncte de vedere teoretic, pe seama referatelor, cât și din punct de vedere practic. Atunci când îi evaluează pe cursanți, Prof. Iulian Dumitru mizează foarte mult pe relația dintre cei doi parteneri în jocul de roda.
An de an, din 2007, pentru noul curs și-au exprimat interesul până la trei grupe a câte 20-25 de studenți. Aceștia aleg această disciplină, de obicei, pentru că îi ajută șă-și completeze cunoștințele despre sport și despre cultura braziliană. Iulian Dumitru a pregătit chiar și un curs pentru studenți, bazat pe informațiile puse la dispoziție de Ambasada Braziliei, pe două cărți de specialitate achiziționate din SUA, precum și pe cercetarea personală. Conducerea univerității Al. I. Cuza din Iași a dat dovadă de multă deschidere și mobilitate față de această formă sportivă, chiar dacă este nerecunoscută de MTS.
Tandemul din roda
În mod normal, o sesiune de Capoeira debutează prin acordurile realizate de un grup de muzicanţi care cântă la berimbau, atabaque, pandeiro şi agogo. Muzicanţii sunt aşezaţi la baza (pe'da) cercului (roda). În continuarea acestei formaţii de cerc sunt dispuşi capoeiristas (jucătorii sau practicanţii de capoeira), ocupând fie o poziţie înaltă, fie o poziţie ghemuită. Muzicanţii, acompaniaţi sau nu de jucători, cântă instrumental şi vocal diverse cântece portugheze. Performerii intră în joc prin dreptul bazei cercului (pe'da roda), de obicei executând o roată laterală („au“ în portugheză). Odată aflaţi în interiorul cercului, cei doi jucători prezintă o coregrafie mixtă de acţiuni de luptă non-contact sau (semi-contact) între cei doi participanţi la joc şi mişcări ritualice de dans. Este vorba de lovituri de picior joase, înalte sau executate din săritură; piruete, întoarceri, eschive; elemente acrobatice statice (diverse menţineri ale corpului în poziţii care sfidează legile gravitaţiei) şi dinamice (răsturnări şi salturi înainte/înapoi şi lateral cu sau fără întoarceri).
Sport de import
În 2005, cu ocazia unei burse de predare Erasmus, Iulian Dumitru a făcut o vizită la Universitatea din Nice, Franţa. Acolo, ieșeanul a avut norocul să-l întâlnească pe actualul lui mentor, Jose Maria da Silva Filho, cunoscut în lumea capoeirei sub pseudonimul (apelido) de Mestre Cibriba. În 2008, Iulian a obţinut nivelul de „monitor”, cel de-al 6-lea grad din 11. Această calificare, recunoscută oriunde în lume în cadrul Grupului de Capoeira Brasil, îi oferă dreptul de a preda acest stil sub coordonarea lui Mestre Cibriba.

LA ALEGERE
Cultură sau „bătaie pe pâine“

Iulian Dumitru spune despre cei care vin să practice Capoeira, că aleg acest sport pentru diverse motive: acrobaţie, luptă, fitness, căutarea perechii, muzică, samba şi atmosferă braziliană. Mulţi începători îi au ca modele pe cei mai avansaţi şi talentaţi. Ei vor să ajungă la fel după 3-4 antrenamente. Alţii sunt interesaţi de aspectele culturale. Vor să înveţe să cânte la instrumente, să interpreteze vocal melodiile tradiţionale. „Alţii vor să înveţe <>, însă aceștia sunt cei care sunt cei mai vulnerabili în jocul de roda“, spune profesorul. Capoeira este suficient de generoasă pentru fiecare dintre aceştia. Dacă au răbdare şi trec de această fază incipientă, descoperă apoi Capoeira în plenitudinea ei – muzică, dans, luptă, tehnică marţială, energie pozitivă, prietenie şi multă bună dispoziţie.

Clinton și Obama, modele pentru debaterii români

OPORTUNITATE. De mai mult de un deceniu, tinerii români au la îndemână debate-ul, o soluție eficientă la una dintre cele mai mari fobii - vorbitul în public, barieră pe care au învins-o marii lideri ai lumii

Ionel Vaduva

Reușita în viață înseamnă a ști să te vinzi eficient. Pentru a stăpâni această artă, este nevoie și de oratorie. Cum însă în sistemul educațional din România este propovăduită transmiterea unidirecțională a informațiilor, adolescenții pleacă de pe băncile școlii cu un handicap: nu-și pot argumenta niciun fel de problemă în public, în mod coerent. De acest aspect ține însă chiar reușita în viață, fie că vorbim de susținerea examenelor orale la bacalaureat și licență, a unui interviu pentru obținerea unui loc de muncă etc. Soluția de redresare a situației este practicarea debate-ului (o formă de dezbatere educațională) practicată în ultimii 14 ani de avocați, magistrați, experți în PR, manageri de mari companii, oameni care au învățat să comunice eficient, zi de zi.
Debate-ul nu costă bani
Tinerii români pot practica acest „sport“ în cadrul cluburilor aflate rețelei Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), aflate în 36 de orașe ale țării. Debate-ul este asemănător unui sport deoarece există cluburi, finanțări de care depinde poziționarea în clasamentul campionatelor, reguli stricte de desfășurare a concursurilor, arbitri, învingători și învinși. Față de alte sporturi, practicarea debate-ului nu costă bani, ci necesită doar voința de a acumula un bagaj mare de cunoștiințe generale. Atâta doar că la concursurile naționale și internaționale nu sunt premii în bani, ci doar în faimă. Produsele cele mai cunoscute ale debate-ului sunt marii oamenii politici ai lumii, printre care Bill Clinton, George W. Bush și, nu în ultimul rând, Barack Obama.
Importanța rezultatelor
Despre cei trei oameni de stat din SUA, debateri cu experiență, vorbește cu admirație Victor Drăghicescu, student la drept și instructor în clubul de debate al Facultății de Drept din București. Mai puțin despre Bush, pe care îl consideră „de tristă amintire“. Victor are însă un preferat. El este fascinat de ceea ce reprezintă Barack Obama. „Pe mine, spre exemplu, Obama mă impresionează pentru profunzimea cu care abordează problematici diverse. A învățat să facă un discurs atrăgător. Chiar dacă ai oameni de comunicare în spate, dacă nu ai exercițiu în debate și pasiune pentru politică, precum Obama, nu reușești. Din păcate, mulți dintre tinerii debateri români au potențial dar nu se orientează către acest domeniu. Preferă să reprezinte societatea civilă“, spune tânărul.
Începutul contează
Parcă aflată într-un meci de KP sau Parly cu Victor, colega de discuții, Bianca Dragomir, de 20 de ani, studentă la SNSPA și vicecampioană mondială la debate în 2006, vede problema dintr-un alt unghi. Până să ajungi faimos, trebuie să te apuci de debate și să depășești momentul întrebării: „Am curaj să mă apuc de debate sau nu?“. Sunt tineri cu potențial mare, dar care nu au curaj să intre într-un astfel de club și să-și dezvolte abilitățile. „Trebuie, în primul rând, să vezi ce înseamnă debate, să ai curaj să-ți pui întrebarea dacă vrei să fii pe scenă acolo sus, să le vorbești oamenilor. O documentare scrisă a unui subiect o poate face orice copil de inteligență medie. A o argumenta însă în fața altora, cere practică“, spune Bianca. Ea mai crede că perioada emoțiilor poate fi depășită ușor, cu ajutorul instructorului de debate. Regulile formale se învață și ele, ca în orice joc.

FORMATE
Discuții cu subiect știut dinainte sau nu
În liceele din România se practică formatul de dezbateri Karl Popper (KP). Acest sistem opune două echipe a câte trei vorbitori. „Tema dezbaterii se cunoaște cu mult timp înaintea desfășurării dezbaterii iar accentul cade pe dezvoltarea argumentelor pe baza dovezilor materiale și a informațiilor precise despre subiectul dezbătut“, a declarat Monica Mocanu, președinta ARDOR. În schimb, dezbaterile parlamentare (Parly) au un format extrem de flexibil, în care se înfruntă fie două echipe a câte doi sau trei vorbitori fiecare (în versiunile europene și cea americană, respectiv în versiunea australiană), fie patru echipe a câte doi vorbitori fiecare (în versiunea britanică). Moțiunea (subiectul) pe marginea căreia se dezbate este dezvăluită participanților cu 15 minute înaintea dezbaterii. Acesta este formatul oficial practicat în cadrul programului universitar de dezbateri.

RE-CE-SI-U-NE

REALITATE(A). Duminică, 14.06.2009, am aflat că este RE-CE-SI-U-NE. De parcă n-aş fi simţit-o la maţ, io şi familionu' "mieu" în ultimul semestru
Ionel Văduva
Dureros este faptul că, între o alegere "ioroparlamentară" şi două "FeMeIuri", s-a trecut de la iaurtul cu pâine, consumat de 4 din 10 români în ultimele luni, la pâinea goală. Şi aceea de ieri, în lupta directă cu gândacii care se pregătesc să emigreze. La FMI, acasă la Premier sau Prezident.
Şi n-am ajuns încă în octombrie
Atunci, spune Şeful Statului şi Mersului, s-ar putea să ne luăm salariile în ciungi cu "suprize". Stau cu trancaniciul în faţa blocului din cauza lipsei banilor pentru combustibil, mă rog să vină pensiile babacilor şi le urez "sănătate şi virtute" celor care mi-au tăiat macaroana. S-ar putea chiar să devin haiduc. Încă sunt la faza de concepere a planului. Păzea Căline! E' RE-CE-SI-U-NE. A, uitasem, se duce bateria "lactopului", curentu' ielectric mă zguduie la buzunar, aşa că nu ştiu când voi mai scrijeli blogu'. Ţineţi aproape... portofelele. Exersez stilul smuls.

Libertate pentru toţi

VĂ MULŢUMESC. Contestatarii au reuşit până la urmă să-şi impună punctul de vedere. Într-un fel, mă bucur. De acum, persoanele respective nu mai sunt obligate să bârfească pe la colţuri: "Doamne, când mai scăpăm de ei? Să se spele cu ei pe cap!" Acum, îmi voi exprima însă şi o temere: - oare când le va veni şi lor rândul?
Ionel Văduva
În ciuda aparenţelor, azi am învins cu toţii
Pentru prima dată, în şase luni, am zâmbit. Chiar dacă situaţia nu este una roz, astăzi mi-am putut lua păpuşa în braţe, fără să-mi fie ruşine de a o privi în ochi. Am sărutat-o pe fruntea ei mică, de bebeluş, mi-am cerut iertare că o perioadă ne va fi greu, însă am avut puterea s-o privesc în ochi. Au trecut minute, ore bune, şi am observat o rază de speranţă - de azi, nu mai am nicio obligaţie faţă de nimeni. Nu mai sunt nevoit să las capul jos. Fiecare am avut azi de câştigat. Pe de-o parte contestatarii - ei au rămas fără obiectul urii lor, fetiţa mea - şi-a recâştigat tatăl, iar tatăl (eu) - şi-a dat seama, în sfârşit, că nu părerea răuvoitorilor contează şi că nu mai este obiectul urii.
N-am înjurat pe nimeni pe blog, aşa cum am promis
Dacă în cele şase luni de zile am reuşit să enervez pe cineva - din tot sufletul îmi cer scuze. Cred în Dumnezeu, merg la biserică şi păstrez datinile. Vă rog frumos să mă iertatţi şi, poate cel mai important, să mă uitaţi. Vă mulţumesc pentru tot şi vă urez succes în activitate. Am avut multe lucruri bune de învăţat de la voi, lucruri care îmi vor fi, cu siguranţă, utile în cariera mea de gazetar. Chiar dacă vi se va părea greu de crezut, îmi cer scuze pentru tot ceea ce v-a deranjat. Spor la treabă! Am învins!

Hoțanu și Spumercont – duo întru japcă (reloaded)

PANOPLIE. Duetul financiar-honțabil din sectorul 2 completează alte asemenea combinații de succes, care funcționează pe aproape întreg teritoriul Capitalei
Ionel Văduva
Într-o zonă din sectorul 2 în care, practic, nu ai unde să parchezi decât cu jumătate de mașină pe trotuar și cu cealaltă pe carosabil, s-a întâmplat ceea ce toți riveranii sperau să nu se întâmple. La 24 de ore de „33 pentru România“, hoții cu automacarale noi (pentru leasingul cărora plătesc proștii cu mașini ridicate ilegal), însoțiți de milițieni comunitari și de „capete de cretă“, au ridicat mașinile care staționau la sute de metri înainte și după unele semne de „Parcare interzisă“, instalate peste noapte. Lupte, injurii, bruscări, lacrimi și, peste toate, sute și sute de lei datorie către duo-ul HOȚANU-SPUMERCONT. N-am observat însă de ce n-au fost date jos imensele bannere ale „primarelui“ care, cu zâmbetul pe buze și din banii de la buget, îl susținea cu fervoare pe candidatul roșu la PE.
Lăsați-mi mașina, vă rog, cu ea îmi câștig pâinea
O tânără nu știa cum s-o convingă mai bine pe o blondă comunitară, silfidie și cu cătușe la spate și pe hoțul Spumercont care, cu un ghem de șfară, pesemne sigiliu, „îmbrobodeau“ autovehiculul care urma să fie ridicat. Lăsând la o parte nesimțirea, dacă cineva ar fi organizat ad-hoc o licitație, și-ar fi dat seama că mașina respectivă ar fi valorat cu câteva milioane în plus amenda pe care o va plăti tânăra păgubită. În plus de asta, câteva zile bune de acum încolo, femeia aceea nu-și va câștiga pâinea.
Sunt semne de interzis domne, era în fața trecerii de pietoni
L-am abordat pe unul dintre milițienii lui Man Pica, ascuns pe după un copac, pesemne antrenându-se pentru algerile de mâine, și l-am întrebat: „Sunt X, ce se întâmplă aici, nu vă supărați?“ Răspunsul a fot cutrmurător: „Ridicăm mașinile de lângă aceste semne de interzis și din dreptul trecerilor de pietoni!“. Dacă acele treceri de pietoni sunt acolo de ceva timp, semnele de circulație au apărut peste noapte în acele zone. În plus de asta, drumul este atât de prost gândit, încât, pur și simplu, riveranii n-au unde parca, nici la două-trei stații de autobuz distanță.
Luați mașini, dar le parcați pe blo(g)c
Până acum ceva timp, inclusiv Terecenii și Bogii îndemnau: „Ajutați industria producătoare, cumpăraţi automobile noi“. De ce stimabililor? Să plătim ani de zile credite la ele, să vă umflăm burțile vouă și clientelei voastre politice pentru ca, apoi, să le furați voi? Să vă faceți campanii politice pe munca noastră? Din impozitele plătite de noi? Voi nu aveți probleme gândacilor, pentru că voi aveți viloace prin Pepera, cu garaje cât pentru 15 mașini. Voi aveți girofare și pistolari iar noi ne uităm impasibili la cei care ar trebui să respecte legea și nu s-o eludeaze. Ei devin, de facto, complici ai hoților, implicit a voastră. Rușine să vă fie! Să meargă la vot, de azi înainte, hoții care vă susțin împreună cu neamurile lor. Mai bine ne cumpăram trotinete sau mașini de 30 de ani vechime. Ne scuteați astfel de radiere, nesimțiților. RUȘINE!

Ce-ar fi mișto de 7 iunie (reloaded)

POSIBILITATE. N-ar fi nemaipomenit să mergem la vot şi să punem ştampila TATOV pe un „ieuroparlamentar”, unul ales la întâmplare, şi să ne gândim că el sau ea ar putea fi baba noastră norocoasă?

Ionel Văduva

Dacă va ploua pe 7, va fi naşpa. Dacă însă va fi soare şi cald... cine ştie? Poate chiar merită încercată o variantă simplă la Loto şi un slogan Brucselian. Aşadar, după un 6 din 49 şi după un „treijtrei pentru viitor”, înşfăcăm CI-ul şi la vot!. Însă nu trebuie să uităm pe cine vom blagoslovi cu cerculeţul TATOV. La asta ar fi indicat să ne gândim (bine) atunci când cearşaful albastru ne va mângâia ceafa groasă iar mirosul de hârtie şi de scupiat amestecat cu tuş se vor fi combinat într-un sublim complex de senzaţii. Cu gândul la un şomaj fericit şi la o prelungire a ultimatumului de evacuare din casa la care nu s-a plătit întreţinerea de câteva luni, vom pleca fericiţi de la cabina de gazare, pardon de votare, şi ne vom îndrepta către birt.
Pariu cu baba
În faţa unei sticle de pufoaică, marca URSUL MOR, ne vom gândi ce ne va aduce baba. Că d-aia i-am dat una cu cerculeţul tuşat: „să mănâncă şi gura mea”. Ne vom face planuri ce vom face cu „miliardilii dă“ lei vechi datorie, vom ierta nevasta şi copilul de kafteală şi vom schimba o înjurătură cu vecinul care şi-a ales altă hoaşcă pentru a-l reprezenta la Briocsel.
Epilog
Asta este România reală. Baba noastră, a celor cu speranţa-n ştreang, a murit săraca. TATOV-ează Legea Penelor Albe undeva sus. Restul? Se pregătesc pentru viaţa de apoi, secţia Babilonul Şpionilor – Bruxelles, şi cioplesc bastoane. 33 la număr!

Poveste de trezit oameni maturi

SPERANŢĂ. Îndemnul de a face sport, campanie intens mediatizată de un personaj care „dă bine pe sticlă”, a avut parte de un succes nescontat

Ionel Văduva

De astfel de oameni are România nevoie pentru a se mişca. Şi trebuie să o facă într-un timp foarte scurt. Locuim în ţara în care victime cu suflet nobil, minuni chinuite precum cea din fotografia alăturată, au nevoie disperată de ajutor. Dacă în aceste vremuri tulburi, un simplu om a mişcat peste 5.000 de oameni din „jemafutismul” cotidian, atunci de unul/una ca el/ea avem nevoie pentru a sprijini și alte campanii sociale. Spre exemplu „SOS inima copiilor“. Cine știe? S-ar putea să aibă parte de o reușită nemaiîntâlnită.
Ar avea susţinerea mea negeşită
Un astfel de om a gustat din cupa amară a deznădejdii și a luptei cu imposibilul. El sau ea fie ne-ar putea ajuta să emigrăm în altă țară, în grup masiv sau ar schimba din rădăcini sistemul de gândire, fie ar fi terminat definitiv de șmecheri. Dacă ar supraviețui, l-aș vedea sau aş vedea-o ca pe un fel de Dalai Lama în fruntea unui popor evoluat. Campanii de genul celei „SOS inima copiilor“ ar avea succes.
Eu te susțin, oriunde ai fi
Candidează la președinție și te ajuta cum voi şti mai bine. Fac pariu că ai intra cel puţin în turul doi. Fiind călit(ă) în lupta cu morile de vânt, s-ar putea să câștigi încrederea întregii Românii. Sunt sigur că persoana pe care o descriu are copil. A avut şi are în continuare plăcerea să-l țină în brațe. Însă, ipotetic vorbind, să se gândească doar pentru un moment la faptul că acel copil ar mai avea de trăit doar câteva luni, din cauza unei malformații congenitale a inimii. CE-AR FACE ATUNCI? Să se gândească şi să candideze la preşedinţie. Eu unul îl/o susţin.

Un nou caz de dispariție

NICOLAE ROGER GABRIEL, în vârsta de 12 ani, a dispărut de la domiciliu în data de 26 mai a.c., în jurul orei 16:30.
Semnalmente: - înălțime: 1,50 m; - greutate: aproximativ 45 kg; - constitutie: slabă; - fața: ovală; - ochi: căprui; - păr: şaten deschis, tuns scurt cu creastă;
- semne particulare: cicatrice de mici dimensiuni pe buza superioară, o aluniţă în palma mâinii drepte, un incisiv spart. La data disparitiei era îmbracat cu tricou de culoare verde cu plasă pe spate, pantaoni trei sferturi verzi şi papuci de plastic verzi.
Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii cu privire la minorul în cauză sunt rugați să anunțe Serviciul Dispecerat din cadrul Poliției Capitalei, apâland numarul de urgență 112, sau să sune la numerele de telefon: 021.332.44.24 sau 021.311.20.21 int. 22434.

Pitici în Plumbuita, de 1 iunie

Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, piraţi la braţ cu zâne bune, alături de alte personaje celebre din basme vor oferi dulciuri şi baloane copiilor - luni, 1 iunie, începând cu ora 10.00, pe aleile Parcului Plumbuita din sectorul 2 pentru a sărbători alături de mici şi mari Ziua Internaţională a Copiilor.
Edilul sect. 2 a invitat copii de la centrele de Plasament şi din unităţile şcolare să se bucure de numeroasele surprize pregătite pentru ei: o multitudine de jocuri şi concursuri, recitaluri de cântece şi poezii sau dansuri diverse (de la căluşari şi tango până la latino şi orientale), multe premii pentru toţi copii prezenţi în parc.
Printre concursurile la care sunt aşteptaţi micii sărbătoriţi se numără cele de: badminton, parada costumelor din poveşti, dansul baloanelor, întrebări fulger, limbo, desene pe asfalt şi multe altele.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere, în corturile special amenajate, expoziţii cu vânzare a celor mai reuşite lucrări realizate de copii din sistemul de protecţie al sectorului 2 - desene, jucării, felicitări.
Toate aceste surprize sunt pregătite într-o atmosferă de poveste, găzduită de Parcul Plumbuita ce va îmbrăca straie de sărbătoare cu ajutorul miilor de baloane colorate, a două maşini pentru vată de zahăr ce va fi oferită gratis celor mici, şi, bineînţeles, artişti pregătiţi în face painting, gata să transforme chipurile copiilor în animăluţele sau personajele preferate.

Gâze mici, pentru pitici, la Henri Coandă, de 1 iunie

C.N. Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti S.A. are plăcerea de a vă invita luni, 1 Iunie 2009, ora 10:00, la acţiunile organizate la aeroport cu ocazia Zilei Copilului, desfăşurate sub genericul “Gâze mici pentru pitici”. Evenimentul va cuprinde ceremonialul de primire a copiilor de către zâne prin “Poarta Împărăţiei Gărgăriţelor”, vizitarea Terminalului Plecari Internaţionale, a saloanelor de protocol şi a Salonului Prezidenţial, îmbarcarea la bordul unei aeronave, acordarea de diplome şi cadouri participanţilor. În cazul în care doriţi să participaţi la acest eveniment, vă rugăm să ne transmiteţi, până la data de 29.05.2009, ora 12:00, o scrisoare de confirmare conţinând numele şi prenumele participanţilor, numărul şi seria actelor de identitate ale acestora, precum şi copii ale respectivelor acte de identitate, la numărul de fax 021/201.49.90.

http://www.cdc.gov/washington/testimony/2009/t20090507.htm

Atenție sporită la copii!!!

Potrivit H1N1 News, virusul gripei porcine are o rată de răspândire foarte mare printre copii, adolescenți și tinerii adulți. Afirmația provine de la expertul virusolog Anne Schuchat, contraamiral, unul dintre liderii CDC din SUA, care descrie fenomenul ca fiind o posibilă „pandemie a copiilor“.

Măsuri de protecție imediată împotriva H1N1

Singurele măsuri de protecție pe care le putem aplica, sunt: - achiziționarea de măști chirurgicale sau măști folosite în domeniul construcțiilor care acoperă atât gura, cât și nasul; - evitarea deplasărilor în zone aglomerate.
Atenție - nu luați antivirale fără a consulta medicul.

Prostia în imagini sau când blitz-ul omoară neuronul

STUPIZENIE. Sunt profund siderat de ceea ce am descoperit, ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR, pe blogul unui pozar, pe numele său Tudor Mavrodin /

Îl informez pe aparținătorul wannabe, în timpul său liber și reporter-filosof, că artiști precum Aurel Mihailopol, Edmund Hoffer sau Armand Rosenthal au transformat fotografia în perfecțiune prin muncă asiduă și nu prin scrisul de opinii despre alții. Totodată, sfatul meu către T.M. este următorul: stimabile, rămâi la meseria de bază – apăsatul pe buton. Instantaneul prin (de)clic este o minune. Cuvântul este greu digerabil, mai ales atunci când nu știi să-l așezi în pagină. De asemenea, citește Noica și încearcă și psihanaliza aplicată.

Ionel Văduva

Personal, nu-l văd pe pozarul T.M. în bătaia puștii, prin focul războaielor, ci chinuindu-se să așeze un reflector, ore întregi, pentru a prinde un unghi cât mai bun pentru o fotografie care face istorie... pe blog. Până la a preda lecții de jurnalism și a opina cu privire la munca altuia, mai bine T.M. ar verifica dacă are drepturi de autor pe cele scrise și fotografiate. Din cauză că T.M. nu este vreun Radu Sigheti, așa cum nici eu nu sunt vreun Cristoiu, îl îndemn pe T.M. la o mai amplă documentare. Eu unul, am făcut-o.
Dar... de ce?
Într-o încercare nereușită de radiografiere a unui articol scris de mine - „Unul a zburat, altul a clacat“, despre doi oameni aflați în competiție pentru a zbura în spațiul cosmic, T.M. se transformă în partizanul unuia dintre personaje, pe care domnia sa nu spune dacă îl cunoaște personal sau nu. Deontologic ar fi fost dacă T.M. ar fi precizat acest aspect. Numai că jurnalismul ăsta este dificil de înțeles pentru cei care, în loc să păstreze limita meseriei pe care o practică, se dau lebede în lighean și încearcă o analiză sălbatică, pe text.
Grand finale
Cu riscul redundanței, îmi permit să enumăr, din nou, o serie de fotografi care au făcut istorie: Aurel Mihailopol, Edmund Hoffer, Armand Rosenthal. Îl îndemn pe T.M. să le studieze munca și să se perfecționeze în domeniul pe care îl iubește mult - fotografia. Cu jurnalismul însă... este de preferat să rămână la scris cărți de călătorie.

Restructurarea, Tranziţia şi Criza, perpetuate la infinit

IRONIE. Ceea ce urmează să se întâmple prin instituţiile de stat era de aşteptat. Vorbim aici de reducerea numărului de locuri de muncă din aparatul central cu circa 20%, acţiune aflată în planul de restructurare decisă de Guvernul actual.

Noua legislatură vrea neapărat capul (a) circa 2.000 de angajaţi din ministere, din aparatul de lucru al Guvernului, din agenţii şi din autorităţile din subordinea Guvernului şi ministerelor. Este clar ca lumina zilei că decizia a fost una politică, noii miniştri urmând să vină ulterior cu propunerile lor de ocupare a locurilor rămase forţat vacante.

Hai să perpetuăm restructurarea şi să continuăm tranziţia! Să ne scărpinăm cu mâna dreaptă la urechea stângă! Abia începuseră să se acomodeze unii angajaţi cu obiectivele de lucru stabilite şi sunt deja pe lista neagră. Vor veni cu siguranţă alţii care vor avea mult de învăţat, vor trece luni bune, dacă nu ani, până vor dobândi cunoştinţele necesare ducerii la bun sfârşit a sarcinilor de lucru.

De partea cealaltă a baricadei sunt sindicaliştii. Aceştia spun că dacă se va decide reducerea personalului din întreg sistemul bugetar cu 20%, funcţionarii publici se vor alia cu profesorii şi cadrele medicale şi vor relua protestele până când vor da jos Guvernul.

Cel puţin asta a fost declaraţia preşedintelui Sed Lex, Vasile Marica. El spune că o reducere a personalului din întreg sistemul public ar paraliza practic activitatea administraţiei locale, întrucât şi aşa există un deficit de forţă de muncă de aproape 15.000 de persoane. România are în acest moment doar un funcţionar public la 800 de persoane, faţă de media Uniunii Europene unde există un funcţionar pentru fiecare zece locuitori. Hai să perpetuăm criza! Să ne dăm cu stângu'-n dreptu'!

Toţi cei care vor fi concediaţi, vor îngroşa rândurile celor fără locuri de muncă, vor avea prioritate la angajarea pe alte posturi (datorită experienţei acumulate într-o instituţie de stat), luându-le practic de la gură pâinea proaspeţilor absolvenţi sau celor care îşi caută un loc de muncă decent. De asemenea, vom avea o multitudine de manifestaţii de protest prin şi aşa hiperaglomeratul Bucureşti, înjurături, declaraţii oneroase ş.a.m.d. Vom merge pe la ghişee, iar cei aflaţi în perioada de preaviz vor avea un chef infernal de a colabora cu contribuabilul.

Cam aceasta este imaginea de ţară care, oficial, nu-şi mazileşte cetăţenii pe criterii politice. Când Dumnezeu vom scăpa de această meteahnă? Când vom putea spune: „Iată, culoarea politică s-a schimbat.

Sperăm la mai bine. Instituţiile statului nu vor fi paralizate de concedieri, nu se va mai modifica schimbarea, nu ne va mai fi teamă că până ajungem la ghişeu pentru a achita o taxă, cuantumul ei s-a schimbat în doar câteva ore“.

Când? NICIODATĂ! Pentru că ne place căldurica tranziţiei (mai o derogare de la europeni, mai o Ordonanţă de Urgenţă), ne place mazilirea la zidul infamiei a celor care timp de patru ani de zile şi-au făcut treaba (mai mult sau mai puţin) şi sunt ameninţaţi de spectrul concedierii şi... ne place (pseudo)criza.

Ne place să ne afundăm tot mai mult în mocirla neputinţei cauzate de situaţia economică din România, îngroşând cu nesimţire rândurile celor care aşteaptă luna viitoare pentru o viză la biroul de şomaj. Şi hora asta a noastră cu restructurarea, tranziţia şi criza va continua la infinit.

Criza călare pe junk-food

În ultimul timp, mai toţi „marii gânditori“ încearcă să ne „introducă“ cu de-a sila pe gât fraze de genul „vine crizaaaaa“ sau „televiziunea prosteşte, scade coeficientul de inteligenţă“ ori „mâncaţi sănătos“. Aşa şi? Ce e nou în asta? Oricum criza a venit, la televizor nu ne vom mai putea uita mult din cauză că nu vom mai avea cu ce plăti serviciile de cablu şi, oricum, supli vom deveni fără voia noastră din lipsa capacităţii de cumpărare.

Însă, nu asta vroiam să punctez. Doream să subliniez faptul că, din când în când şi cât ne vom mai permite, merită să ne uităm la televizor. Poate şi pentru faptul că, spre exemplu, televiziunea X (nu spunem care, fiindcă nu primim bani pentru reclamă de la ei) difuzează şi emisiuni de calitate, precum cea a tânărului bucătar britanic, Jamie Oliver. Prin intermediul acestui show de televiziune, englezul realizează acea educaţie alimentară de care noi, românii, avem atâta nevoie (şi se pare că nu numai noi - veţi vedea şi de ce în continuare).

Aşadar, într-una din emisiunile sale a realizat un tur al şcolilor britanice cu un scop clar, şi anume acela de a observa ce alimente consumă tinerii din Anglia. Spre stupoarea sa (şi vă împărtăşesc că nu numai a lui) majoritatea elevilor britanici consumau la greu renumitul „junk food“, mai exact acele alimente dăunătoare sănătăţii.

Strigător la cer, chiar şi pentru britanicul Oliver, bucătar de meserie, era faptul că legumele provocau chiar şi repulsie elevilor, aceştia nerecunoscându-le nici măcar denumirile populare. Mi-au rămas în minte fraze de genul „îmi vine să vomit numai când văd legume“ acestea fiind exact cuvintele pronunţate de micii şcolari britanici.

Spre ghinionul nostru şi micii consumatori din România tot către aceleaşi tendinţe se îndreaptă. Fraze de genul „mami, hai la... “, „dacă nu mă duci la M... plâng...“, „Hai mami, te rog... hai la M... “ le întâlneşti chiar şi în mijloacele de transport. În acest caz ne referim la vestitele lanţuri de restaurante care au cultul junk-food în sânge, şi îl promovează pe toate canalele media într-un mod obsesiv

Sincer să fiu mă sperie ideea că, în curând, ne vom cruci precum Jamie Oliver, britanicul simpatic, atunci când îl vom vedea pe micul Vasilică (un nume ales la întâmplare), de undeva de la ţară, că nu va şti ce este aceea fasole, ceapă, o roşie etc.

Însă, Vasilică, cu o pălărie de colonel american, va recita sloganurile vestitelor lanţuri de restaurante junk-food şi, cu un burger artificial în mână, va fredona pe uliţă: „hm, hm, hm, ce mult îmi place!“. Ce imagine de coşmar!

Poştarule Gheorghe - eşti monitorizat!

Dragă prieten,
Îţi mulţumesc pentru consecvenţa cu care ne scrii, de ceva ediţii încoace. Pe mulţi dintre noi ne-ai câştigat de partea dumitale. De aceea, ţinem să te anunţăm că, în curând, apelurile tale telefonice, SMS-urile şi e-mailurile îţi vor fi monitorizate de către Renumitul Stat Român (RSR). Aşa că, te rugăm, când mai schimbi vorbe electronice cu lumea, nu mai folosi cuvinte de genul „nitrat de amoniu“ (n.r. - îngrăşământ destinat agriculturii), „bombă“ (n.r. - beş, de pe urma făsuilor nedecorticate), „Lodenblitz“ (atenţie mare!!!) şi alte asemenea, că parcă te văz pe la ADN... pardon DNA. Şi statutul tău de foncţionar public nu-ţi permite. Şi vezi, atenţie la fişierele alea deocheate!

Domnule poştar,
Conform Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, publicată vineri, 21 noiembrie, în Monitorul Oficial, informaţiile vor fi puse la dispoziţia Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), a Ministerului Public, a Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi a Serviciului de Informaţii Externe (SIE), în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.

Datele vor fi stocate în format electronic prin intermediul unei baze de date, care va fi creată şi administrată din fonduri proprii de către operatorii de telecomunicaţii fixe şi mobile, precum şi de furnizorii de servicii de internet. Cheltuielile aferente înfiinţării şi administrării bazei de date vor fi deductibile fiscal. Categoriile de date care vor fi stocate vizează urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări şi a destinaţiei acesteia, a suportului de comunicare şi a echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatoruluidreptechipament, precum şi locaţia echipamentului de comunicaţii mobile. În plus, operatorul va stoca datele necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării.

Legea stabileşte că vor fi păstrate datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat. Actul normativ nu se va aplica în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice. Solicitarea transmiterii datelor se va putea realiza numai după ce a fost începută urmărirea penală, la autorizarea instanţei şi la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Autoritatea competentă să monitorizeze aplicarea prevederilor Legii 298/2008 este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Potrivit actului normativ, orice accesare intenţionată sau transfer al datelor păstrate fără autorizare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, împiedicarea cu intenţie a punerii la dispoziţie către autorităţile competente a datelor reţinute constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an. Legea transpune Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate şi prelucrate de către furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în aprilie 2006.

Poştarule,
Vezi mata pe unde te mai „scapi“, pentru a nu încerca să te faci scăpat când este deja prea târziu. Ce anume nu înţeleg eu, la rândul meu, este de ce şi această ţidulă a fost votată pe sub mână, în perioada în care ne benoclam la viitorii aleşi. Ca drept răspuns, mai ai prin curtea matale nişte fasulă uscată, că aşa mă trece de-o BOMBĂ... Oricum leguma nu va creşte din cauză că n-am avut îndeajuns de mult NITRAT DE AMONIU. Parcă aş merge la un LODENBLITZ. Aştept replica.

Abia am descoperit genomul...

La început a fost selecţia soiului cel mai productiv de grâu, activitate practicată de vechii agricultori. Apoi s-a trecut la hibridare, pentru ca, în zilele noastre, să se ajungă la tehnologii foarte avansate de mutare a unor caracteristici specifice ale plantelor şi animalelor prin intermediul biotehnologiilor.

Ne jucăm oare de-a Dumnezeu? Avem oare capacitatea de înţelegere necesară de a ne feri de adevăraţii monştri pe care îi putem crea? În altă ordine de idei, cu ceva timp în urmă discutam cu dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) despre ceea ce înseamnă fenomenul OMG. Vestitul cercetător a descris această „joacă cu focul“ într-un mod foarte simplist dar foarte corect, cuvintele sale răsunând şi acum în mintea mea: „Abia am descoperit genomul uman. Nu cunoaştem însă cum funcţionează. Dacă vreţi, este ca şi când am avea în faţă alfabetul japonez, cu fonemele şi ideogramele sale, însă nu am avea absolut nicio idee despre ceea ce reprezintă.“

Rămânând pe acelaşi făgaş, dacă ar fi să amintim aici de lupta surdă dintre producătorii de soia modificată genetic, companiile producătoare de pesticide şi erbicide, societatea civilă şi autorităţi, primii susţin fără putinţă de tăgadă că soia modificată genetic nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea umană şi animală.

Oare? Nu aş fi putut răspunde fără să fi discutat, în prealabil, cu un specialist în acest domeniu. Este vorba tot de dr. Gheorghe Mencinicopschi. Domnia sa a clarificat pentru noi acest aspect „Dacă am consuma doar soia modificată genetic, riscul de a dezvolta ulterior o problemă de sănătate este mic. Însă, consumul de produse secundare, precum laptele bovinelor hrănite cu şroturi de soia modificată genetic, carnea lor etc., este mult mai periculos datorită posibilităţii apariţiei de schimbări la nivel celular, schimbări care, din păcate, şi-ar putea arăta efectele abia după mulţi ani.“

Am ţinut să menţionez acest aspect tocmai pentru a nu fi acuzat de rea intenţie. Părerea mea, cel puţin de această dată, nu este relevantă. Oricum, semnale de alarmă sunt trase de tot mai mulţi specialişti în domeniu. Că este vorba de interesele companiilor producătoare de pesticide şi insecticide, că este vorba de interesul firmelor producătoare de OMG-uri un lucru este cert - doar timpul ne va arăta dacă am deschis cutia Pandorei sau am dat o mână de ajutor la oprirea foametei pe glob. Şi aici ar fi mult de discutat. Sunt ţări din lumea a treia care au refuzat ajutoarele alimentare care aveau ca bază OMG-urile.

În final, nu trebuie să omitem faptul că atât eu, precum şi alţi consumatori de produse pe bază de soia, am fost păcăliţi de către anumiţi comercianţi şi fabricanţi de astfel de alimente. Fie că am consumat şniţele de soia sau batoane energizante care conţin lecitină din soia ori produse de post, nu a existat o etichetare corectă care să ne informeze că sunt produse alimentare care au la bază OMG. Chiar dacă la noi în ţară există legislaţie care reglementează etichetarea OMG-urilor, aceasta nu este respectată.

În final, de tot „hazul“ a fost o situaţie observată de un bun prieten de-al meu într-un hipermaket românesc. Concret, un britanic aflat în vizită pe la noi a achiziţionat produse alimentare care au la bază OMG şi nu a fost conştient de lucrul pe care îl face, din cauză că pe etichetă nu a fost menţionata acest detaliu „minor“ . Noroc cu acest amic de-al meu... Nu-i aşa că Românica noastră-i tare?

Pădurea noastră cea de toate zilele

Nu mai devreme de anul trecut, atât eu, cât şi alţi colegi de breaslă trăgeam un semnal de alarmă cu privire la jafurile care se petrec în unele din pădurile ţării (Borşa şi Agăş). Aminteam atunci de dreptatea împărţită de autorităţi în funcţie de interese, dădeam în vileag amenintările cu moartea la adresa proprietarilor de trupuri de pădure care, cu toate că-şi câştigaseră drepturile de proprietate în justiţie, nu puteau intra în posesie din cauza intereselor economice ale samsarilor care se ocupau (şi încă se ocupă) cu tăierile ilegale de lemn. În continuarea acestui aspect v-am putea spune că s-a ajuns până acolo, încât pădurarii (dintre cei mai curajoşi şi nemînjiţi) să aibă armă de foc cu glonţ de luptă pe ţeavă. Cinste acestor oameni cu coloană verticală, ale căror familii le sunt ameninţate şi totuşi rămân ferm pe poziţii. Tot în acest context, există, din păcate, indivizi care pentru 100 – 150 de lei primiţi pe un metru cub de lemn furat să ajungă în puşcării şi chiar să se dedea la nelegiuiri. Mai mult, sunt şi anumiţi proprietari de „aur verde“ care, în loc să aibă drept ţel sporirea caratelor acestui adevărat material preţios, îl distrug mişeleşte. Să ne aducem aminte că tăierile necontrolate de arbori de pe versanţii dealurilor şi munţilor au dus, nu demult, la adevărate catastrofe de genul revărsărilor, alunecărilor de teren etc. Stimaţi cititori, să încercăm să ne trezim în cel de-al doisprezecelea ceas. Suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene (UE), comunitate în care pădurea este respectată. Să ne străduim să stârpim acest adevărat „foc“ mistuitor reprezentat de criminalii care ne distrug „fabricile“ de oxigen. Mă rog la bunul Dumnezeu să nu avem nenorocul de a ajunge să purtăm măşti de oxigen în timp ce ne deplasăm către birouri, din cauza neghiobiei de care continuăm să dăm dovadă. În aceeaşi ordine de idei, vă informăm că, săptămâna trecută, a fost sărbătorită săptămâna europeană a pădurii. Vă provoc la o muncă plăcută, şi anume aceea de a planta măcar un puiet din orice soi de arbore doriţi dvs. Eu deja am făcut acest demers de care sunt mândru. Sunt sigur că veţi fi mândri că aţi dat o mână de ajutor la regenerarea mamei Terra, care suferă cu adevărat de pe urma poluării masive. Ar putea fi un alt pas către salvarea noastră, a omenirii!!!

Cu haznaua în fundul curţii (lecţia IV)

Nu mai devreme de numărul trecut discutam de poluarea cu nitriţi şi nitraţi a apelor freatice de suprafaţă. Fie că este vorba de gospodării individuale, fie că este vorba de ferme, acest tip de poluare pare destul de greu de combătut. Veţi vedea şi de ce. Iată... „Hai să devenim producători de legume ecologice.

Avem bucata aia de 2500 m2 de curte, acolo unde „mamaie“ cultiva tomate d-alea „bio“. Le punea la rădăcină excremente din coteţele găinilor şi roşiile deveneau mari şi frumoase! Păstrăm şi noi reţeta. Vom avea un profit... “ Cam aşa se îndemnau la drum doi tineri lângă care am stat absolut întâmplător cu ocazia unui seminar pe teme de protecţia mediului, eveniment care a avut loc zilele trecute.

Pe de-o parte mă bucuram de entuziasmul lor fiindcă nu mulţi au curajul să se apuce de un business în domeniul agriculturii ecologice. Am conştientizat abia a doua zi cât de periculoase sunt însă legumele şi fructele „otrăvite cu nitraţi“. Mai pe înţelesul tuturor, dacă există o producţie cât de mică de legume şi fructe ecologice, nu trebuie să existe în vecinătatea parcelei surse de poluare cu nitraţi.

Şi aici ne referim, în primă instanţă, la haznaua (WC-ul) din fundul curţii şi la adăposturile animalelor, construcţii care în majoritatea cazurilor nu sunt dotate cu fose septice, platforme betonate etc. N-am învăţat încă lecţia de igienă pentru care europenii ne vor da cu siguranţă bobârnace peste nas. Concret, n-am băgat la cap că dacă producem legume ecologice nu grăbim creşterea cu reziduuri animaliere necompostate.

De ce ar trebui să fim atenţi la aceste aspecte? Fiindcă specialiştii în domeniul sănătăţii umane trag un semnal de alarmă, şi spun că legumele şi fructele contaminate cu nitraţi ajung în stomac, unde au loc anumite reacţii în urma cărora este eliberată nitrozoguanidina, un factor cancerigen pentru acest organ intern. Procesul este unul de durată, şi este întâlnit în special la adulţi.

La copiii care mănâncă legume şi fructe cu nitraţi se formează combinaţii „ucigătoare“ în sânge. Apare apoi fenomenul de cianoză, pielea copilului căpătând culoarea vineţie, apar durerile de cap, ameţelile persistente şi anemia (temuta boală albastră). Şi metalele grele din legume şi fructe sunt dăunătoare sănătăţii. În cazul persoanelor care mănâncă zilnic legume şi fructe contaminate cu mercur se înregistrează căderea părului şi a dinţilor. Legumele şi fructele bogate în plumb pot provoca saturnism, iar cele cu conţinut depăşit de cadmiu sunt chiar cancerigene.

Domnilor „producători“ de legume şi fructe ecologice (unii dintre dumneavoastră fiind de fapt nişte simpli intermediari prezenţi prin pieţele bucureştene şi nu numai) cumpărătorii legumelor şi fructelor contaminate sunt lipsiţi de apărare. Şi asta din cauza faptului că nici culoarea, nici mărimea, nici gustul legumelor şi fructelor otrăvite nu este alterat. Şi cunoaşteţi acest aspect.

În final, mă adresez celor care folosesc pesticidele după ureche, adaugă culturilor îngrăşăminte chimice şi reziduuri biologice necompostate (neprocesate), precum şi celor care au haznaua în curte şi produc legume să deschidă larg ochii. Dacă până acum a mai mers cu aşa-zisa roşie ecologică ori castravete sau ce mai vreţi dvs., de acum înainte autorităţile vor fi cu ochii pe voi. V-aţi jucat destul cu vieţile noastre, ale tuturor!

Sacul fără fund sau axioma politicienilor ciubucari

În disperarea politicienilor români de a obţine încă un mandat de patru ani, după îndelungi chinuri, minţile lor „luminate“ au avut o revelaţie?!. Şi-au râs în barbă şi au purces a scrijeli cu pixul pe hârtie o ilizibilă bifă: - „Să dăm de toate, tuturor! După noi potopul, dacă nu mai suntem aleşi (vorba lu' Nero - fie vorba între noi... deştept băiat)!”... şi-au dat.

Zilele acestea, din „respect” pentru dascăli, după ani şi ani de războaie cu sindicatele de profil, guvernanţii noştri au decis - salarii mai mari cu peste 50% pentru cadrele didactice, începând de la 1 octombrie. Mai mult, în contextul celor spuse mai sus, Camera Deputaţilor a decis, tot zilele acestea, că orice gospodărie individuală poate produce, pentru consum propriu, ţuică sau rachiu din fructe, în cantitate de 250 de litri alcool pur, fără plata accizelor.

Până acum, marea majoritate a producătorilor erau nemulţumiţi pentru că plăteau accize standard, de 100%, pentru producerea a 50 de litri de alcool pur şi accize de 50% pentru 100 de litri concentraţie de 50 de grade (politicienii au declarat presei, cu mândrie, că prin ambele acte normative s-a făcut dreptate). De asemenea, tot în septembrie, aceeaşi Cameră a Deputaţilor a adoptat o lege iniţiată de PRM prin care, cu ocazia ieşirii la pensie, cadrele didactice vor primi o indemnizaţie ce reprezintă şapte salarii lunare brute, actul normativ plecând spre Senat, ce are competenţă decizională.

Ca şi ultim argument în favoarea celor ce vi le voi spune, aproximativ 940.000 de pensionari din agricultură beneficiază, de la 1 septembrie, de o dublare a punctajului pensiei pentru anii utili realizaţi, dar şi de majorarea cu cinci procente care se aplică pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale, potrivit Casei Naţionale de Pensii.

Nu cred că mai este nevoie şi de alte considerente care să susţină afirmaţia mea că majoritatea politicienilor sunt ciubucari. Şi când fac această afirmaţie, mă refer la faptul că de-a lungul a patru ani de mandat, aproape nimic nu s-a făcut în favoarea cetăţeanului. Cum vin alegerile însă, apar „binevoitorii” prin sate şi oraşe, cu pomeni electorale, cu mese festive, cu acte normative şi alte asemenea.

De unde veţi susţine dragi politicieni aceste imense eforturi financiare? Nu cumva tot de la Bugetul de Stat? Adică din buzunarele noastre? Ale tuturor? Să mă ierte Dumnezeu! Aş săruta mâinile dascălilor de la sate care au sculptat talente precum Ion Creangă sau alţii. Medicii şi pensionarii merită majorări substanţiale ale veniturilor.

Funcţionarii publici au şi ei dreptul la salarii mai mari pentru a nu mai exista posibilitatea unei probabile acţiuni de mituire, în vederea obţinerii de acte sau alte avantaje. Dar... de unde atâţia bani pentru toate aceste pomeni? Să fie bugetul nostru precum cel american de peste 14.000 de miliarde de dolari? Să ne permitem redresări economice de peste 700 de miliarde de dolari?

Stimabililor, nici măcar americanii n-au scăpat de recesiunea economică. Pe eBay, vestitul site de internet, o casă americană s-a vândut la licitaţie cu 1,75 dolari. Incredibil dar adevărat.

S-ar putea ca pe căsuţele noastre din chirpici să luăm şi noi unu-doi bănuţi. Suntem peticiţi în... dos, ca să nu fiu vulgar, însă noi facem cadouri electorale. Felicitări stimabililor. Eu zic ca să mărească salariile şi pensiile tuturor, să fie egalitate de şanse. “Daţi câte una domne'. Să ajungă la toţi!” (Publicat in Rodul Pamantului, 2008)

Protecţia consumatorului pe mapamond- „ia la 'eftin – ţinţi lei bucata”

Puţini sunt aceia care nu au cumpărat „ţeva de la chinez”. Fie că a fost vorba de haine, alimente, jucării etc., mulţi dintre noi au auzit frecvent reclama verbală - „ia la eftin, ia la eftin, ţinţi lei bucata”.

În contextul celor amintite mai sus, recunosc faptul că, în momentul de faţă, economia chineză, din punctul meu de vedere, este pe primul loc în lume. Lucruri minunate ies din mâinile neobosite ale asiaticilor, lucruri pe care le-am apreciat ani de-a rândul, atât înainte, cât şi după Revoluţia din 1989.

Însă, explozia aceasta economică scoate la iveală unele fundaţii „din cărţi de joc” pe care unele arii economice chineze sunt construite. Astfel, zilele trecute, buboiul reprezentat de scandalul legat de laptele-praf contaminat cu melamină, o substanţă deosebit de periculoasă, s-a spart. Presa chineză şi cea internaţională a vuit şi continuă să o facă pe această temă.

A trebuit să moară patru bebeluşi din China şi alţi peste 53.000 să fie internaţi, până când totul să iasă la iveală. Despre acest caz, care nu este unul izolat din păcate, am scris pe larg în ediţia de faţă a ziarului nostru.

De parcă nu erau de ajuns produsele alimentare, jucăriile şi hainele contaminate cu substanţe deosebit de periculoase, descoperite pe pieţele din România, anii trecuţi. Practic, nici nu mai ştii ce să cumperi, fie că vorbim de alimente, produse farmaceutice sau fitofarmaceutice, jucării, unelte şi utilaje agricole sau cine ştie ce alt produs „Made în China” fără să te întrebi... când va lua foc?

Oare ce colorant au folosit de această dată? Din proprie experienţă vă spun, nu demult, am achiziţionat gresie şi faianţă produse în China şi m-am crucit când am ajuns acasă. Cele două produse erau atât de proaste, încât la cea mai mică încercare de rupere a acestor ceramice, pur şi simplu se dezintegrau în mână. Parcă şi un biscuit se rupea mai greu. Inimaginabil!

Şi când mă gândesc că pe vremea Răposatului savuram cu deosebită plăcere ciocolata chinezească în miniatură, prosoapele din cel mai bun bumbac mă fereau de umezeală, aveam jucării deosebit de rezistente, plăcute la atingere, realizate din materiale deosebite, aveam unelte de scris produse în China care ţineau generaţii de-a rândul ş.a.m.d.

Acum, până şi minunata Uniune Europeană (UE) se gândeşte cu teamă că laptele-praf contaminat ar putea ajunge pe mesele vest-europene prin ţări terţe. Cu privire la acest aspect Unitatea specializată de Protecţie a Consumatorului a comisiei Europene (CE) monitorizează fără încetare această situaţie, un posibil embargou fiind la orizont.

Fiindcă realmente apreciez paşii mari făcuţi de chinezi în ultimii ani, din toate punctele de vedere, fiindcă nu vreau sa mă tem când un cetăţean chinez emigrat în România mă îmbie cu un „ia la eftin” care, cine ştie, s-ar putea topi până acasă, ca un vis efemer, îndemn producătorii din China să fie mai atenţi şi mai scrupuloşi.

România apreciază produsele chinezeşti iar cetăţenii români nu doresc altceva decât calitate şi siguranţă. Ca şi proaspăt tătic, mă gândesc cu groază că aş putea cumpăra lapte produs în China şi care să conţină substanţe letale. Mă rog la Dumnezeu ca autorităţile responsabile de la noi din ţară să-şi spună cuvântul iar sintagma „ia la 'eftin – ţinţi lei bucata” să fie una a prosperităţii şi nu a fricii.

Datul la gioale - sportul preferat al românilor

Fie că vorbim de agricultură, politică, fotbal, transporturi, sănătate sau orice alt domeniu de activitate, românul este pregătit, antrenat şi motivat să dea şi să primească lovituri la gioale (gioale - expresie binecunoscută, prezentă şi-n DEX-ul neaoş).

Românului îi place să-l şicaneze pe cel de lângă el, să-i exploateze fiecare slăbiciune, chiar dacă, până la un anumit moment au fost aproape „ca fraţii” (vezi antiteza iubire-ură din politica românească). Exemplu concret, val după val, puterile legislative şi executive de diferite culori s-au perindat la conducerea ţărişoarei noastre.

Cum pleacă unii de la putere, ajung în opoziţie şi se pregătesc precum hienele, de atac. Fiecare mişcare, cât de mică, a celor de la putere este sancţionată cu surle şi trâmbiţe, prin intermediul trompetelor din presa neprofesionistă, organizaţiilor neguvernamentale, guvernamentale, penale, normale, anormale etc. Ce sa mai credem noi stimaţi politicieni? Moţiuni, acţiuni, sancţiuni şi alte „ţiuni” ne bâzâie pe la urechi precum ţânţarii aceia din Deltă, care înţeapă pescarul uitat de timp pe baltă, chiar şi prin haine.

În agricultură, spre exemplu, sindicaliştii le dau la gioale guvernanţilor pentru situaţia precară în care se află acest domeniu la ora actuală. Vine şi opoziţia şi le aplică guvernanţilor alte lovituri la gioale. Aceştia, la rândul lor le dau la gioale fermierilor, le trag ţepe, întreţin birocraţia.

Un du-te vino absurd, parcă desprins din filmele cu Stan şi Bran. Veţi întâlni această golăneală şi în sănătate, turism, transporturi. Vreţi să mai enumăr? În fotbal poate? Acolo unde, realmente, dăm cu mucii-n fasole, dăm puternic la gioalele adversarilor şi ne baricadăm în faţa porţii, în speranţa că vom obţine un chinuit egal cu formaţii de Liga a XIV-a, unde jucătorii mai sunt şi bucătari, agricultori sau cine mai ştie ce D-zeu profesii îndeplinesc.

Singura diferenţă dintre „ai noştri” şi „ai lor” este că „ai lor” nu au „tibiile” pline de „vânătăi” de la loviturile primite. În celelalte ţări există medici la ţară, fermierul nu completează tone de hârtie pentru a obţine un pumn de bani subvenţie, fotbalistul joacă până la moarte pe teren, mijlocul de transport este unul decent, nu calci în rahatul patrupedelor sălbăticite din oraşe si sate, nu-ţi iei flegme de la politicienii zeflemişti aflaţi la putere sau în opoziţie iar respectul există, chiar dacă economia capitalistă este una extrem de dură.

Prefer duritatea şi respectul în detrimentul loviturilor la gioale. Pana atunci însă... „aaaauuuu, fault! Mi-am luat-i şi eu.” Nu-i aşa că vă sună cunoscut?

Şi totuşi speranţa există - s-a născut pe 11 septembrie 2008!

Orele 01:45, data 12 septembrie 2008. M-am retras în faţa computerului pentru a scrie acest editorial, unul cum n-am mai scris de foarte mult timp. Un articol de presă în care am investit emoţii, trăiri de nedescris, sentimente pure şi, poate cel mai important - speranţă. Cum de am ajuns aici? Foarte simplu.

Pentru început să ne reamintim cu lacrimi în ochi de data de 11 septembrie 2001. Nişte oameni fără suflet sau... cine ştie... au deturnat mai multe aeronave, şi le-au redirecţionat către ţinte de pe teritoriul american. Două imobile impunătoare au fost realmente doborâte iar o a treia serios avariată, în haosul creat pierind mii de oameni. Sacrificii inutile, influenţe asupra economiilor multora dintre ţările lumii şi asupra concepţiilor despre lume şi viaţă. Povestea este binecunoscută tuturor.

Fie-le ţărâna uşoară celor care au murit nevinovaţi. Cât despre ceilalţi... să-i judece bunul Dumnezeu. Capitol închis! Făcând acum un salt peste ani... ziua de 11 septembrie 2008 a fost de bun augur (cel puţin pentru mine). Şapte ani au trecut de la evenimentul amintit mai sus, cifra 7 parcă aducând cu ea speranţa.

Speranţa că în agricultură, sănătate, mediu vor avea loc schimbări în bine. Naşterea unui copil la care am asistat în data de 11 septembrie m-a făcut să cred că speranţa aceasta se va şi concretiza. Mica viaţă care tocmai şi-a găsit loc în lume vine cu o mare răspundere. O mare răspundere a noastră, a tuturor, asupra patrimoniului pe care îl vom lăsa urmaşilor noştri.

Dacă vom continua să lăsăm drept moştenire violenţa, un mediu înconjurător din ce în ce mai bolnav şi mai ostil nouă, oamenilor, nu vom fi avut pentru ce a ne fi luptat. Toate grevele sindicaliştilor din agricultură, toate minunile tehnologiei vor fi fost în van.

Dar staţi, speranţa există! Ea s-a născut în 11 septembrie 2008. Cel puţin pentru mine. Sper să pot găsi îndeajuns de multă putere înlăuntrul meu să schimb ceva în mediul înconjurător. Chiar şi dacă voi putea planta un copac voi fi fericit. Voi şti că am lăsat o „umbră” speranţei, în căldura înăbuşitoare a indiferenţei, „umbră” necesară urmaşilor noştri în vreme de restrişte.

Sper... şi cred că sunteţi în asentimentul meu. Începem cu reciclarea deşeurilor... la treabă!

Armeanul, sindicalistul, pesimistul, alimentele scumpe şi subvenţiile (lecţia III)

Să presupunem că n-am nicio idee despre fenomenul agriculturii din Lunamarţiania (atenţie la ironie), o ţară oarecare de pe planeta Utopia. Mai mult, să presupunem că sunt un simplu cetăţean, un mediocru plătitor de taxe şi impozite, fără vreo idee prea mare despre economie, finanţe, interese politice ş.a.m.d., un cetăţean al Luniimarţiania. Un lunamarţian!

Văd la televizor că fermierii au venit să ceară mai mulţi bani pentru lucrările agricole (pe bune ce-i drept) şi că ministrul finanţelor spune că este o mişcare politică pichetarea celor 20 de localităţi. Şi mai văd cu ochii mei că la hipermarketul din colţ, suta de grame de salam nenorocit costă enorm iar sistemul de sănătate este la pământ.

Dacă aş fi un neavenit, poate m-aş întreba într-o doară: - „De ce Doamne-Iartă-mă mai cer aştia bani de la Buget, adică din buzunarul meu peticit, când eu mănânc salam cu felia de la hipermarket fiindcă preţul este astronomic?

În loc să stea în satele şi în comunele lor lunamarţiene, să-şi muncească pământurile alea pentru care s-au zbatut atâţia ani, vin să ceară bani din buzunarul meu de salariat cu opt milioane de monede uşoare pe lună. Mai vine şi ministrul de finanţe armean (descriere plastică a Preşedintelui din Lunamarţiania, cât se poate de reală) care spune că economia a crescut cu 8,8% că există politici eficiente de susţinere a agriculturii iar mişcările sindicale sunt ghidate din umbră de mediul politic advers.”

S-a dus cu şmecheria în acel moment! Cum aş putea cunoaşte eu, ca lunamarţian, şi aş discerne adevărul de minciună, când nici sindicalistul călare pe tractor şi nici armeanul nu-mi explică de ce trebuie să avem pe Lunamarte o agricultură eficientă? Cu cheltuieli şi venituri echilibrate? De ce trebuie să finanţăm de la buget un domeniu care se zbate să supravieţiască? Mulţi lunamarţieni nici măcar nu ştiu ce este agricultura, darămite să fie de acord cu mărirea unor subvenţii pentru agricultură, chiar dacă unii dintre fermieri abia fac faţă de la un an la altul.

Lunamarţienii ştiu de la televizor că economia duduie (nu prin producţie ci prin consumul exagerat), că fermierii ştiu doar să se plângă şi, poate cel mai dureros, cu toate că din buzunarele cetăţenilor lunamarţieni pleacă sume bune în monede uşoare, pâinea, cartofii, carnea, precum şi alte produse alimentare sunt extrem de scumpe.

Pe cine să mai cred... ca şi necunoscător? Armeanule, sindicalistule, lunamarţiene, cădeţi de comun acord fraţilor, informaţi-vă, sprijiniţi-vă reciproc, explicaţi-ne, băgaţi-ne cu forţa informaţia în cap. Explicaţi-ne de ce trebuie să dăm mai mulţi bani agriculturii, domeniu vital al economiei Luniimarţiania. Dacă nu, riscăm să mâncăm rocă marţiană, să-i înjurăm pe sindicalişti şi pe miniştri şi ne consolăm: - „ce bine era pe vremea lu' Ceaşcă... „.

Vapoare vin, vapoare pleacă... ce e val ca valul trece

Obişnuit fiind cu diferitele şmenuieli şi învârteli ale unor intermediari de pe piaţa cerealelor, „oameni” dornici să transforme an de an grânele micilor producători în „praf şi pulbere”, prin foamea de comisioane care reies din importurile masive de cereale, n-am mai putut observa că bate şi-un vânticel de schimbare (cel puţin aşa pare la prima vedere).

Vapoarele vin, vapoarele pleacă, la fel şi ploile şi inundaţiile.

Nici nu ştiu ce să fac - să mă bucur sau să mă gândesc de două ori înainte de a mă convinge că ceva se schimbă şi pentru amărâţii care, an de an, cultivă cu prisosinţă cereale?

Informaţiile de ultimă oră arată că România a importat în primele şapte luni ale acestui an, pe căile maritime, aproape de trei ori mai puţine produse agricole decât a trimis la export. Dacă se păstrează în continuare această tendinţă, până la finele anului se conturează o scădere a cantităţilor de cereale la import cu aproximativ 16.000 de tone, per ansamblu. Acesta ar fi motivul bucuriei mele.

Vine acum însă partea mai tristă, argumentată chiar de către specialiştii români. Aceştia pun creşterea valorilor la export pe seama crizei grâului la nivel mondial, din cauza recoltelor slabe înregistrate în multe ţări de pe mapamond, dar şi a preţului mai mic practicat de firmele româneşti, comparativ cu alte state furnizoare.

Deşi producătorii agricoli autohtoni au avut rezultate foarte bune comparativ cu anii trecuţi, reprezentanţii sindicatelor de fermieri din România vorbesc mai mult despre o „politică de supravieţuire” decât despre o creştere a veniturilor.

Eu, la rândul meu, m-am bucurat şi întristat deopotrivă cu privire la situaţia de mai sus. Este rândul dvs. acum.

Ce veţi face dragi cititori? Vă veţi bucura? Or vă veţi întrista? Veţi spera la mai mult? Poate că, citind următoarele versuri ale poeziei „Glossa”, scrisă de minunatul poet român, Mihai Eminescu, veţi avea o revelaţie.

Poate vă veţi da seama că, momentan, singura soluţie este să priviţi la un viitor mai bun cu oarecare reticenţă:

- „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate;/ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece.”

De ce ne dăm mereu foc la valiză? (lecţiile 1 şi 2)

Aparent fără legătură, două evenimente au avut loc zilele acestea. Contrar aşteptărilor, voi comenta similitudinea dintre cele două întâmplări, chiar la începutul acestui editorial.

Aşadar, dragi cititori, chiar dacă, frecvent, depun eforturi susţinute în a găsi subiecte demne de a fi comentate (pozitiv), săptămână de săptămână, cel puţin o faptă reprobabilă se întâmplă pe teritoriul ţării noastre.

Concret, pe unii îi cuprinde „focul” dezinteresului sau... interesului iar pe alţii dorinţa de a-şi da foc la valiză (cu bani sau fără). Plutim în neştire prin fum (fie el al şpăgilor sau inconştienţei unora) iar realitatea focului dogoritor de după perdeaua sufocantă ne arde faţa mută de uimire, furie, lipsită de posibilitatea reacţiei.

Şi asta se întâmplă chiar în momentul în care, poate mai abitir decât niciodată, speram că faptele de zi cu zi vor intra pe făgaşul lor normal. Au trebuit să moară oameni pe A2 din cauza unor cretini care au incendiat mirişti acum ceva timp. S-au pierdut multe fonduri europene din cauză că „unii” se fereau să nu-şi dea foc la valiza plină (cu diverse).

Pentru lecţia 1, ca şi măsuri punitive, Poliţia Română a anunţat că va aplica amenzi usturătoare celor care incendiază terenurile agricole. Pentru cea de-a doua lecţie, guvernanţii au promis că vor face „lumină” şi vor lupta pentru a eficientiza procedurile de acordare a fondurilor europene şi vor neutraliza fraudele. Ne-am dat foc sau nu la valiză? Vă veţi lămuri din cele ce urmează. Lectură plăcută!

Lecţia 1 - Nu demult, drumul dintre Constanţa şi Tulcea putea deveni, din nou, scena unui carnagiu. Concret, zilele trecute, şoseaua amintită mai sus a fost învăluită în fum, din cauza unui foc de vegetaţie pus de cineva care a vrut să-şi cureţe parcela şi nu s-a gândit la urmări.

Unul dintre participanţii la trafic a oprit, pentru că nu mai vedea să înainteze, iar un altul realmente l-a izbit din spate. Ambele vehicule au ajuns în flăcări, în urma impactului. A urmat o luptă grea, pentru salvare, şoferul care a tras pe dreapta pentru că nu mai avea vizibilitate, amintindu-şi ulterior că era înconjurat de fum, când maşina lui a fost lovită din spate cu putere.

Autovehiculul a „zburat” în mijlocul flăcărilor şi a început să ardă instantaneu. Înecat de fum şi cuprins de spaima unei morţi teribile, omul a tras disperat de mânerul uşii, să iasă din autoturism. Portiera se îndoise şi nu se mai deschidea. Pasagerul din dreapta a reuşit să scape şi l-a tras afară din maşină pe uşa din dreptul lui. După ce şi-au revenit din sperietură, oamenii au sunat la 112 în speranţa că pompierii le vor salva maşinile.

Când au ajuns militarii, n-au mai găsit decât două mormane de tablă care fumegau. Pompierii spun că incendiul s-a extins după ce proprietarul unei parcele de teren nu a supravegheat focul. Poliţiştii încearcă în continuare să identifice persoana care a incendiat miriştea, pentru a o amenda cu suma de 10.000 de lei.

Lecţia 2 - În prima jumătate a lunii iunie, 2008, a avut loc o misiune de audit a Comisiei Europene (CE), care face parte din procedura de monitorizare pe care serviciile CE o efectuează anual. Misiunea a avut rolul de a face recomandări privind îmbunătăţirea sistemului de implementare a Programului SAPARD.

Recomandările ulterioare ale CE au vizat, în primul rând, întărirea sistemului de control legat de autorizarea plăţilor către beneficiarii finali ai fondurilor SAPARD.

În urma acestei misiuni, la solicitarea CE, autorităţile române au elaborat un plan de acţiuni precis care prevede şi completarea procedurilor legate de autorizarea plăţilor cu noi elemente de control menite să reducă posibilitatea apariţiei riscului de a efectua plăţi incorecte.

Plăţile pentru proiectele depuse în cadrul Programului SAPARD au fost sistate până la remedierea unor deficienţe constatate la procedurile de control. România trebuie să mai primească de la UE, în cadrul Programului SAPARD, 200 de milioane de euro. Pentru această sumă verificările se vor face după noile proceduri.

Nu-i aşa că ne place să ne dăm foc la valiză?

Cu bostanu' pe DN 1

Imaginează-ţi, dragă cititorule (oricine ai fi tu), că eşti la volanul unui autovehicul oarecare, undeva pe drumul către munte. Ţinând cont de faptul că singura şosea mai decentă spre Valea Prahovei este DN1, iată, să presupunem că rulezi pe acest drum naţional cu 80 km/h.

Dintr-o dată, de pe marginea şoselei, îţi sare în faţă o persoană de după o grămadă de pepeni. Zgomot de frâne, noroc că acul kilometrajului indica 80 km/h în scădere, în „extravilan” (sic!). Cobori grăbit din maşină, după ce, în prealabil, ai oprit autovehiculul pe dreapta şoselei şi ai pornit semnalul de avarie.

Nervos fiind, te îndrepţi către cel/cea care a traversat DN1-ul fără a se asigura absolut deloc. „Ai înnebunit domne?”... îi strigi inconştientului/inconştientei care a făcut o imprudenţă care era cât pe ce să-l/s-o coste viaţa.

„Pleacă bă de aici. Îmi dai tu să mănânc?”... primeşti o replică seacă. Rămas fără cuvinte, te îndrepţi către automobil şi pleci mai departe. Nu înainte însă de a te asigura ca nu vei omorî, la rândul tău, pe cei/cele care circulă regulamentar pe DN1, în încercarea ta disperată de a te înscrie, din nou, în trafic. Doar intri pe drumul naţional fără să te asiguri.

Faci „ţuşti” precum iepurele de după claia de pepeni. Realitate? Ficţiune? REALITATE dragă cititorule.

Acum mă voi adresa „restului lumii”... , astfel de situaţii se întâmplă aproape zilnic. DN1, 2, 3 ş.a.m.d. (şi nu numai) sunt împânzite de astfel de pieţari-kamikaze. Poate doar legendarii piloţi-sinucigaşi din Japonia interbelică mai aveau atât de mult curaj.

Dragi producători agricoli, chiar merită să vindeţi cei 50-100 de pepeni pentru care aţi trudit un an de zile unor criminali? Chiar nu puteţi face un efort să vă desfaceţi marfa în pieţele bucureştene sau din localităţile limitrofe domiciliului dvs.?

Nu sunt de ajuns sutele de victime care plătesc tribut în vieţi de om (personale şi nu numai), circulând haotic şi bezmetic pe drumurile ţării? Mai trebuie să-i ferim şi pe aceşti imbecili/imbecile?

Părerea mea este că ar trebui să-i boicotaţi pe intermediari. Să nu le mai vindeţi pe aproape nimic producţia de peste an, pentru ca, apoi, aceştia să facă averi de pe urma unor inconştienţi (ca şi mine, de altfel) care opresc să cumpere „trufandale” de pe marginea drumului.

Nu-i mai îmbogăţiţi pe cioclii care vă bat la poartă şi vă cumpără pepenii, merele, prunele, ardeiul, gogoşarii, brânza, ouăle pe nimic, pentru a face apoi legea prin pieţe şi la drumul mare.

Să lansăm campania – JOS INTERMEDIARII!
Văd că niciunul nu se îngrămădeşte...
„Pleacă bă de aici. Îmi dai tu să mănânc?”

Clar şi apăsat!

Dragi cititori, de această dată, editorialul... nu mai este editorial. Ci doar o înşiruire. O înşiruire de informaţii aparent fără noimă. Eu vă voi furniza informaţiile „pe tavă”. Voi vă veţi da singuri răspunsurile şi veţi „scrie” în minte, fiecare la rândul său, editorialul personal.

Veţi fi şi judecător şi călău. Iată, pe scurt, situaţia post-inundaţii. Clar şi apăsat. Ca un raport. La fel ca la şcoală sau precum în beciurile Gestapo-ului. Doar informaţii. Golite de frumuseţea unui editorial. Fie chiar şi populist. Litere şi cifre.

Lacrimi uscate şi ură faţă de nepăsare, dezinteres şi hoţie. Dispreţ faţă de perspectiva hidoasă a lipsei de soluţii, faţă de hrăpăreţii care vor avea de câştigat zeci de milioane de euro din „reconstrucţii”.

Începem! Producţia de porumb de anul acesta va avea de suferit de pe urma inundaţiilor (de parcă ar fi singura... ). Mai ales la nivel regional (în judeţele Suceava, Bacău, Iaşi şi Neamţ) acolo unde se cultivă preponderent acest soi de cereale.

Sectorul zootehnic va avea şi el de suferit. Şi asta din cauză că, tot la nivel regional, sute de animale au fost omorâte de viitură. La fel ca şi în 2005 când s-a înregistrat creşterea cea mai mică a Produsului Intern Brut (PIB), şi anul acesta pagubele inundaţiilor vor avea un efect negativ asupra economiei naţionale (deficit de 1%).

Anul acesta, de pe urma lacrimilor vor avea de câştigat, ca de obicei în ultimii ani, tot intermediarii. Aceşti ciocli, vor achiziţiona animalele rămase în viaţă după viitură şi sleite de foame, pe aproape nimic.

Aceeaşi soartă o vor avea şi recoltele rămase în picioare. Alţi „beneficiari” de pe urma pagubelor cauzate de viitură vor fi companiile mari de construcţii. Acestea se vor bate pentru câştigarea contractelor de reabilitare a drumurilor distruse. Sau pentru reconstrucţia a 700 de case nimicite de ape.

Miza este de ordinul zecilor de milioane de euro. Peste şapte kilometri de drumuri naţionale şi 1.067 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale sunt impracticabili.

De asemenea, 1.408 poduri şi podeţe au fost distruse în urma inundaţiilor. În total, au fost afectate şase judeţe (Botoşani, Neamţ, Maramureş, Iaşi, Bacău, Suceava) şi 145 de localităţi vecine. Mai mult, au fost afectate şi 23.315 hectare de teren agricol.

De asemenea, au fost inundate 3.034 de hectare de păşuni şi fâneţe.
Teatru absurd? Joc Divin cu nimicnicia omenirii? Viituri. Drame. De ce noi?

A, poate pentru că suntem şi răi. În 2005, nişte români, acum foşti sinistraţi, au primit de la stat nişte containere dotate cu toate cele necesare pentru a supravieţui.

Au primit spre folosinţă. Nu proprietate. Acum au case noi şi tot nu vor să renunţe la ele.
Şi atunci ne tot întrebăm... de ce noi? Clar şi apăsat! Nu-i aşa?

Combatem inundaţiile cu mocasinii

Când se mai supără Dumnezeu pe noi şi ne mai trimite câte un potop, să ne amintească faptul că suntem efemeri pe acest pământ, taman atunci mai marii politichiei din România se afişează printre amărâţii care-şi plâng neputinţa-n pumni.

Dă bine la imaginea pre-electorală! Chiar dacă unii dintre primarii sau prefecţii ale căror localităţi sunt afectate de intemperii mişună printre sărmanii care şi-au pierdut şi ultima brumă de avere, încercând să mai salveze ceva, îi priveam cu stupoare pe politicieni încălţaţi în mocasini de mii de lei noi care poartă discuţii principialiste cu oamenii.

Pe de altă parte, mă uitam cu mândrie la bravii noştri jandarmi care s-au aruncat în vâltoarea viiturilor pentru a salva oameni şi animale sau la minunaţii piloţi-miliari, ale căror elicoptere erau înnămolite la greu în încercarea de a mai salva ceva, şi-mi dădeau lacrimile la propriu.

Apoi, imaginile cu politicienii scrobiţi, din păcate de rând înalt, transformau lacrimile într-o uscăciune a furiei când aceştia reinventau cercul şi vindeau dreptunghiuri sinistraţilor. Ne pricepem de minune la populism, la haine scumpe, la replici acide, însă n-am pune mâna pe un sac cu nisip să astupăm breşele făcute în diguri.

Propunem sărmanilor care dorm sub cerul liber să-şi facă hoteluri dacă nu le convine situaţia sau dăm uneori neputincios din umeri când ni se noroiesc mocasinii ori înfulecăm brânză cu pâine şi vorbim de cele sfinte sau de echipe de fotbal. Să nu înţelegeţi greşit.

Sunt şi politicieni din rândul senatorilor sau deputaţilor care nu se fac de porc, ducându-se la inundaţie cu „gipanu'”. Sunt chiar oameni care au muncit cot la cot cu sărmanii ale căror căsuţe din chirpici erau luate de vâltorile râurilor ieşite din matcă.

Am ucis pădurile, am furat ce s-a putut, am plătit cupa cu pământ de excavaţie cu câte 1200 de RON (incredibil dar adevărat!), ne-am ferit de îmbunătăţirile funciare dar am cerut voturile românilor!

Dragi români, dacă politicienii au intrat în noroaiele voastre pline de sudoare şi sânge cu pantofii de lux, sau v-au invitat să vă construiţi singuri hoteluri, vă propun să-i călcaţi şi domniile dumneavoastră pe bătăturile dureroase (voturile adică... ) cu cizmele voastre de zi cu zi.

„Dintre pentru dintre, cumetre!”.

Şi ţăranii au colegii... nu?

Încă o schimbare de ordin politic bate la uşa noastră anul acesta. Ar fi cea de-a doua, după alegerile locale care s-au încheiat nu demult. Cine va susţine pe cine în perioada pre-electorală, care vor fi strategiile şi alianţele partidelor la nivel local, cum vor fi motivaţi să voteze fiecare din cei aproximativ 170.000 de cetăţeni reprezentaţi ce către un senator în Parlamentul României sau cei circa 79.000 de alegători susţinuţi de către un deputat, toate acestea ne vor fi dezvăluite în lunile următoare.

Cert este faptul că, de data aceasta, politicianul va trebui să „coboare” în stradă. Chiar dacă oratoria în mulţime nu mai este la modă ca în perioada Greciei Antice sau ca în anii '90-'98, politicienii au îndeajuns de multe motive să-şi expună strategiile într-un mod cât mai coerent posibil.

Acest demers va fi susţinut cu un deosebit interes şi de publicaţia noastră, „Rodul Pământului”. În perioada următoare, acest ziar va aloca spaţii largi acelora care - indiferent de apartenenţă politică – vor fi dornici să-şi convingă proprii alegători că ei sunt cei mai buni, şi că le vor fi sprijin în decursul celor patru ani de mandat, mai presus de orice alt interes politic sau privat.

În aceeaşi ordine de idei, din observaţiile mele de gazetar, în ultimii ani, politicienii tind să-şi orienteze din ce în ce mai mult atenţia către alegătorii din mediul rural. De ce oare?

Răspunsul îl veţi găsi singuri, rememorând binecunoscutul fenomen „Ştefăneşti”, eveniment petrecut în vara acestui an, cu ocazia alegerilor locale. Acolo şi atunci, ţăranii au dovedit că pot fi pătimaşi când vine vorba de viitorul politic al urbei din care fac parte, făcând în unele zone ale ţării chiar „moarte de om”.

Tocmai de aceea, sunt sigur că politicienii vor juca pe cartea alegătorilor din mediul rural şi în perioada următoare. Perfect! Atât eu, cât şi colegii mei îi vom încuraja pe aceştia din urmă să-şi prezinte platforma politică în paginile ziarului nostru.

Şi ştiţi ceva? Şi ţăranii au colegii electorale! Ei vor fi mai conştiincioşi în ceea ce priveşte prezenţa la vot.

Aşadar, stimaţi candidaţi, „Rodul pământului” - OTV este cu ochii pe voi. Veţi promova examenul sau veţi fi primii din coadă?

Cate vieti mai trebuie sa piara pe DN1?

Iunie. Caldura mare. Minuatele drumuri nationale ale tarii. Undeva in zona Tancabesti, un sofer inconstient a daramat cu bena mastodontului pe care il conducea o pasarela pietonala. Pana aici mai nimic anormal (ar spune unii obisnuiti sa vizioneze stirile de la ora 5). Mastodonti poluanti, cu ITP-ul expirat si conduse de adevarati monstri avem peste tot in zonele urbane, contrar actualei legislatii care nu permite accesul masinilor de tonaj mare in orase decat cu permise speciale. Cu toate acestea, cu atentii plasate acolo unde trebuie aceste permise pot fi obtinute foarte usor. Culmea! Soferul criminal, pe langa faptul ca nu detinea un astfel de permis, circula pe DN1 si fusese avertizat de catre ceilalti participanti la trafic ca bena atasata basculantei pe care o conducea era ridicata, riscul de accidente fiind major. In ciuda tuturor acestor aspecte mentionate, criminalul n-a avut nicio reactie si, crezand ca este mai presus de lege, si-a continuat drumul in mod ilegal. In urma inconstientei sale, pana la aceasta ora o femeie a decedat, alte doua fiind in spital in situatie critica. De ce am tinut sa mentionez aceste aspecte? Pentru simplul fapt ca si eu am suferit si inca ma aflu in aceeasi stare tot din cauza unui cretin aflat la volan si care, crezandu-se poate Dumnezeu, a decis sa intoarca pe linia continua, tot pe nefericitul DN1, intr-o zi de sambata, octombrie, 2007, nu departe de Tancabesti. Numai insa cu ajutor divin am putut scapa de o tragedie care ar fi putut pur si simplu sa distruga trei familii (a mea, a sotiei mele, precum si noua familie formata cu o saptamana inainte). Cred ca va inchipuiti ce reactie am avut fata de criminalul care pur si simplu a decis ca viata noastra este in mainile sale. Dupa ce mi-am revenit din socul accidentului, si dupa ce m-am asigurat ca atat sotia mea, cat si cumnata mea erau in siguranta, instinctele primare erau cat pe ce sa-mi aboleasca constiinta. Principiile si educatia pe care le-am dobandit, cat si invingerea impulsurilor de moment datorate experientelor multiple, intalnite in meseria de jurnalist, m-au oprit de la o alta posibila fapta regretabila. Dar daca sotia mea ar fi murit? Sau cumnata mea? Nici nu vreau sa ma gandesc ce reactii as fi putut avea. Oare ce reactii credeti ca au membrii familiei femeii decedate in aceste momente? Sa cedeze sau nu impulsurilor violente? Cine este de fapt de vina pentru ceea ce se intampla pe drumurile tarii? Politia? Justitia? Educatia? Familia? Credeti ca se va face dreptate? Ca cei cu adevarat vinovati vor plati? Ca astfel de tragedii nu vor mai avea loc? Raspunsul il astept din partea dvs. A, era sa uit. Diferenta dintre cazul meu si cel al celor din Tancabesti este ca persoana care se afla la volan, Monica, a decedat. Cumnata mea, M. a avut un mare noroc. Si mai era ceva... atat pe sotia mea, cat si pe supravietuitoarea din Tancabesti le cheama Valentina. Spookie, ain't it?