joi, 30 iulie 2009

Un Golf 2 i-a potolit lui Cristi setea de adrenalină




VITEZĂ. Cristian George Iancu, de 29 de ani, proprietarul unui magazin din București și membru al clubului Shine Runner Racing, este fan al curselor de raliu. Din acest motiv, tânărul a dat BMW-ul 525 E34, cu tracțiune spate, pe un Volkswagen Golf 2 de 1.600 cmc, simplu aspirat, tracțiune față. De anul trecut, din octombrie, Cristian a devenit participant în cursele RallyCross, clasa 1.600.

Ionel Văduva

Ionel Văduva: Spune-ne, te rugăm, câteva cuvinte despre tine și despre pasiunea ta pentru automobilism.
Cristian George Iancu: Începuturile sunt de lăudat. Am pornit cu un Opel Kadett 1.200, vechi, nepreparat. Apoi am devenit pasionat de motoarele producătorului german BMW și, până nu demult, chiar am fost posesorul unui 525 E34. Însă, din cauza situaţiei actuale de pe străzi, chiar dacă mașina îmi „intrase în sânge“, a trebuit să mă despart de ea. Am optat pentru cursele legale, de RallyCross, și am achiziționat acest Volkswagen Golf 2, din 1987, cu doar 300 de euro, pentru a-mi potoli nevoia de adrenalină. Particip cu el la competițiile din clasa 1.600. În Shine Runner Racing am ajuns prin Șparly, președintele clubului, și sunt membru cu o vechime de aproape trei luni.
u: Care a fost prima ta participare la o cursă și ce premiu ai câștigat?
w: Prima mea participare la o cursă a fost anul trecut, în octombrie, la Piteşti. A fost o manşă de Rally Cross, la care am ieșit pe locul II, din prima participare. Și anul acesta trebuia să particip la o altă cursă din Campionatul Național de Raliuri, însă n-am avut maşina gata.
Cursele la care particip sunt o combinaţie între drumuri asfaltate şi macadam, majoritatea traseelor fiind însă de macadam.
u: Să trecem în revistă, pe scurt, detaliile tehnice ale bolidului la volanul căruia ai venit.
w: Este vorba de un Volkswagen Golf 2, pe benzină, 1.600 cmc, simplu aspirat. N-am putut să-i motez Turbo pentru că aș fi sărit la altă clasă. Este o maşină cu Roll Cage interior, cu sistemele de siguranţă omologate, cu heblu de curent (întrerupător general) în caz că ne răsturnăm și suspensii mai dure, Bilstein, de 300 de euro. Rollcage-ul este custom made și am dat pe el aproape 700 de lei, nefiind însă omologat ca la cursele de VTM. Jantele sunt normale, de aliaj, cele mai ieftine. După fiecare cursă spargem câte două trei jante şi nu ne permitem să achiziţionăm produse foarte scumpe.
U: Ce ne poți spune despre clubul al cărui membru ești.
W: Este un club OK, băieții de gașcă, și zic că vom face treabă bună. Shine este o combinație între proprietari cu mașini de stradă și mașini de rally. Încercăm să atragem cât mai mulți membri și cât mai multe și mai diversificate mașini. Avem și prieteni și rivali în celelalte cluburi bucureștene.

miercuri, 29 iulie 2009

Pentru Benny, preşedintele Wanted, „unicitatea“ este un mod de viață




CUSTOM. George Fătulescu (Benny) are 26 de ani și este președintele clubului auto „The Wanted Cars“, înființat acum șase luni. Chiar dacă Benny are, de acum, îndatoriri de lider al unei asociații de profil, el continuă să fie artizanul din spatele body kit-urilor de pe mulți dintre bolizii pe patru roţi care circulă prin România. Spre surprinderea multora, Benny lucrează doar custom și merge pe unicate. N-ai să vezi două bare față asemănătoare, şi asta pentru că artizanul bucureștean detestă matrițele.

Ionel Văduva

Ionel Văduva: Mă surprinde faptul că nu ai ales o maşină germană, atunci când ai plecat „la cumpărături”.

George Fătulescu (Benny): Ai să râzi. Când am plecat în Germania pentru a-mi cumpăra un automobil, aveam în gând doar Volkswagen Golf 5 sau Opel Astra. Însă, când am văzut minunăția asta la stand, am spus: „Verde-stop, mașina mea!“. Este vorba de un Peugeot 1.600 cmc, diesel, de 90 CP, pe care am dat 11.800 de euro, cu înmatriculare, cu tot. La momentul achiziţiei, autovehiculul avea doar dotările standard şi era într-o stare excepţională. Ultimul proprietar al acestui Peugeot a fost o doctoriță din Belgia, care parcursese doar puțin peste 20.000 de km cu ea, în doi ani de zile.
u: Ai făcut din maşină, „o franţuzoaică tunată”. Te-au costat ceva „operaţiile estetice”?
w: Ai perfectă dreptate. La întoarcerea în țară, „franţuzoaica” a fost resoftată și „urcată” la 120 CP. Practic, am scos maximum din ceea ce putea da maşina. Asta am făcut-o însă mai mult pentru mine, pentru o depășire în siguranţă. Ţelul meu a fost, de fapt, creşterea în cuplul motorului prin instalarea unui Dyno 386. De asemenea, am cumpărat niște amortizoare și arcuri Bilstein. Cu tot cu jante, cu suspensii, cu LCD-urile din tetiere - TechLux -, colantul negru mat şi celelalte accesorii au necesitat investiţii de 2.000 de euro.
u: Să înțeleg că pasiunea ta nu este viteza, ci aspectul exterior.
w: Aşa este, în ultimul timp nu mă interesează capacitatea unui motor. Tot ce urmăresc eu este look-ul exterior, pentru a-l putea îmbunătăți. Spre exemplu, body kit-ul de pe acest Peugeot este făcut de mine. Am participat cu această maşină şi un salon, a făcut furori acolo, însă nu mai vreau să particip cu ea la altul fără să o modific. Voi schimba pragurile şi colantul negru mat pus pe ea, pe capotă și pe plafon şi voi trece pe carbon.
u: Când ai descoperit pasiunea pentru automobilism?
w: Pasiunea mea pentru mașini are o istorie de aproximativ nouă ani de zile. La început eram orientat către maşinile puternice. Am început cu un Opel Astra F. Aceea a fost prima maşină cu motor modificat. Opelul avea din fabrică 1.400 cmc. I l-am schimbat, şi am ridicat-o la 2.000 cmc. Apoi, şi pe acela l-am modificat, am vrut să-l fac turbo însă am avut un accident cu maşina şi am vândut-o. Am trecut la un Renault Laguna pe care, de asemenea, am vrut să-l fac turbo, însă m-am răzgândit din cauză că mașina era grea. Nu puteam participa cu ea la nicio cursă. Ar fi fost vorba de o investiţie de 2.000 de euro. Însă, faţă de alte maşini care puteau ajunge la 180-200 CP, ca a mea, la aceeaşi capacitate, nu aveam nicio şansă. După aia mi-a intrat în sânge tuning-ul exterior.
u: Ai început, presupun, cu car audio.
w: Da, domeniu de care sunt îndrăgostit şi acum. Până mai zilele trecut, am fost proprietarul unui „tub” JBL de 1.800, pe care l-am vândut, din cauza lipsei spațiului din portbagaj. Am avut şi o incintă, un subwoofer cu plexiglas şi un condensator de trei farazi. Acum vreau să trec la ceva mai mare, să văd ce găsesc. Din cauza lipsei spaţiului din portbagaj, voi confecţiona două incinte din plexiglas, pe dimensiunile fixe ale unor difuzoare pe care le voi cumpăra în perioada următoare.
u: Următoarea modificare ţi-ai bugetat-o? Cât ai cheltuit până acum?
w: Am scos din buzunar aproximativ 250 de euro pentru a cumpăra fibră. Piesele le voi fabrica fără matriţe, „custom - unicat”. Unicitatea este, aş putea spune, un stil de viaţă pe care îl propovăduiesc. Nu-mi place să fac ce fac şi alţii. Încerc să vin mereu cu ceva nou. Majoritatea lucrează foarte mult pe matriţe. Eu însă nu fac asta. Prefer să merg pe custom. Adică al meu... şi atât! După ce au văzut și alții produsul finit, au venit la mine şi mi-au spus: <>. Le-am răspuns fără ocolişuri: <>. Oricum, dacă nu mergi după matriţă, două bare la fel n-au cum să-ţi iasă. Dacă nu ai o formă exactă, a doua nu-ţi ies pe aceleaşi dimensiuni.
Pentru că m-ai întrebat însă de ceea ce am bugetat, vreau neapărat să-mi iau niște scaune Sparco, cu centuri în patru puncte. Apoi voi vopsi bordul şi feţele de uşi şi voi mai aplica încă două seturi de boxe.
u: În ce alte cluburi ai mai fost membru înainte să-ţi faci propria asociaţie şi de ce ai plecat de acolo?
w: Am fost membru în No Speed Limit, club care mi-a rămas încă în suflet. NSL există în continuare, merge foarte bine, colaborăm cu acest club, am rămas prieteni, inclusiv cu preşedintele. Ei au mii de membri şi filiale în toată ţara şi ne pot susţine.
Simţeam însă că pot face mai mult. De aceea, eu şi alţi 11 entuziaşti ne-am strâns şi am pus primele cărămizi la temelia clubului, „The Wanted Cars”. Acum suntem vreo 50 de membri, numai în Bucureşti. Sunt şi membri în ţară, majoritatea dintre sunt însă sunt la facultate, în Bucureşti.
u: Există vreo rivalitate între voi şi celelalte cluburi?
w: Sunt destul de multe cluburi auto în Bucureşti, care ar îndemna pe oricine să se gândească la rivalitate: No Speed Limit, Midnight Racers, Anonimus, Insomnia, Poll Position (fostul Vagabondul), Shine, Black Widow (tot o derivaţie din NSL). Numai că, la noi, nici nu se pune problema de rivalităţi, ca între găştile de cartier sau galeriile cluburilor de fotbal. Despre mine, nu cred că este cineva care ar putea să spună: „Frate, Benny m-a dat la o parte”.
Rivalitatea dintre noi nu este una la nivel de membri, ci la nivel de produs, la nivel de modificări, de preparare. Toţi împărţim aceeaşi pasiune, fie că este vorba de motor, de drift, de car audio, de tuning exterior, de maşini.

luni, 27 iulie 2009

„La leviere“ sau „la volan“ - o alegere dificilă






La 1 August 2009, Armata Română va aniversa 90 ani de existenţă a armei tancuri. Momentul naşterii acestei arme îl reprezintă 1 august 1919, zi în care a luat fiinţă primul batalion de Care de Luptă, în tabăra Mihai Bravu. Pentru că aveam o datorie de onoare neplătită faţă de profesioniştii Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul“ din Piteşti, am decis să public articolul necenzurat, scris cu ocazia Zilei Automobiliştilor Militari - 1 martie 2009.

ANIVERSARE. Azi, deviza „Roata se învârte!“ este pe buzele tuturor celor de la Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul“ din Pitești, locul unde se nasc automobiliștii militari

Ionel Văduva

Regele Ferdinand I a înființat Regimentul de Tracțiune Automobilă acum 92 de ani, la 1 martie 1917, prin Înaltul Decret nr. 245. Printre altele, monarhul punea atunci o piatră și la temelia înființării celei ce avea să devină în prezent Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul“ din Pitești. Instituția militară instruiește soldați voluntari, subofițeri și ofițeri în specializările tancuri și auto. După absolvire, ei devin automobiliști militari - adevărați luptători la levierele tancului sau la volanul diverselor mijloace de transport blindate și neblindate, și nu doar simpli șoferi. În medie, la nivelul unui an de zile, prin centrul de pregătire trec un număr aproximativ de 700-800 de cursanți, potrivit statisticilor școlii.
Dublă semnificație
1 martie este un motiv de bucurie în plus pentru femeile-ofițer din arma auto, fiindcă azi este și ziua Mărțișorului. Însă, chiar dacă vorbim de subofițeri sau maiștri militari ori de sublocotenenți, automobilistele militare vor uita repede că azi au primit flori de ziua lor. Se vor urca din nou, mâine, dis-de-dimineață, la volanul transportoarelor amfibii blindate (TAB), al maşinilor de luptă (ML) sau la levierele tancurilor. Se vor avânta cu viteză prin bazinul special amenajat pentru exerciții, așa cum au învățat de la plutonierul adjutant principal Iordache Arsenescu, consilierul comandantului Școalii de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul“ din Pitești, un „amfibian“ veteran. Un om care știe că noroiul, unsoarea și motorina sunt frații și surorile lui și că pâinea colorată de multe ori în negru are un gust mai bun decât cea de acasă.
Șofer, doar în civilie
Automobilistul militar este mai mult decât șofer. Prin pregătirea de care are parte chiar de pe băncile școlii, el devine un bun tactician, un bun specialist în exploatarea mașinilor de luptă. „Șoferia este pentru viața civilă, nu și pentru organismele militare“ a declarat col. dr. Emilian Pîsu, comandantul Școlii de Aplicație pentru Unități de Luptă Mihai Viteazu. Mai presus de toate însă, automobiliștii militari sunt oameni inimoși și inventivi. Oameni capabili de proiecta și de a duce la bun sfârșit acțiuni complexe pe câmpul de intrucție sau de luptă. Cu toate acestea, „Din când în când, automobiliștii auto mai iau și câte o gură de motorină când încearcă să repare ceva“, a precizat lt. col. Viorel Brat, comandantul centrului de instruire pentru tancuri și auto.

OMENIE
Luptătorul cu natura
Este vorba de unul din absolvenții mai vechi ai Școlii de Aplicație „Mihai Viteazul“, plutonierul major Alexandru Dicu, în vârstă de 33 de ani. El este, în momentul de față, comandant de grupă TAB și spune că își servește patria cu onoare și că îi face plăcere munca de automobilist militar. Deosebită este însă la acest om, chiar omenia! Chiar dacă nu a fost pe câmpul de luptă, el s-a luptat cu natura. A participat afectiv și efectiv la salvarea unor vieți omenești. În 1999, la inundațiile care au fost în zona de graniță a Timișoarei, împreună cu un coleg de-al său, au salvat cu TAB-ul mulți oameni sinistrați și izolați, victime ale furiei naturii. A ajutat chiar și la salvarea unui alt transportor scufundat într-un canal de irigații, aflat în misiune de salvare.

FINEȚE
Mărțișorul auto
Sublocotenentul Diana Vasile are doar 23 de ani. A devenit ofițer de carieră după ce a urmat cursurile Academiei Forțelor terestre de la Sibiu. Este în prezent cursant al Școlii de Aplicație din Pitești și vede arma auto ca pe o provocare, însă este convinsă că poate face față cu brio greutăților, la fel precum bărbații. Deocamdată ea este o eroină ci doar un cursant cu vise și aspirații. Nu este însă timpul pierdut. Știe că este sprijinită de către familie în decizia sa de a urma cariera militară, o familie care nu ezită să o felicite de două ori, în fiecare an, de 1 martie. Diana Vasile a optat pentru o specializarea logistică și tehnică, arma tancuri și auto îndeplind toate criteriile dorite de ea.

vineri, 24 iulie 2009

Criza îi face pe români să ocolească service-urile auto



Managerii marilor unități de service din București și din țară constată o scădere, în medie, cu până la 30% a sectoarelor de reparații mecanice și de tinichigerie-vopsitorie, în perioada octombrie 2008 - februarie 2009

Ionel Văduva

Patronii de service-uri auto spun la unison că scăderea numărului de clienți este pusă pe seama orientării cheltuielilor către nevoile primare. De asemenea, diminuarea numărului de intrări este datorată și circulației auto „mai aerisite“, fără avarii cauzate de accidente. Cererea de acesorii și tuning s-a dimunat și ea, românii preferând mașini fără cotiere, proiectoare sau faruri cu xenon. Montarea de alarme auto și anvelope de sezon s-a păstrat oarecum la un nivel constant, românii dorind să fie în siguranță pe străzi. Surprinzător, afacerile cu spălătoriile auto sunt așii din mâna micilor afaceriști. Ei se orientează către instalațiile automatizate de spălare, fără cheltuieli mari cu angajații. Solicitările vin din partea românilor care au lucrat peste graniță și care doresc să-și investească câștigurile în țara natală.
București - mai puține accidente, mai puține reparații
Afirmația este susținută de numărul intrărilor în atelierele de service din București. Concret, în intervalul octombrie 2008 - februarie 2009, Nicolae Simion, directorul rețelei de service-uri auto Simpotrans din București, a constatat o reducere a timpului tehnologic alocat în medie pentru repararea unui autovehicul, față perioada similară dintre anii 2007-2008. Managerul pune situația actuală pe seama diminuării numărului avariilor. „Acesta poate fi efectul circulaţiei auto mai <> din ultima perioadă“, a declarat Nicolae Simion. La rândul său, Cristian Mitrea, directorul rețelei de service auto Dacoserv din București spune că, procentual, s-a înregistrat o scădere de 20-30% a sectorului de profil, atât a reparațiilor mecanice, cât şi la cele de tinichigerie – vopsitorie, motivul fiind același cu cel menționat de patronul Simpotrans. Cei de la servicii post-vânzare din cadrul BDT Cars spun că nivelul comenzilor de reparații pe dosare de daună, pe care le-au avut în perioada octombrie 2008 - februarie 2009, a scăzut în decembrie, după ce noiembrie a fost o lună de vârf.
Banat și Moldova - scăderi de 28%
Pentru același interval de timp, numărul de intrări în service-ul Auto Cardo din Timișoara a scăzut cu 28%. „Este vorba de numărul de intrări ce au ca scop efectuarea reviziilor şi reparaţiilor, atât în perioada de garanţie, cât şi de postgaranţie“, a precizat Liviu Slugan, managerul unității service bănățene. Nici în Iași situația nu este una prea roz, astfel că, potrivit celor spuse de Adrian Piroiu, de la service-ul Caremil, numărul de comenzi pentru reparatii au fost de 5692, în perioada octombrie 2008 - februarie 2009, față de 6427 de intrări, câte se înregistrau în intervalul similar dintre anii 2007 și 2008.
De criză, românii nu fac rabat la siguranță
Cererea de înlocuire a anvelopelor cu modele de sezon s-a menținut oarecum constantă. Este demonstrată astfel conştientizarea beneficiilor acestui serviciu în rândul clienţilor, spun patronii de service-uri auto. Schimbarea anvelopelor se efectuează datorită schimbării anotimpurilor, pentru clienţii care le au deja cumpărate, şi mai puţin pentru cei care doresc să achiziţioneze altele noi. Și instalarea sistemelor de alarmă s-a menţinut la un nivel constant, cel puțin la nivelul Bucureștiului.

AFACERE
Spălătoriile, salvarea „căpșunarilor“
Românii care au lucrat peste hotare se întorc în țară. Împreună cu ei vin și banii câștigați pe perioada șederii în străinătate. Potrivit spuselor lui Oscar Berardinelli, manager general pe zona Est-europeană a Beauty Car, producător de utilaje automatizate și consumabile pentru spălătorii auto, în România se constată o trecere rapidă de la spălătoriile de garaj, neprofitabile și cu mulți angajați, la spălătoriile automate, mai costisitoare. Potrivit datelor pe care le deține, la noi în țară, în ultimele șase luni, se constată o creștere a cererilor vânzărilor la toate produsele necesare unei spălătorii auto. Și asta pentru că, în România, proprietarii de mașini sunt obligați de poluarea deosebit de mare cu pulberi să-și spele automobilul în mod constant.

joi, 23 iulie 2009

Alimentele care nu golesc buzunarul



OPȚIUNE. Clienții cu veniturile subțiate de criză cumpără produse alimentare și nealimentare fabricate sub marca proprie a hipermarketurilor, chiar dacă, până nu demult, nu le vedeau cu ochi buni

Ionel Văduva


Scăderea economică i-a obligat pe români să se gândească de două ori înainte să dea banii pe produsele văzute în reclamele TV. Fiind nevoiți să-și cântărească bine bugetele suferinde, cumpărătorii merg cu lista de acasă prin hipermarketuri, în căutarea produselor alimentare și nealimentare la cele mai mici prețuri posibile. Fiindcă s-au prins de șmecherie și de spectrul profitului, managerii marilor rețele de retail se întrec în a oferi consumatorilor produse ieftine - „entry level“, fabricate sub mărci private cum sunt: Aro (Metro Cash&Carry) sau Marca nr. 1 (Carrefour), Tip (Real), Winny (Cora) ori Clever (Billa). Comercianții nu își permit să facă însă rabat de la calitate, din cauză că își pun în joc imaginea proprie.
Tendința actuală este inversă anilor anteriori, atunci când românul strâmba din nas când vedea la raft produse fără reclamă „pe sticlă“. Acum, publicitarii plâng după cele aproape 40 de procente pe care le încasau în plus, la fiecare produs pe care îl promovau. Dovadă stau statisticile MEMRB IRI care spun că, la sfârșitul anului trecut, față de aceeași perioadă din 2007, românii au cumpărat produse fabricate sub marca proprie a retailerilor, chiar și cu 20,8% mai mult.
Preț mic, exigență mare
Atunci când un șefii unor rețele de retail decid să scoată pe piață un produs sub marcă proprie, specialiștii departamentului de calitate se întâlnesc direct cu producătorii, pentru discuții prealabile. Se organizează licitații în baza caietelor de sarcini emise de retailer, apoi departamentul de mărci proprii împreună cu cel de calitate selectează câștigătorul, împreună cu care se discută cadrul contractual. Norocoșilor li se comunică cerințele pentru design-ul etichetei, tipul ambalajului, metodele de împachetare etc. și sunt obligați să nu aducă nicio modificare ambalajului sau conținutului. Totodată, producătorii selectați sunt obligați să accepte vizite inopinate în halele de producție, pentru a observa la fața locului dacă se respectă standardele calitative. Cei ce nu respectă normele de calitate impuse de retailer, suferă sancțiuni majore.
Nemții și francezii vând bine
Metro Cash&Carry a fost unul din primii retaileri care au adus mărcile private în România, sub care s-au fabricat produse entry. „În momentul de față, clienții noștri revânzători sunt interesați cel mai mult de mălai, apă carbogazoasă, hârtie igienică și castraveți murați, toate fabricate sub marca Aro“, a spus Andrada Păun-Vrapciu, managerul de comunicare corporativă a retailerului german.
Și conducerea Carrefour România, rețeaua de hipermarketuri care deține Marca nr. 1, își freacă mâinile de bucurie, pe fondul creșterii vizibile a vânzărilor de produse fabricate sub această denumire. „Uleiul de floarea-soarelui, apa carbogazoasă, biscuiții cu cremă de cacao, untul și băuturile energizante sunt produsele alimentare fabricate sub Marca nr.1, căutate cu interes de clienții noștri„, a precizat Andreea Mihai, director de marketing, Carrefour România.

PROCENTAJ
CNP: Mărcile proprii vor crește cu 5% în 2009


Un studiu recent, efectuat de MEMRB IRI, pune în lumină creșterea cererii de produse fabrcate sub mărci proprii. Astfel, față de ultimele patru luni ale anului 2007, în aceeași perioadă a anului trecut s-au constatat creșteri mari la cererea de produse fabricate sub mărci proprii, după cum urmează: la băuturi energizante de + 20,8%, la uleiurile comestibile de +18,7%, respectiv la șervețele pentru bebeluși de +18,5%. Creșteri însemnate s-au mai înregistrat și la mâncărurile conservate, de + 4,8% și la făină și mălai, de 1,7%. Potrivit cifrelor date publicității de Comisia Națională de Prognoză, citate de studiul MEMRB IRI, piața produselor alimentare va crește față de anul cu cinci procente, chiar din prima jumătate a semestrului I al lui 2009.

miercuri, 22 iulie 2009




Constantin Gheorghe: „Brandul Dracula este profitabil“

MĂRCI. Românii se dau în vânt după înregistrarea numelui de Dracula, unul cu notorietate, după ce brandul Ceaușescu a fost adjudecat de fiul dictatorului și de ginerele său, în ianuarie 2007

Ionel Văduva

Ionel Văduva.: În ultimii ani, numele de Ceaușescu a fost vehiculat tot mai des prin presă. S-a gândit cineva să-l transforme în marcă și să-l înregistreze la OSIM?
Constantin Gheorghe: Răspunsul este da. La OSIM, marca „Ceaușescu“ a fost înregistrată de Valentin Ceaușescu și de fostul soț al Zoiei Ceaușescu, Mircea Ioan Oprean, pe 31.01.2007. Cei doi titulari au devenit proprietarii acestui brand, pentru toată lista de produse și servicii, altfel spus nu se vor mai putea înregistra mărci ulterioare fără consimțământul lor. Într-un fel, Ceaușescu a renăscut odată cu integrarea României în UE. Valabilitatea acestei mărci este de zece ani, până 31.01.2017, cu posibilități de reînnoire nelimitate, la fiecare decadă. Cei doi titularii pot pierde această marcă, numai dacă renunță la ea sau dacă sunt decăzuți din drepturi, în instanță.
u:Brandul Dracula a făcut și el carieră în România. Care sunt cei care s-au bătut pentru a obține această marcă?
w:„Dracula“ este una din cele mai solicitate marci, pentru potențialul său financiar. La ora actuală, cereri de înregistrare a acestui brand sunt în număr de 110, din care acceptate pe diverse produse și servicii – 38, iar restul sunt respinse ori în curs de examinare. Dracula Park și Dracula Park Tour, spre exemplu, au fost înregistrate de S.C. Dracula Park S.A. din Sighișoara. Ministerul Turismului a înregistrat, la rândul său, la OSIM, Dracula Park The Land of Vampires.
u:O luptă vestită a fost și pe dreptul de fabricare a crucilor din cimitirul vesel de la Săpânța. Care a fost problema acolo?
w:Pop Dumitru Toader, din Săpânța, a înregistrat la OSIM o marcă combinată, litere și desen, „SIP-DPT“, între care a fost așezat un desen cu o troiță albastră. După ce marca sa a fost înregistrată, titularul s-a apucat să se certe cu cei din zonă și să le interzică să mai facă cruci pentru vestitul cimitir. Aici a apărut o problemă, deoarece Pop Toader nu știa că marca este protecția însemnului asociat produsului, nu protecția asupra produsului în sine. El nu a înțeles că a obținut dreptul doar asupra mărcii sale - SIP DPT cu o troiță albastră și s-a pus rău cu localnicii. Solicitantul în cauză trebuie să înțeleagă că el poate interzice terților să utilizeze însemnul său în producția de cruci, și nu aceste produse fabricate cu alte însemne.
u: Ce ne puteți spune de Cico, Brifcor sau Gerovital? Alte trei mărci de renume?
w:Brandul Cico a aparținut inițial S.C. Cico S.A. Această firmă a decăzut din drepturi și au apărut alții care s-au interesat să-l înregistreze. Un exemplu elocvent de interes este cel al Dohler România. De asemenea, și pe Brifcor se bat mai mulți, inclusiv aceeași Dohler România. Gerovitalul a fost și ea o marcă reprezentativă a statului român. După 1990, ea s-a „spart“ o parte fiind preluată de Miraj iar alta de Farmecul. O perioadă, Gerovital a fost deținut și de Institutul de Geriatrie.
U: Cum se poate înregistra o marcă?


SITUAȚIE
„Autorii români sunt în situația ingrată de a nu avea bani nici măcar pentru a-și susțină ideile printr-un brevet de invenție“


u: Își mai pot permite românii să producă idei inovatoare?
w:Asta este o mare problemă. Inventatorii românii sunt, din păcate, un soi de luptători într-un război care nu se termină niciodată. Înainte de 1989, ei dispuneau de tot ceea ce este necesar pentru a-și desfășura activitatea de cercetare, însă nu-și puteau adjudeca rodul muncii din cauza sistemului care funcționa în acea perioadă. A venit Revoluția, iar autorii români sunt în situația ingrată de a nu avea bani nici măcar pentru a-și susțină ideile printr-un brevet de invenție. Realitatea dureroasă este că autorii abia își mai pot achita taxele necesare înregistării la OSIM. Din această cauză, mulți cercetători au preferat să-și definitiveze munca printr-o lucrare științifică decât printr-un brevet de invenție. Cunoscându-le situația, Executivul român le-a întins o mână de ajutor, prin Ordonanța de Guvern din 41/1998. Aceasta prevede acordarea, din partea OSIM, a unor subvenții pentru autorii persoanele fizice, de până la 80%, din cuantumul taxelor aferente primelor faze ale brevetării, pe teritoriu român.
u: Sunt unii inventatori care au nevoie de mai mult decât o reducere a taxelor...
w:Totodată, inventatorilor cu venituri mici, OSIM le asigură serviciile de mandatariat, pentru întocmirea actelor, plata taxelor, urmărirea plății taxelor la nivel internațional (dacă este cazul) și finalizarea înregistrării invenției. Pentru persoanele fizice, noi mai avem și doi ani de grație, în care ei nu plătesc nimic pentru a-și proteja invenția, în România. Sunt unii inventatori care doresc să-și protejeze invenția și peste hotare. În această situație, îi ajutăm să realizeze documentația și verificăm informațiile despre eventualele invenții asemănătoare în baza de date internațională. Însă, din cauza lipsei banilor, OSIM le poate achita autorilor persoane fizice doar taxa de înregistare și raportul de documentare (la cererile internaționale), iar la cererile pe brevete europene doar înregistrarea, raportul de documentare și o taxă de revendicare. Mai departe, examinarea preliminară, examinarea de fond costă foarte mult și nu avem din ce le susține.
u: De ce nu sunt bani pentru protejarea invențiilor românilor, peste hotare?
w:Nu-i putem sprijini mai mult pe autorii români, din cauză că nu avem fondurile necesare. Cum OSIM este o instituție cu autofinanțare iar nivelul cererilor de brevete de invenție, provenite din cercetare și industrie au scăzut, nici noi nu putem câștiga mult. Pe fondul unei cereri mici de brevete de invenție, Organizația Europeană de Brevet ne-a acordat anul acesta doar 15.000 de euro, față de 25.000 de euro cât ne-au dat în 1999. Concret, în 2007 numărul cererilor de brevet au fost în jur de 1.400, iar în 2008 cam 1.100. Anul acesta, în primele patru luni, au fost aproximativ 350 de cereri. Față de primele patru luni ale anului anterior, s-a constat o scădere cu circa 10% la brevete și cu circa 23% la mărci. În primele patru luni ale lui 2009, pentru astfel de acțiuni de susținere la nivel internațional, din cei 15.000 de euro, am rămas doar cu 1.400.
u: Sunt și alte servicii de care beneficiază în mod gratuit inventatorii, din partea OSIM?
w:Instituția noastră mai oferă, cu titlu gratuit, asistență la înregistrarea invenției. Oamenii noștri îi spun autorului ce și cum să facă, din momentul în care pășește în OSIM. Îl îndrumă cum anume să facă o cerere, ce informații să conțină documentul respectiv etc. La biroul de relații cu publicul, autorul ia legătura direct cu oamenii noștri, consilieri care cunosc cam tot ceea ce înseamnă proceduri de înregistrare. Apoi, după o scurtă informare, se trece la completarea cererii de acordare a brevetului de invenție, cu asistența consilerilor noștri, iar autorul o înregistrează și plătește o taxă la casierie. După care, cererea însoțită de dosarul invenției urmează un traseu. Merge pe la examinare preliminară, în depozit, unde se stabilește dacă OSIM merită sau nu să continue să o studieze.

joi, 16 iulie 2009

Studenții crizei – servici peste trei ani




ÎNGRIJORARE. Până la 25% din absolvenții de facultăți economice, promoția 2009, își vor găsi de lucru abia în 2012, fiind considerați slab pregătiți, iar criza are și ea un rol negativ în acest context

Ionel Văduva

Conducerea ASE are previziuni sumbre cu privire la potențialul de angajare a tinerilor economiști, care vor ieși anul acesta de pe pe băncile facultăților. Până la un sfert din cei care vor termina anul acesta o formă de studii superioare economice în sistem Bologna, vor găsi un loc de muncă abia peste trei ani. Motivul: cei care încă mai angajează (foarte puțini la număr), îi consideră pe „bolognezi“ mai slab pregătiți decât predecesorii lor, cu studii de patru ani. Vinovată de situația dificilă mai este și criza economică. Firmele sunt interesate doar de economiști cu ștate vechi în domeniul finanțelor. În 2009, vor avea o șansă la angajare doar 75% din cei care au terminat deja studiile de patru ani în domeniul economic. Însă, și dintre aceștia, angajatorii îi vor chema la interviu doar pe cei care au avut experiență de muncă pe perioada facultății. Din cei care vor fi respinși la eventualele interviuri de angajare, se vor întoarce în programele de masterat peste 75-80% din totalul absolvenților de ASE.
Statul întoarce spatele
Anul acesta, subvenționarea locurilor de la Buget nu o va depăși pe cea din 2008. Menținând tendința de scădere a numărului studenților bugetați, ASE-ul va avea cu 500 de cursanți subvenționați, mai puțin față de anul precedent. De asemenea, anul acesta, numărul celor care își vor plăti școlarizarea va fi mai mic decât cel de anul trecut, din cauza lipsei resurselor proprii de finanțare. „Un număr mare din <> vor petrece mai mult timp în căutarea de joburi pentru a-și întreține studiile și vor petrece mai puține ore în bibliotecă“, a precizat rectorul ASE, prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca. Nici cei care sunt în facultate și au deja un loc de muncă, nu vor avea înțelegere din partea patronilor. Aceștia încearcă să stoarcă maximum-ul de potențial de la angajații săi, printre care și figurează și studenții „cu plată“.
Calitatea învățământului va fi afectată
Cercetarea științifico-economică din cadrul ASE nu va mai fi susținută. „Practic, o treime din finanțări vor dispărea anul acesta“, a spus prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca. Astfel, cadrele didactice vor câștiga mai puțin, în afară de banii pe orele de curs. Și subvenționarea dotării laboratoarelor este anunțată ca fiind 0, în 2009. În fine, finanțarea pe proiecte de modernizare și investiții se anunță sub 50%, față de anul trecut. În contextul reducerii obligate a costurilor, conducerea ASE va micșora și cheltuielile cu salariile. „Acest lucru va avea loc sub forma diminuării numărului de ore pe săptămână alocate profesorilor, precum și crearea unor serii de lucru mai mari“, a declarat rectorul ASE. Ambele măsuri vor duce la scăderea calității procesului de învățământ. Micșorarea numărului de ore pe săptămână, va însemna pentru studenți ore mai puține de studiu. Totodată, dacă sunt mărite seriile de lucru, studenții vor învăța mai dezordonat. Cu alte cuvinte, vom avea „bolognezi“ slab pregătiți profesional.
Masterul – unica soluție
Rectorul ASE este de părere că, din cauză că nu există egalitate între o pregătire de patru ani și una de trei, piața forței de muncă se va adapta și se va stratifica, în funcție de pregătirea fiecărui absolvent. „Eu am spus așa: peste zece ani, cei care au terminat o facultate în sistem Bologna, fără masterat, vor fi doar 10% în managementul de mijloc și 90% în execuție, pe câtă vreme cei care vor fi studiat cinci ani, cât țin studiile de master, se vor regăsi printre cei 40% manageri de top, printre cei 40-50% din managementul de mijloc și doar 10% în execuție“, a conchis prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca.

ȘANSĂ
Munca în facultate

Cristiana Fedorovici, senior recruiter la Advice Human Resources, este de părere că afirmația prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca precum că, până la 25% din absolvenții de ASE din 2009 nu își vor găsi loc de muncă decât peste trei ani, este perfect plauzibilă. „Nu știu dacă doar 25% din absolvenți nu își vor găsi un loc de muncă în următoarea perioadă“, a spus Cristiana Fedorovici. Domnia sa este de părere că absolovenții de ASE, fie că au terminat sistemul de patru ani sau Bologna, trebuie să fi avut experiență de muncă în timpul facultății pentru a mai spera la un job. Din păcate pentru ei, în momentul de față, piața economiștilor este în căutare doar de specialiști cu vechime foarte mare pe partea de finanțe.

duminică, 12 iulie 2009

Colecționarul pasionat de zborul interbelic




CLIȘEE. Horia Stoica este într-o continuă căutare a instantaneelor nefalsificate, cu piloți români și cu aparate de zbor care au făcut istorie în Primul și al Doilea Război Mondial

Ionel Văduva


Pasiunea pentru zbor l-a transformat pe brașoveanul Horia Stoica într-un aprig căutător de fotografii originale, cu așii aflați la manșele avioanelor românești combatante, în perioada interbelică. Smaranda Brăescu, a cărei naștere a fost comemorată pe 21 mai, se încadrează cu brio în această categorie. Ea a fost prima femeie-pilot din România și prima femeie-paraşutist cu brevet. Fiind foarte populară în perioada interbelică și participând la mitingurile organizate de ARPA (Asociația Română pentru Propaganda Aviației), Smaranda Brăescu a împărțit la aceste evenimente fotografii-portret cu autograful ei. Astfel de poze au fost date și parașutiștilor militari, la instruirea cărora a ajutat și ea în cel de-al Doilea Război Mondial. Dintre aceste imagini nu s-au păstrat prea multe, iar cele care se găsesc sunt foarte scumpe.
La târgurile de antichități însă, în urmă cu câțiva ani, au apărut pe tarabe fotografii cu Smaranda, însă din păcate false. Aflat la o astfel de expoziție, Horia Stoica, proprietarul a peste 1.500 de fotografii de valoare, a observat că un astfel de instantaneu de acest gen avea o semnătură care i-a atras atenția. Când a ajuns acasă și s-a uitat într-o carte în care era o poză originală, cu autograf, Horia Stoica a constatat că nu semăna cu ce văzuse în târg. Colecționarul se plânge că, în ultima vreme, apar din ce în ce mai multe fotocopii după fotografii vechi, sau falsuri care sunt vândute drept originale. Alți tineri care ar dori să colecționeze astfel de fotografii ar rămâne cu un gust amar, după ce ar fi investit mulți bani într-un instantaneu care nu valorează nimic.

Cum descoperi falsul
Pentru a putea face diferența între o poză originală și una falsă, spune Horia Stoica, este nevoie de cunoașterea modului în care se developau fotografiile acum câteva zeci de ani. Pe instantaneele vechi sunt prezente urme vizibile de clorură de argint, substanță care ajută la developare. În prezent însă, acest component nu se mai folosește, iar dacă cineva vrea să falsifice astfel de poze, trebuie să folosească nu numai metoda de atunci, dar și hârtia specială care se folosea în epocă. „Cu toate acestea, mai apar și falsuri. Însă, pentru cineva care este permanent în contact cu astfel de fotografii, imediat îi sare în ochi diferența“, spune colecționarul. Alte copii răspândite cu autograf fals sunt ale unor ași români din al Doilea Război Mondial: adjutant av. Ion Mucenică, g-ral av. Ion Dobran sau slt. Av. Ioan Dicezare.
O fotografie cât trei beri
Primele imagini achiziționate de Horia au fost de la târgurile de antichităţi și îi au imortalizați pe Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă și Familia Regală în mijlocul aviatorilor. Norocul colecționarului este că a putut cumpăra asemenea poze cu bani puțini, fără ca cel care le vindea să le fi cunoscut valoarea reală. De departe însă, cea mai de suflet fotografie din colecția brașoveanului este una cu funerariile lui Aurel Vlaicu din 1913. Alte fotografii din colecția sa mai sunt cele cu funerarile asului cu cinci victorii, Căpitan Aviator Vasile Craiu şi cele cu Campania din Ungaria, din anul 1919. „Tot din această perioadă, am şi câteva poze cu avioane româneşti capturate de la inamici sau cu cele primite despăgubiri imediat după război“, spune Horia Stoica. Marea dezamăgire a colecționarului este însă o poză cu avionul lui Vuia din 1911, vândută la un târg de antichităţi la un preţ derizoriu, cât trei beri, poză care i-a scăpat din vedere şi care a fost cumpărată de altcineva. De atunci, Horia nu scapă nicio ocazie de a cumpăra astfel de fotografii. „La ora actuală, cea mai convenabilă este achiziţia albumelor care au aparţinut unor aviatori, findcă luate la lot, prețul pe bucată este unul mai mic“, a conchis Horia Stoica.

PRESĂ
Horia are propria lui revistă
Pasiunea pentru fotografie l-a făcut pe Horia Stoică să-și scoată propria revistă de modelism si istorie militară. În paginile publicației, brașoveanul a publicat fotografii care au stat zeci de ani prin sertare şi nu au fost văzute de nimeni. Horia se laudă că a publicat totografii din Primul Război Mondial, instantanee realizate pe clişee pe sticlă, cu o rezoluție mult mai mare.