vineri, 30 ianuarie 2009

Poştarule Gheorghe - eşti monitorizat!

Dragă prieten,
Îţi mulţumesc pentru consecvenţa cu care ne scrii, de ceva ediţii încoace. Pe mulţi dintre noi ne-ai câştigat de partea dumitale. De aceea, ţinem să te anunţăm că, în curând, apelurile tale telefonice, SMS-urile şi e-mailurile îţi vor fi monitorizate de către Renumitul Stat Român (RSR). Aşa că, te rugăm, când mai schimbi vorbe electronice cu lumea, nu mai folosi cuvinte de genul „nitrat de amoniu“ (n.r. - îngrăşământ destinat agriculturii), „bombă“ (n.r. - beş, de pe urma făsuilor nedecorticate), „Lodenblitz“ (atenţie mare!!!) şi alte asemenea, că parcă te văz pe la ADN... pardon DNA. Şi statutul tău de foncţionar public nu-ţi permite. Şi vezi, atenţie la fişierele alea deocheate!

Domnule poştar,
Conform Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, publicată vineri, 21 noiembrie, în Monitorul Oficial, informaţiile vor fi puse la dispoziţia Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), a Ministerului Public, a Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi a Serviciului de Informaţii Externe (SIE), în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.

Datele vor fi stocate în format electronic prin intermediul unei baze de date, care va fi creată şi administrată din fonduri proprii de către operatorii de telecomunicaţii fixe şi mobile, precum şi de furnizorii de servicii de internet. Cheltuielile aferente înfiinţării şi administrării bazei de date vor fi deductibile fiscal. Categoriile de date care vor fi stocate vizează urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări şi a destinaţiei acesteia, a suportului de comunicare şi a echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatoruluidreptechipament, precum şi locaţia echipamentului de comunicaţii mobile. În plus, operatorul va stoca datele necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării.

Legea stabileşte că vor fi păstrate datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat. Actul normativ nu se va aplica în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice. Solicitarea transmiterii datelor se va putea realiza numai după ce a fost începută urmărirea penală, la autorizarea instanţei şi la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Autoritatea competentă să monitorizeze aplicarea prevederilor Legii 298/2008 este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Potrivit actului normativ, orice accesare intenţionată sau transfer al datelor păstrate fără autorizare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, împiedicarea cu intenţie a punerii la dispoziţie către autorităţile competente a datelor reţinute constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an. Legea transpune Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate şi prelucrate de către furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în aprilie 2006.

Poştarule,
Vezi mata pe unde te mai „scapi“, pentru a nu încerca să te faci scăpat când este deja prea târziu. Ce anume nu înţeleg eu, la rândul meu, este de ce şi această ţidulă a fost votată pe sub mână, în perioada în care ne benoclam la viitorii aleşi. Ca drept răspuns, mai ai prin curtea matale nişte fasulă uscată, că aşa mă trece de-o BOMBĂ... Oricum leguma nu va creşte din cauză că n-am avut îndeajuns de mult NITRAT DE AMONIU. Parcă aş merge la un LODENBLITZ. Aştept replica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți ceva de comentat? Foarte bine, scrieți, că d-aia sunt tastaturile la prețuri bune pe piață.