marți, 18 mai 2010

Comunicat Mediasind - grevă 19.05.2010

Federatia Româna a Jurnalistilor MediaSind se solidarizeaza si va participa la actiunile de protest organizate mâine în Capitala de catre toate confederatiile sindicale reprezentative la nivel national.

FRJ MediaSind considera ca sacrificarea drepturilor membrilor de sindicat reprezinta o masura ilegala care încalca Constitutia României, Codul Muncii, Contractele colective de munca si celelalte norme interne si internationale din domeniul raporturilor de munca.

FRJ MediaSind sustine ca, pentru iesirea din criza economica, Guvernul trebuie sa negocieze cu partenerii sociali un real plan de relansare a economiei care sa cuprinda masuri de relaxare fiscala, diminuarea evaziunii fiscale, reducerea cheltuielilor de achizitii, transparenta licitatiilor, reducerea deplasarilor, a indemnizatiilor de conducere si a altor drepturi gen sporuri pe care le primeste personalul de conducere din institutiile de stat, recuperarea de la societatile de stat a sumelor care, anul trecut, s-au cheltuit nejustificat, etc. Acestea sunt câteva solutii care pot sa fie aplicate fara sa fie reduse drepturile membrilor de sindicat. De asemenea, orice masura care vizeaza angajatii trebuie să fie însotita de scheme ocupationale, de crearea de noi locuri de muncă.

In consecinta, Federatia Româna a Jurnalistilor MediaSind solicita celor peste 9000 de membri afiliati sa participe la actiunile de protest demarate împotriva Guvernului României si sa sustina urmatoarele revendicari:

1. Cresterea salariului minim pe economie garantat în plata la 705 lei.

2. Aplicarea acordului semnat între Guvern si sindicate pentru cresterea salariului minim pâna la atingerea valorii de 50% din salariul mediu brut pe economie.

3. Vârsta maxima de pensionare sa fie de 63 de ani.

4. Neimpozitarea tichetelor de masa.

5. Renuntarea la masura reducerii cu 15% a pensiilor.

6. Renuntarea la masura de reducere a salariilor cu 25%.

7. Combaterea reala a evaziunii fiscale si a coruptiei.

8. Suspendarea transferului de alocatii de la sistemul public de pensii catre cel privat.

9. Scaderea TVA pentru produse si servicii de stricta necesitate si cresterea TVA la produsele de lux.

10. Crearea de noi locuri de munca în paralel cu mentinerea masurilor de protectie sociala pentru categoriile defavorizate.

11. Depolitizarea institutiilor publice centrale si locale si a agentilor economici cu capital majoritar de stat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți ceva de comentat? Foarte bine, scrieți, că d-aia sunt tastaturile la prețuri bune pe piață.