Dacă nu e' poc, nu face bum

Pentru a mai economisi câţiva lei, unii producători de substanţe chimice periculoase îi fentează pe transportatorii autorizaţi să care marfă ADR

Ionel Văduva
pana.gazetarului@gmail.com

Sub pretextul că expediază doar simple colete cu documente sau alte mărfuri, unii patroni de companii producătoare de substanţe chimice îşi asumă răspunderea şi trimit pe şoselele României adevărate bombe cu ceas. În ultimul timp, pe baza informaţiilor culese din piaţă, firmele de curierat, forwarding şi logistică şi-au întărit diviziile de security cu oameni bine pregătiţi, specialişti care au depistat şi întors la expeditor astfel de mărfuri periculoase.

Nu strică puţină istorie
Cazul Mihăileşti nu s-a şters încă din mintea multora. În 24 mai 2004, un autotren care transporta 20 de tone de azotat de amoniu a explodat în apropierea localităţii buzoiene Mihăileşti. În urma deflagraţiei şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 13 au fost rănite. Printre cei 18 morţi s-au numărat mai mulţi pompieri şi civili, precum şi Elena Popescu şi Ionuţ Barbu, jurnalişti la postul de televiziune Antena 1. Procurorii au stabilit că în urma exploziei au fost înregistrate distrugeri totalizând peste 2,6 miliarde lei vechi. Toate acestea din cauza unor inconştienţi.

Paza bună trece primejdia rea
Transportatorii nu vor să mai rişte. Cine are capul pe umeri, şi-a angajat oameni bine plătiţi la diviza security a fiecărei firme de transport expres. Cazuri în care „detectoarele“ umane au stopat transporturi de acid clorhidric, anhidridă cromică, alcool izopropilic, pulberi fine în saci sub presiune şi mascaţi în transport de siliciu se înmulţesc pe zi ce trece. Acest fapt denotă că nu suntem totuşi nişte asasini şi/sau sinucigaşi.

„Dacă nu e' foc, nu face bum“
Să ne gândim la un scenariu simplu. Un colet cu acid clorhidric, neambalat corespunzator, transportat în necunoştiinţă de cauză, are scăpări de substanţă. Maşina nefiind una pregătită pentru astfel de transporturi, nu are protecţie interioară eficientă. Un simplu hop mai mare face ca acidul să se scurgă şi să ardă atât de mult, încât ajunge la un alt colet cu alcool izopropilic, aflat lângă o butelie mică, sub presiune. Maşina circulă pe DN1, la oră de vârf. Gândiţi-vă la toate scenariile tragice posibile. Oare n-ar fi bine să ne păzim pielea din timp?

FOTOGRAFII PENTRU CARE AM DREPTURI DE AUTOR

Doamna este o luptătoare.
Suferă de boală neoplazică (sper să mai fie în viaţă).

Domnul doctor este un luptător. Unul cu morile de vânt. Mai exact, cu turbinele automobilelor de lux importate de un oarecare ministru.
El suferă de neputinţă. Sistemul l-a învins.

Doamna zâmbeşte. Doctorul lasă capul în jos.

Mulţumesc pentru atenţie...

P.S. FUCK THE SYSTEM. 25 RON dacă apelezi ambulanţa şi nu eşti în comă sau năclăit de sânge??!!??

Mi-a trecut supărarea pe lume... deocamdată

În atenţia amatorilor.STOP.Am o adresă de mail pentru viaţa de blogger.STOP.

pana.gazetarului@gmail.com

Nu abuzaţi...

Statistică preliminară a Institutului oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean (Fundeni), pe primele trei luni ale lui 2009, privind boala neoplazică

Foi de consultaţie eliberate de fişierul Institutului oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean (Fundeni) - 7.200

Pacienţi diagnosticaţi cu boală neoplazică (canceroasă), trataţi sau nu în cadrul Institutului oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean - 6.000

Pacienţi diagnosticaţi cu cancer (remisiune, stagnare, evoluţie), trataţi şi externaţi din Institutul oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean, pentru care CASAN decontează cheltuielile de spitalizare şi tratament - 2.800

Cazuri de cancer la sân, tratate în Institutul oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean - 900

Cazuri de cancer pulmonar, tratate în Institutul oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean - 650

Cazuri de cancer digestiv, tratate în Institutul oncologic prof. dr. Alexandru Trestiorean - 300

„Acasă“ în Serbia și Ungaria, „în vacanță“ în Bulgaria

TENDINŢĂ. Românii cumpără case în Balcani, în ciuda crizei economice, fiind vrăjiți de mirajul proprietăților ieftine, de respectul autorităților străine față de cetățean și de luxul de a avea locuri de odihnă peste hotare

Ionel Văduva

În ultimele luni, mai mulți mehedințeni au decis să cumpere case în Serbia şi să se mute acolo. Și în orașele maghiare apropiate de frontieră, Battonya, Gyula, Ketegyhaza, Mehkerek sau Elek, sunt proprietari români. Dacă vorbim însă de Bulgaria, românii au investit mai mult în case de vacanţă. Locuinţele situate în localitatea de graniță - Ruse, nu par interesante pentru ai noștri, care vor să trăiască, în continuare, în ţara natală. Sociologii pun această tendință migratorie pe seama unui nivel scăzut de încredere în soluțiie de viitor, propuse de administrațiile centrale și locale. Dimpotrivă, specialiștii în imobiliare cred că acestea sunt doar mișcări ale unor oameni care nu cunosc bine piața de profil și care acționează de frica pierderii banilor. Chiar dacă fenomenul crizei economice a dus la diminuarea prețurilor în România, ofertele din Serbia, Ungaria și Bulgaria sunt mai tentante.
Case în Serbia cu doar 20.000 de euro
Acesta este prețul mediu cu care au cumpărat unii mehedințeni case în Serbia. Pe persoană juridică însă. Nicola Dumitrașcovici, consilier al primăriei Kladovo, le-a întins o mână de ajutor celor care s-au stabilit în orașul vecin cu Drobeta Turnu Severin, situat la circa 9 kilometri de Vama Porţile de Fier I: „În ultimele luni, mai mult de 10 case au fost cumpărate la noi în oraș de către români. Unii dintre ei chiar fac naveta peste frontieră, zilnic“, a precizat Nicola Dumitrașcovici. O casă în perimetrul oraşului Kladovo, cu o suprafață de 200 m2 locuibili și 100 m2 de teren, costă între 10.000 şi 20.000 euro.
Serviciile publice maghiare sunt deasupra celor românești
Acesta este unul din motivele pentru care românii au dat țara de baștină pe Ungaria. Motivaţia este confirmată şi de primarul interimar din Pecica, jud. Arad, Petru Antal: „Pe lângă preturile mici la imobile, cumpărătorii beneficiază de utilități precum apă, canalizare, gaz, telefon, TV prin cablu, salubritate, pe care nu le aveau în zonele de unde proveneau“, a precizat primarul Antal. În orașele Battonya, Gyula, Ketegyhaza, Mehkerek sau Elek există chiar și ștranduri termale, aspectul localităților fiind unul plăcut. „Peste tot, gazonul este tuns, sunt pomi ornamentali, există rigole întreținute și multe altele care induc un sentiment de liniște și relaxare“, spune primarul Antal. Statisticile spun că, numai în orasul Battonya, care are aproximativ 7.000 de locuitiori, în ultimii patru ani sau mutat 450 de familii din Romania. Prețurile la case sunt asemănătoare celor din Kladovo, circa 20.000 de euro.


REUȘITĂ
A vrut mai mult de la viață
Gheorghe Faur are 41 de ani și s-a mutat cu familia în Ungaria, în 1989. Românul spune că nu și-a dorit niciodată străinătatea, însă dorea mai mult de la viața pe care o putea avea în România, după Revoluție. Și-a cumpărat o căsuță cu 8.000 de mărci germane, aproape de graniță și de părinți. Apoi și-a făcut o firmă de transport și a dobândit o avere importantă - o familie minunată formată din soția și cele două fete. Cea mare studiază Dreptul în Madeline, Marea Britanie, iar cea mică este anul II la liceu. Românul nostru emigrat din Pecica se bucură că poate vorbi zilnic limba română, pentru că, în ultimii doi ani, în localitate s-au mutat definitv mai multe familii de arădeni, băcăuani, chiar și de bucureșteni. „Unii arădeni și-au vândut căsuțele pe 45.000 de euro, și-au luat case aici și le-au mai rămas și bani“, a precizat Gheorghe Faur. Personal, a ajutat mai multe familii care au dorit să cumpere casă în Bottanya, pentru a evita eventualele neplăceri pe care ar fi putut să le aibă nou-veniții. „Multi dintre ei nu stiu să vorbească maghiara, de aceea i-am ajutat cu notarul, singurul beneficiu așteptat fiind un <>“, a conchis românul.

SOCIOLOGI
Românii sunt dezamăgiți de situația din ţară
Conaționalii noștri își schimbă domiciliul în altă țară din cauza performanțelor scăzute ale administrației naționale sau locale și pentru că sunt individualiști. Cu alte cuvinte, „luminița de la capătul tunelului“ s-a stins definitiv pentru ei. Acestea sunt părerile sociologilor însă. „Cred ca avem de-a face cu un început al unui fenomen în care cei care își permit, aleg soluții personale de confort, fiindca nu mai au încredere în soluțiile colective care presupun implicarea comunităților si, implicit, a clasei politice și a statului cu toate componentele sale“, a precizat analistul Bogdan Teodorescu. Starea de tensiune care generează o astfel de abordare este resimțită în iritarea tot mai mare din trafic, din magazine, din spațiile publice, dar și în numeroasele scandaluri casnice sau dintre vecini, în violența latentă care izbucneste tot mai des și care este tot mai dificil de stăpânit. „În momentele de insecuritate, instinctul de conservare determină acțiuni care vizeaza îndepărtarea oricărei surse de risc. Oricat pare de ciudat, această sursă de risc pare a deveni România noastră de astăzi“, a concluzionat Bogdan Teodorescu.


Românii vor Varna nu Ruse
Românii nu sunt deosebit de interesați să locuiască în Ruse. Că nu sunt mulți români mutați în oraşul de graniţă este confirmat chiar și de primăria locală, prin vocea Ecaterinei Terzieva. Aceasta a declarat că, personal, nu cunoaște cazuri concrete de români mutați definitiv în oraș. Că românii nu sunt interesați de Ruse, ne confirmă și Viorel Mogâldea, directorul general al firmei General imobiliare, cu sediul în Giurgiu: „Am avut oferte peste tot în Bulgaria, case chiar și cu 8.000 – 9.000 de euro. Am avut spre vânzare apartamente și la Ruse. N-am vândut nicio casă“, a precizat managerul firmei de imobiliare. Aceeași sursă ne-a informat că, din datele pe care le deține, în Ruse, metrul pătrat de apartament construit ajunge undeva la 1.000 de euro, suprafața locuibilă fiind de maxim 70 m2. Însă românii nu se înghesuie să cumpere. Pe de altă parte, cei de la filiala din România a engelzilor de la Wilbrook au confirmat faptul că românilor le plac casele de odihnă bulgăreşti: „Din datele pe care le deținem, clienții noștri de origine română au cumpărat, în majoritate, case de vacanță în zone turistice precum Varna, la circa 2.000 de euro/m2 construit“, a precizat Dan Roșca, director regional pe zona Bulgaria.
Piaţa imobiliară din Bulgaria a scăzut cu 5,4% în T3, 2008
Începând cu luna august a anului precedent, băncile bulgare au sistat aproape în totalitate creditele imobiliare, restul tranzacţiilor, puţine la număr, fiind cu banii jos. Lipsa opţiunilor de finanţare a încetinit dezvoltarea cartierelor rezidenţiale din staţiunile montane şi de la Marea Neagră, zone care au fost promovate pentru a atrage atenţia cumpărătorilor străini. „În momentul de faţă, afacerile imobiliare cu proprietăţi de lux se încheie mult mai greu şi cu compromisuri atât din partea constructorilor, cât şi din partea agenţilor de vânzări“, a declarat în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, Nevena Stoynova, manager de marketing şi publicitate, Bulgarian Land Development EAD.

FALIMENTE
Bulgarii au peste 3.000 de agenţii imobiliare falimentare
În momentul de față, în Bulgaria, peste 3.000 de agenții imobiliare sunt în pericol de faliment, adică peste 60% din total. Și asta în ciuda diferențelor destul de mari între prețurile medii/m2 dintre Bulgaria și România, la case și terenuri. În Bulgaria, deși nivelul prețurilor este mult mai jos decât în România, cei care ar vor să cumpere acolo, merg pe raționamentul ieftiniri și mai mari. Acest lucru însă duce întăreşte spectrul falimentului printre imobiliarii bulgari. Numai în orașul Varna, potrivit statisticilor, înainte de criză aveau activitate circa 350 de agenții imobiliare. Acum, cele mici, au soarta celor din România, agențiile mari preferând să-și diversifice oferta prin închirieri sau alte soluții salvatoare. „Nivelul vânzarilor din ultimul timp a scăzut, din cauză că potanțialii cumpărători sunt în așteptare“, a conchis Alexandru Tuzlukov, manager pentru clienții români, din firma Bulgarian Properties Ltd.

Falimentul omoară IMM-urile

În ianuarie 2009, peste 80% din totalul insolvențelor, falimentelor și radierilor din Registrul Comerțului erau reprezentate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Trendul continuă şi în cel de-al doilea semestru

Ionel Văduva

DIFICULTATE. Criza pune lacăt pe ușile firmelor cu puțini angajați. În ianuarie 2009 au intrat în insolvență 1.595 de societăți comerciale, cu mult față de aceeași lună din 2008, când erau într-o situație similară 964 de unități. Cele mai afectate sunt IMM-urile care activeaza în comert și distribuție, dar și cele din construcții, conform datelor Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Numărul firmelor aflate în faliment, în curs de radiere și radiate din Registrul Comerțului a crescut în luna ianuarie 2009 la 452 de societăți comerciale, față de ianuarie 2008, când au fost în această situație 258 de firme.

În 2009 vom avea peste 20.000 de falimente

Dacă ne gândim că doar 20% din falimente sunt ale societăților comerciale mari (potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului – ONRC), situația în care se află firmele cu maxim 250 de angajați este una deosebit de dificilă. Anul trecut, un număr de 14.724 de unități au intrat în insolvență (conform Legii 85/2006), iar în faliment, în curs de radiere și radiate din Registrul Comerțului au fost 3.700. CNIPMMR informează că Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri (MIMMCMA) a primit doar 0,2% din PIB pentru IMM-uri. „Anul acesta, în condițiile în care mediul economic suferă, din estimările specialiștilor, ne asteptăm la un număr de peste 20.000 de falimente“, a declarat Ioan Mintaș, prim vicepreședinte CNIPMMR.

Soluții de redresare

Întreprinzătorii români cer Executivului să ia în considerare generalizarea neimpozitării profitului reinvestit pentru investiţiile productive, crearea Fondului de Contra-garantare a creditelor și lansarea programelor Ministerului pentru IMM-uri în regim de urgență. Patronii mai cer, printre altele, eliminarea controalelor abuzive, a celor care se suprapun, precum şi a „comisioanelor” pentru amenzi. „Noi considerăm că IMM-urile nu trebuie sancţionate de două ori pentru aceeaşi abatere“, a conchis Ioan Mintaș. De asemenea, pentru încurajarea producţiei se solicită reducerea cu peste 50% a impozitelor pe clădirile şi terenurile aferente, introduse în circuitul economic, în care se desfăşoară activităţi de producţie, reducerea birocraţiei şi a parafiscalităţii, precum și acordarea de stimulente pentru ocupare, în cazul angajării de șomeri.

Shparly, preşedintele Shine, militează pentru cursele legale

SCHIMBARE. Marian Duţă (Shparly) are 25 de ani, este asociat într-un service auto şi este preşedintele clubului Shine Runner Racing, care funcţionează de şapte luni de zile. A fost membrul altui club, Black Widow, însă a plecat de acolo de nevoie. Şparly, fire rebelă, are însă un talent de necontestat – cel de învingător. În calitate de preşedinte al clubului Shine a participat la un salon şi a câştigat deja două cupe. De asemenea, a participat la trei curse legale de maşini, în urma cărora a câştigat patru trofee: la Piteşti, la Craiova, la Constanţa şi la Tulcea. El propovăduieşte binefacerile curselor legale de maşini, după ce, din cauza unor „liniuţe”, s-a ales cu dosar penal.

Ionel Văduva

Ionel Văduva: Tu, Shparly, ce maşină ai? Că doar eşti preşedinte...
Marian Duţă: Deocamdată... am un dosar penal, după ce am participat şi am organizat curse ilegale. Am avut şi maşină, două chiar, unele foarte puternice, însă a trebuit să le vând pentru a acoperi cheltuielile „cu Justiţia”. Am fost mândrul proprietar al unui BMW X5 şi al unui Audi A6. Singura maşină preparată era X5-ul, un bolid de 4.200 cmc, tobă cap-coadă Remus, filtre sport, resoftată, chipuită. BMW-ul mai avea în dotare şi amortizoare Bilstein, un compresor şi o mică butelie de NOS. Iniţial, maşina avea 221 CP. Însă, după ce am modificat-o, am ajuns cu ea undeva pe la 380 CP. Dacă mai cuplam şi NOS-ul, senzaţiile deveneau incredibile. Totul însă în zadar. A trebuit să fiu la Săbăreni, să dau startul unor curse ilegale. De acolo mi s-a tras totul.
u: Povesteşte-mi, te rog, incidenul care te-a lăsat pe bară.
w: Aşa cum am mai spus, eram la Săbăreni, undeva pe lângă Bucureşti, într-o pădure, pentru a da startul unei curse. Eram 60 de participanţi, cu tot cu maşini. La un moment dat, Poliţia s-a apropiat de noi cu farurile stinse şi, în momentul când au ajuns lângă noi, ne-au filmat. Ne-am prins de capcană şi am vrut să fugim. Însă, în momentul când am vrut să plecăm, ne-au încercuit şi ne-au luat ca din oală. Pe mine, spre exemplu, m-au luat direct de pe stradă, până să intru în maşină. Au rămas atunci fără permise 40 de persoane şi s-au făcut 19 dosare penale. Eu m-am ales cu doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, o amendă penală de 700 RON şi suspendarea temporară a permisului de conducere.
u: Ţinând cont de faptul că ai păţit-o, ce sfat le-ai da colegilor tăi din club, în ceea ce priveşte cursele ilegale de maşini?
w: Să nu omoare maşinile decât la competiţii legale. Asta este singura mea rugăminte. Trebuie să stopăm ilegalele, din cauza cărora a murit şi Micutzu, „tatăl nostru”, cel mai mare organizator de curse. Vrem să stopăm ilegalele şi cu ajutorul prietenilor noştri, le vom opri.
u: Să lăsăm trecutul la o parte. Ce maşină vrei să-ţi iei în perioada următoare?
w: Un Fiat 500, Abarth, de 251 CP, la care vreau să modific doar exteriorul. Investiţia se va ridica la 18.700 de euro. Din această sumă am deja pregătiţi 16.000 de euro, bani rămaşi din vânzarea maşinilor pe care le-am deţinut.
u: Să vorbim puţin de cluburile auto. De ce ai vrut să-ţi faci propria asociaţie şi nu ai rămas membru Black Widow?
w: Din cauză că şefii acelui club nu mă lăsau să aduc maşini noi în organizaţie şi să organizez saloane. În urma anilor de experienţă şi după ce am fost şi prin California, prin Bulgaria sau Ungaria, am înţeles că nivelul nostru este unul foarte mic. Am conştientizat că, la noi, de cinci ani de zile de când mă duc pe la diverse saloae, peste tot sunt aceleaşi maşini, nimic în plus, nimic modificat.
Noi, cei din Shine, încercăm să diversificăm exponatele pe care le prezentăm la show-uri. Chiar dacă, uneori, venim cu aceleaşi maşini, ele sunt modificate şi nu prezentăm de două ori într-un an acelaşi produs.
u: Câţi membri sunt în Shine?
w: Pe Bucureşti sunt 38 de maşini iar în ţară restul până la 106. Avem opt filiale în ţară: Turnu Măgurele, Constanţa, Giurgiu, Alexandria, Tulcea, Târgu Jiu, Braşov şi Sinaia. Toţi sunt membri cotizanţi, cu 10 lei pe lună taxă. Avem brand-ul înregistrat la OSIM şi vrem să obţinem persoana juridică pentru a putea organiza curse legale de maşini, la toamnă.
u: Suntem în perioadă de criză. Mai merge treaba în service-ul tău?
w: În ciuda crizei, la mine în service merg bine folia şi fibra, în general custom-ul exterior. Nu pot spune că sunt nici în câştig dar nici în pierdere.

Pentru Kiki, volanul pe dreapta „este fun”

INEDIT. Prima dată când a observat că BMW-ul său E39 (un neamț naturalizat printre englezi) are volan pe dreapta, Luchian (KIKI) Preda, studentul-mecanic de 20 de ani, membru în clubul Shine Runner Racing, a crezut că va avea viață grea prin București. Însă, pe drumul din Bacău (localitatea de unde a cumpărat mașina) spre Capitală și-a schimbat părerea. Chiar dacă ar fi avut volanul pe bancheta din spate, KIKI tot ar fi fost mândru de bestia preparată de AC Schnitzer, cu interior HIFONICS și cu jante de 17 inch.

Ionel Văduva

Ionel Văduva: Drumul cu E39, spre București, ți-a schimbat puțin viziunea despre condusul de pe locul pasagerului. Ciudați mai sunt britanicii ăștia...
Luchian Preda: Toată șmecheria este să te orientezi după banda de pe partea dreaptă a drumului, nu după cea de pe partea stângă. În rest, totul este la fel. Distracţia este maximă, toată lumea zice ba că este maşina stricată, ba rămâne trăznită: „ce-i cu volanul ăla“?. La fel, pentru cine vrea la agăţat, este foarte mişto. Pot spune că am un aspirator de femei.
u: Vorbește-ne puțin despre tine. De când pasiunea pentru automobilism?
w: Pasiunea pentru sportul pe patru roți am descoperit-o după experiența de karting, la Motorsport Bacău, acum cinci ani. După aceea, când am luat carnetul, am început aventurile cu „trancaniciul“ prin Bucureşti. Debutul printre „cei mari“ a fost cu un Opel Calibra, de 2.000 cmc, 8 valve, 100 CP. Pentru început mi-a fost de ajuns. Apoi am continuat cu un Golf 3, VR 6, dus la vreo 230 CP (în ciuda celor aproape 1.000 kg), resoftat, chipuit, un adevărat bolid în cursele la care mai participam. Cu Golfulețul acela ajunsesem la o performanţă de 6,1 secunde, de la 0 la 100 km/h. Erau niște senzații extraordinare.
u: Astăzi, cu ce ai venit la prezentare?
w: Mândria mea cu volan pe dreapta este un BMW E39, cu un kit complet AC Schnitzer, interior Hifonics și bare din fibră de sticlă. Jantele sunt Kosei iar suspensiile și distanțierele sunt de la FK Automotive. Trebuie menționat că n-am investit niciun leuț de când am cumpărat-o și a fost o trecere de la viteză la show. Voi cumpăra însă fibră și alte componente pentru o nouă „operație estetică“, precum și un DVD. Cel vechi, chiar dacă în perfectă stare de funcționare, mi-a fost distrus la o spălătorie de niște băiețași care au vrut să testeze dacă pot intra mai multe DVD-uri pe locul unuia singur.

Un Golf 2 i-a potolit lui Cristi setea de adrenalină

VITEZĂ. Cristian George Iancu, de 29 de ani, proprietarul unui magazin din București și membru al clubului Shine Runner Racing, este fan al curselor de raliu. Din acest motiv, tânărul a dat BMW-ul 525 E34, cu tracțiune spate, pe un Volkswagen Golf 2 de 1.600 cmc, simplu aspirat, tracțiune față. De anul trecut, din octombrie, Cristian a devenit participant în cursele RallyCross, clasa 1.600.

Ionel Văduva

Ionel Văduva: Spune-ne, te rugăm, câteva cuvinte despre tine și despre pasiunea ta pentru automobilism.
Cristian George Iancu: Începuturile sunt de lăudat. Am pornit cu un Opel Kadett 1.200, vechi, nepreparat. Apoi am devenit pasionat de motoarele producătorului german BMW și, până nu demult, chiar am fost posesorul unui 525 E34. Însă, din cauza situaţiei actuale de pe străzi, chiar dacă mașina îmi „intrase în sânge“, a trebuit să mă despart de ea. Am optat pentru cursele legale, de RallyCross, și am achiziționat acest Volkswagen Golf 2, din 1987, cu doar 300 de euro, pentru a-mi potoli nevoia de adrenalină. Particip cu el la competițiile din clasa 1.600. În Shine Runner Racing am ajuns prin Șparly, președintele clubului, și sunt membru cu o vechime de aproape trei luni.
u: Care a fost prima ta participare la o cursă și ce premiu ai câștigat?
w: Prima mea participare la o cursă a fost anul trecut, în octombrie, la Piteşti. A fost o manşă de Rally Cross, la care am ieșit pe locul II, din prima participare. Și anul acesta trebuia să particip la o altă cursă din Campionatul Național de Raliuri, însă n-am avut maşina gata.
Cursele la care particip sunt o combinaţie între drumuri asfaltate şi macadam, majoritatea traseelor fiind însă de macadam.
u: Să trecem în revistă, pe scurt, detaliile tehnice ale bolidului la volanul căruia ai venit.
w: Este vorba de un Volkswagen Golf 2, pe benzină, 1.600 cmc, simplu aspirat. N-am putut să-i motez Turbo pentru că aș fi sărit la altă clasă. Este o maşină cu Roll Cage interior, cu sistemele de siguranţă omologate, cu heblu de curent (întrerupător general) în caz că ne răsturnăm și suspensii mai dure, Bilstein, de 300 de euro. Rollcage-ul este custom made și am dat pe el aproape 700 de lei, nefiind însă omologat ca la cursele de VTM. Jantele sunt normale, de aliaj, cele mai ieftine. După fiecare cursă spargem câte două trei jante şi nu ne permitem să achiziţionăm produse foarte scumpe.
U: Ce ne poți spune despre clubul al cărui membru ești.
W: Este un club OK, băieții de gașcă, și zic că vom face treabă bună. Shine este o combinație între proprietari cu mașini de stradă și mașini de rally. Încercăm să atragem cât mai mulți membri și cât mai multe și mai diversificate mașini. Avem și prieteni și rivali în celelalte cluburi bucureștene.

Pentru Benny, preşedintele Wanted, „unicitatea“ este un mod de viață

CUSTOM. George Fătulescu (Benny) are 26 de ani și este președintele clubului auto „The Wanted Cars“, înființat acum șase luni. Chiar dacă Benny are, de acum, îndatoriri de lider al unei asociații de profil, el continuă să fie artizanul din spatele body kit-urilor de pe mulți dintre bolizii pe patru roţi care circulă prin România. Spre surprinderea multora, Benny lucrează doar custom și merge pe unicate. N-ai să vezi două bare față asemănătoare, şi asta pentru că artizanul bucureștean detestă matrițele.

Ionel Văduva

Ionel Văduva: Mă surprinde faptul că nu ai ales o maşină germană, atunci când ai plecat „la cumpărături”.
George Fătulescu (Benny): Ai să râzi. Când am plecat în Germania pentru a-mi cumpăra un automobil, aveam în gând doar Volkswagen Golf 5 sau Opel Astra. Însă, când am văzut minunăția asta la stand, am spus: „Verde-stop, mașina mea!“. Este vorba de un Peugeot 1.600 cmc, diesel, de 90 CP, pe care am dat 11.800 de euro, cu înmatriculare, cu tot. La momentul achiziţiei, autovehiculul avea doar dotările standard şi era într-o stare excepţională. Ultimul proprietar al acestui Peugeot a fost o doctoriță din Belgia, care parcursese doar puțin peste 20.000 de km cu ea, în doi ani de zile.
u: Ai făcut din maşină, „o franţuzoaică tunată”. Te-au costat ceva „operaţiile estetice”?
w: Ai perfectă dreptate. La întoarcerea în țară, „franţuzoaica” a fost resoftată și „urcată” la 120 CP. Practic, am scos maximum din ceea ce putea da maşina. Asta am făcut-o însă mai mult pentru mine, pentru o depășire în siguranţă. Ţelul meu a fost, de fapt, creşterea în cuplul motorului prin instalarea unui Dyno 386. De asemenea, am cumpărat niște amortizoare și arcuri Bilstein. Cu tot cu jante, cu suspensii, cu LCD-urile din tetiere - TechLux -, colantul negru mat şi celelalte accesorii au necesitat investiţii de 2.000 de euro.
u: Să înțeleg că pasiunea ta nu este viteza, ci aspectul exterior.
w: Aşa este, în ultimul timp nu mă interesează capacitatea unui motor. Tot ce urmăresc eu este look-ul exterior, pentru a-l putea îmbunătăți. Spre exemplu, body kit-ul de pe acest Peugeot este făcut de mine. Am participat cu această maşină şi un salon, a făcut furori acolo, însă nu mai vreau să particip cu ea la altul fără să o modific. Voi schimba pragurile şi colantul negru mat pus pe ea, pe capotă și pe plafon şi voi trece pe carbon.
u: Când ai descoperit pasiunea pentru automobilism?
w: Pasiunea mea pentru mașini are o istorie de aproximativ nouă ani de zile. La început eram orientat către maşinile puternice. Am început cu un Opel Astra F. Aceea a fost prima maşină cu motor modificat. Opelul avea din fabrică 1.400 cmc. I l-am schimbat, şi am ridicat-o la 2.000 cmc. Apoi, şi pe acela l-am modificat, am vrut să-l fac turbo însă am avut un accident cu maşina şi am vândut-o. Am trecut la un Renault Laguna pe care, de asemenea, am vrut să-l fac turbo, însă m-am răzgândit din cauză că mașina era grea. Nu puteam participa cu ea la nicio cursă. Ar fi fost vorba de o investiţie de 2.000 de euro. Însă, faţă de alte maşini care puteau ajunge la 180-200 CP, ca a mea, la aceeaşi capacitate, nu aveam nicio şansă. După aia mi-a intrat în sânge tuning-ul exterior.
u: Ai început, presupun, cu car audio.
w: Da, domeniu de care sunt îndrăgostit şi acum. Până mai zilele trecut, am fost proprietarul unui „tub” JBL de 1.800, pe care l-am vândut, din cauza lipsei spațiului din portbagaj. Am avut şi o incintă, un subwoofer cu plexiglas şi un condensator de trei farazi. Acum vreau să trec la ceva mai mare, să văd ce găsesc. Din cauza lipsei spaţiului din portbagaj, voi confecţiona două incinte din plexiglas, pe dimensiunile fixe ale unor difuzoare pe care le voi cumpăra în perioada următoare.
u: Următoarea modificare ţi-ai bugetat-o? Cât ai cheltuit până acum?
w: Am scos din buzunar aproximativ 250 de euro pentru a cumpăra fibră. Piesele le voi fabrica fără matriţe, „custom - unicat”. Unicitatea este, aş putea spune, un stil de viaţă pe care îl propovăduiesc. Nu-mi place să fac ce fac şi alţii. Încerc să vin mereu cu ceva nou. Majoritatea lucrează foarte mult pe matriţe. Eu însă nu fac asta. Prefer să merg pe custom. Adică al meu... şi atât! După ce au văzut și alții produsul finit, au venit la mine şi mi-au spus: <>. Le-am răspuns fără ocolişuri: <>. Oricum, dacă nu mergi după matriţă, două bare la fel n-au cum să-ţi iasă. Dacă nu ai o formă exactă, a doua nu-ţi ies pe aceleaşi dimensiuni.
Pentru că m-ai întrebat însă de ceea ce am bugetat, vreau neapărat să-mi iau niște scaune Sparco, cu centuri în patru puncte. Apoi voi vopsi bordul şi feţele de uşi şi voi mai aplica încă două seturi de boxe.
u: În ce alte cluburi ai mai fost membru înainte să-ţi faci propria asociaţie şi de ce ai plecat de acolo?
w: Am fost membru în No Speed Limit, club care mi-a rămas încă în suflet. NSL există în continuare, merge foarte bine, colaborăm cu acest club, am rămas prieteni, inclusiv cu preşedintele. Ei au mii de membri şi filiale în toată ţara şi ne pot susţine.
Simţeam însă că pot face mai mult. De aceea, eu şi alţi 11 entuziaşti ne-am strâns şi am pus primele cărămizi la temelia clubului, „The Wanted Cars”. Acum suntem vreo 50 de membri, numai în Bucureşti. Sunt şi membri în ţară, majoritatea dintre sunt însă sunt la facultate, în Bucureşti.
u: Există vreo rivalitate între voi şi celelalte cluburi?
w: Sunt destul de multe cluburi auto în Bucureşti, care ar îndemna pe oricine să se gândească la rivalitate: No Speed Limit, Midnight Racers, Anonimus, Insomnia, Poll Position (fostul Vagabondul), Shine, Black Widow (tot o derivaţie din NSL). Numai că, la noi, nici nu se pune problema de rivalităţi, ca între găştile de cartier sau galeriile cluburilor de fotbal. Despre mine, nu cred că este cineva care ar putea să spună: „Frate, Benny m-a dat la o parte”.
Rivalitatea dintre noi nu este una la nivel de membri, ci la nivel de produs, la nivel de modificări, de preparare. Toţi împărţim aceeaşi pasiune, fie că este vorba de motor, de drift, de car audio, de tuning exterior, de maşini.

„La leviere“ sau „la volan“ - o alegere dificilă

La 1 August 2009, Armata Română va aniversa 90 ani de existenţă a armei tancuri. Momentul naşterii acestei arme îl reprezintă 1 august 1919, zi în care a luat fiinţă primul batalion de Care de Luptă, în tabăra Mihai Bravu. Pentru că aveam o datorie de onoare neplătită faţă de profesioniştii Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul“ din Piteşti, am decis să public articolul necenzurat, scris cu ocazia Zilei Automobiliştilor Militari - 1 martie 2009.

ANIVERSARE. Azi, deviza „Roata se învârte!“ este pe buzele tuturor celor de la Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul“ din Pitești, locul unde se nasc automobiliștii militari

Ionel Văduva

Regele Ferdinand I a înființat Regimentul de Tracțiune Automobilă acum 92 de ani, la 1 martie 1917, prin Înaltul Decret nr. 245. Printre altele, monarhul punea atunci o piatră și la temelia înființării celei ce avea să devină în prezent Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul“ din Pitești. Instituția militară instruiește soldați voluntari, subofițeri și ofițeri în specializările tancuri și auto. După absolvire, ei devin automobiliști militari - adevărați luptători la levierele tancului sau la volanul diverselor mijloace de transport blindate și neblindate, și nu doar simpli șoferi. În medie, la nivelul unui an de zile, prin centrul de pregătire trec un număr aproximativ de 700-800 de cursanți, potrivit statisticilor școlii.
Dublă semnificație
1 martie este un motiv de bucurie în plus pentru femeile-ofițer din arma auto, fiindcă azi este și ziua Mărțișorului. Însă, chiar dacă vorbim de subofițeri sau maiștri militari ori de sublocotenenți, automobilistele militare vor uita repede că azi au primit flori de ziua lor. Se vor urca din nou, mâine, dis-de-dimineață, la volanul transportoarelor amfibii blindate (TAB), al maşinilor de luptă (ML) sau la levierele tancurilor. Se vor avânta cu viteză prin bazinul special amenajat pentru exerciții, așa cum au învățat de la plutonierul adjutant principal Iordache Arsenescu, consilierul comandantului Școalii de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul“ din Pitești, un „amfibian“ veteran. Un om care știe că noroiul, unsoarea și motorina sunt frații și surorile lui și că pâinea colorată de multe ori în negru are un gust mai bun decât cea de acasă.
Șofer, doar în civilie
Automobilistul militar este mai mult decât șofer. Prin pregătirea de care are parte chiar de pe băncile școlii, el devine un bun tactician, un bun specialist în exploatarea mașinilor de luptă. „Șoferia este pentru viața civilă, nu și pentru organismele militare“ a declarat col. dr. Emilian Pîsu, comandantul Școlii de Aplicație pentru Unități de Luptă Mihai Viteazu. Mai presus de toate însă, automobiliștii militari sunt oameni inimoși și inventivi. Oameni capabili de proiecta și de a duce la bun sfârșit acțiuni complexe pe câmpul de intrucție sau de luptă. Cu toate acestea, „Din când în când, automobiliștii auto mai iau și câte o gură de motorină când încearcă să repare ceva“, a precizat lt. col. Viorel Brat, comandantul centrului de instruire pentru tancuri și auto.

OMENIE
Luptătorul cu natura
Este vorba de unul din absolvenții mai vechi ai Școlii de Aplicație „Mihai Viteazul“, plutonierul major Alexandru Dicu, în vârstă de 33 de ani. El este, în momentul de față, comandant de grupă TAB și spune că își servește patria cu onoare și că îi face plăcere munca de automobilist militar. Deosebită este însă la acest om, chiar omenia! Chiar dacă nu a fost pe câmpul de luptă, el s-a luptat cu natura. A participat afectiv și efectiv la salvarea unor vieți omenești. În 1999, la inundațiile care au fost în zona de graniță a Timișoarei, împreună cu un coleg de-al său, au salvat cu TAB-ul mulți oameni sinistrați și izolați, victime ale furiei naturii. A ajutat chiar și la salvarea unui alt transportor scufundat într-un canal de irigații, aflat în misiune de salvare.

FINEȚE
Mărțișorul auto
Sublocotenentul Diana Vasile are doar 23 de ani. A devenit ofițer de carieră după ce a urmat cursurile Academiei Forțelor terestre de la Sibiu. Este în prezent cursant al Școlii de Aplicație din Pitești și vede arma auto ca pe o provocare, însă este convinsă că poate face față cu brio greutăților, la fel precum bărbații. Deocamdată ea este o eroină ci doar un cursant cu vise și aspirații. Nu este însă timpul pierdut. Știe că este sprijinită de către familie în decizia sa de a urma cariera militară, o familie care nu ezită să o felicite de două ori, în fiecare an, de 1 martie. Diana Vasile a optat pentru o specializarea logistică și tehnică, arma tancuri și auto îndeplind toate criteriile dorite de ea.

Criza îi face pe români să ocolească service-urile auto

Managerii marilor unități de service din București și din țară constată o scădere, în medie, cu până la 30% a sectoarelor de reparații mecanice și de tinichigerie-vopsitorie, în perioada octombrie 2008 - februarie 2009

Ionel Văduva

Patronii de service-uri auto spun la unison că scăderea numărului de clienți este pusă pe seama orientării cheltuielilor către nevoile primare. De asemenea, diminuarea numărului de intrări este datorată și circulației auto „mai aerisite“, fără avarii cauzate de accidente. Cererea de acesorii și tuning s-a dimunat și ea, românii preferând mașini fără cotiere, proiectoare sau faruri cu xenon. Montarea de alarme auto și anvelope de sezon s-a păstrat oarecum la un nivel constant, românii dorind să fie în siguranță pe străzi. Surprinzător, afacerile cu spălătoriile auto sunt așii din mâna micilor afaceriști. Ei se orientează către instalațiile automatizate de spălare, fără cheltuieli mari cu angajații. Solicitările vin din partea românilor care au lucrat peste graniță și care doresc să-și investească câștigurile în țara natală.
București - mai puține accidente, mai puține reparații
Afirmația este susținută de numărul intrărilor în atelierele de service din București. Concret, în intervalul octombrie 2008 - februarie 2009, Nicolae Simion, directorul rețelei de service-uri auto Simpotrans din București, a constatat o reducere a timpului tehnologic alocat în medie pentru repararea unui autovehicul, față perioada similară dintre anii 2007-2008. Managerul pune situația actuală pe seama diminuării numărului avariilor. „Acesta poate fi efectul circulaţiei auto mai <> din ultima perioadă“, a declarat Nicolae Simion. La rândul său, Cristian Mitrea, directorul rețelei de service auto Dacoserv din București spune că, procentual, s-a înregistrat o scădere de 20-30% a sectorului de profil, atât a reparațiilor mecanice, cât şi la cele de tinichigerie – vopsitorie, motivul fiind același cu cel menționat de patronul Simpotrans. Cei de la servicii post-vânzare din cadrul BDT Cars spun că nivelul comenzilor de reparații pe dosare de daună, pe care le-au avut în perioada octombrie 2008 - februarie 2009, a scăzut în decembrie, după ce noiembrie a fost o lună de vârf.
Banat și Moldova - scăderi de 28%
Pentru același interval de timp, numărul de intrări în service-ul Auto Cardo din Timișoara a scăzut cu 28%. „Este vorba de numărul de intrări ce au ca scop efectuarea reviziilor şi reparaţiilor, atât în perioada de garanţie, cât şi de postgaranţie“, a precizat Liviu Slugan, managerul unității service bănățene. Nici în Iași situația nu este una prea roz, astfel că, potrivit celor spuse de Adrian Piroiu, de la service-ul Caremil, numărul de comenzi pentru reparatii au fost de 5692, în perioada octombrie 2008 - februarie 2009, față de 6427 de intrări, câte se înregistrau în intervalul similar dintre anii 2007 și 2008.
De criză, românii nu fac rabat la siguranță
Cererea de înlocuire a anvelopelor cu modele de sezon s-a menținut oarecum constantă. Este demonstrată astfel conştientizarea beneficiilor acestui serviciu în rândul clienţilor, spun patronii de service-uri auto. Schimbarea anvelopelor se efectuează datorită schimbării anotimpurilor, pentru clienţii care le au deja cumpărate, şi mai puţin pentru cei care doresc să achiziţioneze altele noi. Și instalarea sistemelor de alarmă s-a menţinut la un nivel constant, cel puțin la nivelul Bucureștiului.

AFACERE
Spălătoriile, salvarea „căpșunarilor“
Românii care au lucrat peste hotare se întorc în țară. Împreună cu ei vin și banii câștigați pe perioada șederii în străinătate. Potrivit spuselor lui Oscar Berardinelli, manager general pe zona Est-europeană a Beauty Car, producător de utilaje automatizate și consumabile pentru spălătorii auto, în România se constată o trecere rapidă de la spălătoriile de garaj, neprofitabile și cu mulți angajați, la spălătoriile automate, mai costisitoare. Potrivit datelor pe care le deține, la noi în țară, în ultimele șase luni, se constată o creștere a cererilor vânzărilor la toate produsele necesare unei spălătorii auto. Și asta pentru că, în România, proprietarii de mașini sunt obligați de poluarea deosebit de mare cu pulberi să-și spele automobilul în mod constant.

Alimentele care nu golesc buzunarul

OPȚIUNE. Clienții cu veniturile subțiate de criză cumpără produse alimentare și nealimentare fabricate sub marca proprie a hipermarketurilor, chiar dacă, până nu demult, nu le vedeau cu ochi buni

Ionel Văduva


Scăderea economică i-a obligat pe români să se gândească de două ori înainte să dea banii pe produsele văzute în reclamele TV. Fiind nevoiți să-și cântărească bine bugetele suferinde, cumpărătorii merg cu lista de acasă prin hipermarketuri, în căutarea produselor alimentare și nealimentare la cele mai mici prețuri posibile. Fiindcă s-au prins de șmecherie și de spectrul profitului, managerii marilor rețele de retail se întrec în a oferi consumatorilor produse ieftine - „entry level“, fabricate sub mărci private cum sunt: Aro (Metro Cash&Carry) sau Marca nr. 1 (Carrefour), Tip (Real), Winny (Cora) ori Clever (Billa). Comercianții nu își permit să facă însă rabat de la calitate, din cauză că își pun în joc imaginea proprie.
Tendința actuală este inversă anilor anteriori, atunci când românul strâmba din nas când vedea la raft produse fără reclamă „pe sticlă“. Acum, publicitarii plâng după cele aproape 40 de procente pe care le încasau în plus, la fiecare produs pe care îl promovau. Dovadă stau statisticile MEMRB IRI care spun că, la sfârșitul anului trecut, față de aceeași perioadă din 2007, românii au cumpărat produse fabricate sub marca proprie a retailerilor, chiar și cu 20,8% mai mult.
Preț mic, exigență mare
Atunci când un șefii unor rețele de retail decid să scoată pe piață un produs sub marcă proprie, specialiștii departamentului de calitate se întâlnesc direct cu producătorii, pentru discuții prealabile. Se organizează licitații în baza caietelor de sarcini emise de retailer, apoi departamentul de mărci proprii împreună cu cel de calitate selectează câștigătorul, împreună cu care se discută cadrul contractual. Norocoșilor li se comunică cerințele pentru design-ul etichetei, tipul ambalajului, metodele de împachetare etc. și sunt obligați să nu aducă nicio modificare ambalajului sau conținutului. Totodată, producătorii selectați sunt obligați să accepte vizite inopinate în halele de producție, pentru a observa la fața locului dacă se respectă standardele calitative. Cei ce nu respectă normele de calitate impuse de retailer, suferă sancțiuni majore.
Nemții și francezii vând bine
Metro Cash&Carry a fost unul din primii retaileri care au adus mărcile private în România, sub care s-au fabricat produse entry. „În momentul de față, clienții noștri revânzători sunt interesați cel mai mult de mălai, apă carbogazoasă, hârtie igienică și castraveți murați, toate fabricate sub marca Aro“, a spus Andrada Păun-Vrapciu, managerul de comunicare corporativă a retailerului german.
Și conducerea Carrefour România, rețeaua de hipermarketuri care deține Marca nr. 1, își freacă mâinile de bucurie, pe fondul creșterii vizibile a vânzărilor de produse fabricate sub această denumire. „Uleiul de floarea-soarelui, apa carbogazoasă, biscuiții cu cremă de cacao, untul și băuturile energizante sunt produsele alimentare fabricate sub Marca nr.1, căutate cu interes de clienții noștri„, a precizat Andreea Mihai, director de marketing, Carrefour România.

PROCENTAJ
CNP: Mărcile proprii vor crește cu 5% în 2009

Un studiu recent, efectuat de MEMRB IRI, pune în lumină creșterea cererii de produse fabrcate sub mărci proprii. Astfel, față de ultimele patru luni ale anului 2007, în aceeași perioadă a anului trecut s-au constatat creșteri mari la cererea de produse fabricate sub mărci proprii, după cum urmează: la băuturi energizante de + 20,8%, la uleiurile comestibile de +18,7%, respectiv la șervețele pentru bebeluși de +18,5%. Creșteri însemnate s-au mai înregistrat și la mâncărurile conservate, de + 4,8% și la făină și mălai, de 1,7%. Potrivit cifrelor date publicității de Comisia Națională de Prognoză, citate de studiul MEMRB IRI, piața produselor alimentare va crește față de anul cu cinci procente, chiar din prima jumătate a semestrului I al lui 2009.

Constantin Gheorghe: „Brandul Dracula este profitabil“

MĂRCI. Românii se dau în vânt după înregistrarea numelui de Dracula, unul cu notorietate, după ce brandul Ceaușescu a fost adjudecat de fiul dictatorului și de ginerele său, în ianuarie 2007

Ionel Văduva

Ionel Văduva.: În ultimii ani, numele de Ceaușescu a fost vehiculat tot mai des prin presă. S-a gândit cineva să-l transforme în marcă și să-l înregistreze la OSIM?
Constantin Gheorghe: Răspunsul este da. La OSIM, marca „Ceaușescu“ a fost înregistrată de Valentin Ceaușescu și de fostul soț al Zoiei Ceaușescu, Mircea Ioan Oprean, pe 31.01.2007. Cei doi titulari au devenit proprietarii acestui brand, pentru toată lista de produse și servicii, altfel spus nu se vor mai putea înregistra mărci ulterioare fără consimțământul lor. Într-un fel, Ceaușescu a renăscut odată cu integrarea României în UE. Valabilitatea acestei mărci este de zece ani, până 31.01.2017, cu posibilități de reînnoire nelimitate, la fiecare decadă. Cei doi titularii pot pierde această marcă, numai dacă renunță la ea sau dacă sunt decăzuți din drepturi, în instanță.
u:Brandul Dracula a făcut și el carieră în România. Care sunt cei care s-au bătut pentru a obține această marcă?
w:„Dracula“ este una din cele mai solicitate marci, pentru potențialul său financiar. La ora actuală, cereri de înregistrare a acestui brand sunt în număr de 110, din care acceptate pe diverse produse și servicii – 38, iar restul sunt respinse ori în curs de examinare. Dracula Park și Dracula Park Tour, spre exemplu, au fost înregistrate de S.C. Dracula Park S.A. din Sighișoara. Ministerul Turismului a înregistrat, la rândul său, la OSIM, Dracula Park The Land of Vampires.
u:O luptă vestită a fost și pe dreptul de fabricare a crucilor din cimitirul vesel de la Săpânța. Care a fost problema acolo?
w:Pop Dumitru Toader, din Săpânța, a înregistrat la OSIM o marcă combinată, litere și desen, „SIP-DPT“, între care a fost așezat un desen cu o troiță albastră. După ce marca sa a fost înregistrată, titularul s-a apucat să se certe cu cei din zonă și să le interzică să mai facă cruci pentru vestitul cimitir. Aici a apărut o problemă, deoarece Pop Toader nu știa că marca este protecția însemnului asociat produsului, nu protecția asupra produsului în sine. El nu a înțeles că a obținut dreptul doar asupra mărcii sale - SIP DPT cu o troiță albastră și s-a pus rău cu localnicii. Solicitantul în cauză trebuie să înțeleagă că el poate interzice terților să utilizeze însemnul său în producția de cruci, și nu aceste produse fabricate cu alte însemne.
u: Ce ne puteți spune de Cico, Brifcor sau Gerovital? Alte trei mărci de renume?
w:Brandul Cico a aparținut inițial S.C. Cico S.A. Această firmă a decăzut din drepturi și au apărut alții care s-au interesat să-l înregistreze. Un exemplu elocvent de interes este cel al Dohler România. De asemenea, și pe Brifcor se bat mai mulți, inclusiv aceeași Dohler România. Gerovitalul a fost și ea o marcă reprezentativă a statului român. După 1990, ea s-a „spart“ o parte fiind preluată de Miraj iar alta de Farmecul. O perioadă, Gerovital a fost deținut și de Institutul de Geriatrie.
U: Cum se poate înregistra o marcă?


SITUAȚIE
„Autorii români sunt în situația ingrată de a nu avea bani nici măcar pentru a-și susțină ideile printr-un brevet de invenție“

u: Își mai pot permite românii să producă idei inovatoare?
w:Asta este o mare problemă. Inventatorii românii sunt, din păcate, un soi de luptători într-un război care nu se termină niciodată. Înainte de 1989, ei dispuneau de tot ceea ce este necesar pentru a-și desfășura activitatea de cercetare, însă nu-și puteau adjudeca rodul muncii din cauza sistemului care funcționa în acea perioadă. A venit Revoluția, iar autorii români sunt în situația ingrată de a nu avea bani nici măcar pentru a-și susțină ideile printr-un brevet de invenție. Realitatea dureroasă este că autorii abia își mai pot achita taxele necesare înregistării la OSIM. Din această cauză, mulți cercetători au preferat să-și definitiveze munca printr-o lucrare științifică decât printr-un brevet de invenție. Cunoscându-le situația, Executivul român le-a întins o mână de ajutor, prin Ordonanța de Guvern din 41/1998. Aceasta prevede acordarea, din partea OSIM, a unor subvenții pentru autorii persoanele fizice, de până la 80%, din cuantumul taxelor aferente primelor faze ale brevetării, pe teritoriu român.
u: Sunt unii inventatori care au nevoie de mai mult decât o reducere a taxelor...
w:Totodată, inventatorilor cu venituri mici, OSIM le asigură serviciile de mandatariat, pentru întocmirea actelor, plata taxelor, urmărirea plății taxelor la nivel internațional (dacă este cazul) și finalizarea înregistrării invenției. Pentru persoanele fizice, noi mai avem și doi ani de grație, în care ei nu plătesc nimic pentru a-și proteja invenția, în România. Sunt unii inventatori care doresc să-și protejeze invenția și peste hotare. În această situație, îi ajutăm să realizeze documentația și verificăm informațiile despre eventualele invenții asemănătoare în baza de date internațională. Însă, din cauza lipsei banilor, OSIM le poate achita autorilor persoane fizice doar taxa de înregistare și raportul de documentare (la cererile internaționale), iar la cererile pe brevete europene doar înregistrarea, raportul de documentare și o taxă de revendicare. Mai departe, examinarea preliminară, examinarea de fond costă foarte mult și nu avem din ce le susține.
u: De ce nu sunt bani pentru protejarea invențiilor românilor, peste hotare?
w:Nu-i putem sprijini mai mult pe autorii români, din cauză că nu avem fondurile necesare. Cum OSIM este o instituție cu autofinanțare iar nivelul cererilor de brevete de invenție, provenite din cercetare și industrie au scăzut, nici noi nu putem câștiga mult. Pe fondul unei cereri mici de brevete de invenție, Organizația Europeană de Brevet ne-a acordat anul acesta doar 15.000 de euro, față de 25.000 de euro cât ne-au dat în 1999. Concret, în 2007 numărul cererilor de brevet au fost în jur de 1.400, iar în 2008 cam 1.100. Anul acesta, în primele patru luni, au fost aproximativ 350 de cereri. Față de primele patru luni ale anului anterior, s-a constat o scădere cu circa 10% la brevete și cu circa 23% la mărci. În primele patru luni ale lui 2009, pentru astfel de acțiuni de susținere la nivel internațional, din cei 15.000 de euro, am rămas doar cu 1.400.
u: Sunt și alte servicii de care beneficiază în mod gratuit inventatorii, din partea OSIM?
w:Instituția noastră mai oferă, cu titlu gratuit, asistență la înregistrarea invenției. Oamenii noștri îi spun autorului ce și cum să facă, din momentul în care pășește în OSIM. Îl îndrumă cum anume să facă o cerere, ce informații să conțină documentul respectiv etc. La biroul de relații cu publicul, autorul ia legătura direct cu oamenii noștri, consilieri care cunosc cam tot ceea ce înseamnă proceduri de înregistrare. Apoi, după o scurtă informare, se trece la completarea cererii de acordare a brevetului de invenție, cu asistența consilerilor noștri, iar autorul o înregistrează și plătește o taxă la casierie. După care, cererea însoțită de dosarul invenției urmează un traseu. Merge pe la examinare preliminară, în depozit, unde se stabilește dacă OSIM merită sau nu să continue să o studieze.

Studenții crizei – servici peste trei ani

ÎNGRIJORARE. Până la 25% din absolvenții de facultăți economice, promoția 2009, își vor găsi de lucru abia în 2012, fiind considerați slab pregătiți, iar criza are și ea un rol negativ în acest context

Ionel Văduva

Conducerea ASE are previziuni sumbre cu privire la potențialul de angajare a tinerilor economiști, care vor ieși anul acesta de pe pe băncile facultăților. Până la un sfert din cei care vor termina anul acesta o formă de studii superioare economice în sistem Bologna, vor găsi un loc de muncă abia peste trei ani. Motivul: cei care încă mai angajează (foarte puțini la număr), îi consideră pe „bolognezi“ mai slab pregătiți decât predecesorii lor, cu studii de patru ani. Vinovată de situația dificilă mai este și criza economică. Firmele sunt interesate doar de economiști cu ștate vechi în domeniul finanțelor. În 2009, vor avea o șansă la angajare doar 75% din cei care au terminat deja studiile de patru ani în domeniul economic. Însă, și dintre aceștia, angajatorii îi vor chema la interviu doar pe cei care au avut experiență de muncă pe perioada facultății. Din cei care vor fi respinși la eventualele interviuri de angajare, se vor întoarce în programele de masterat peste 75-80% din totalul absolvenților de ASE.
Statul întoarce spatele
Anul acesta, subvenționarea locurilor de la Buget nu o va depăși pe cea din 2008. Menținând tendința de scădere a numărului studenților bugetați, ASE-ul va avea cu 500 de cursanți subvenționați, mai puțin față de anul precedent. De asemenea, anul acesta, numărul celor care își vor plăti școlarizarea va fi mai mic decât cel de anul trecut, din cauza lipsei resurselor proprii de finanțare. „Un număr mare din <> vor petrece mai mult timp în căutarea de joburi pentru a-și întreține studiile și vor petrece mai puține ore în bibliotecă“, a precizat rectorul ASE, prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca. Nici cei care sunt în facultate și au deja un loc de muncă, nu vor avea înțelegere din partea patronilor. Aceștia încearcă să stoarcă maximum-ul de potențial de la angajații săi, printre care și figurează și studenții „cu plată“.
Calitatea învățământului va fi afectată
Cercetarea științifico-economică din cadrul ASE nu va mai fi susținută. „Practic, o treime din finanțări vor dispărea anul acesta“, a spus prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca. Astfel, cadrele didactice vor câștiga mai puțin, în afară de banii pe orele de curs. Și subvenționarea dotării laboratoarelor este anunțată ca fiind 0, în 2009. În fine, finanțarea pe proiecte de modernizare și investiții se anunță sub 50%, față de anul trecut. În contextul reducerii obligate a costurilor, conducerea ASE va micșora și cheltuielile cu salariile. „Acest lucru va avea loc sub forma diminuării numărului de ore pe săptămână alocate profesorilor, precum și crearea unor serii de lucru mai mari“, a declarat rectorul ASE. Ambele măsuri vor duce la scăderea calității procesului de învățământ. Micșorarea numărului de ore pe săptămână, va însemna pentru studenți ore mai puține de studiu. Totodată, dacă sunt mărite seriile de lucru, studenții vor învăța mai dezordonat. Cu alte cuvinte, vom avea „bolognezi“ slab pregătiți profesional.
Masterul – unica soluție
Rectorul ASE este de părere că, din cauză că nu există egalitate între o pregătire de patru ani și una de trei, piața forței de muncă se va adapta și se va stratifica, în funcție de pregătirea fiecărui absolvent. „Eu am spus așa: peste zece ani, cei care au terminat o facultate în sistem Bologna, fără masterat, vor fi doar 10% în managementul de mijloc și 90% în execuție, pe câtă vreme cei care vor fi studiat cinci ani, cât țin studiile de master, se vor regăsi printre cei 40% manageri de top, printre cei 40-50% din managementul de mijloc și doar 10% în execuție“, a conchis prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca.

ȘANSĂ
Munca în facultate
Cristiana Fedorovici, senior recruiter la Advice Human Resources, este de părere că afirmația prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roșca precum că, până la 25% din absolvenții de ASE din 2009 nu își vor găsi loc de muncă decât peste trei ani, este perfect plauzibilă. „Nu știu dacă doar 25% din absolvenți nu își vor găsi un loc de muncă în următoarea perioadă“, a spus Cristiana Fedorovici. Domnia sa este de părere că absolovenții de ASE, fie că au terminat sistemul de patru ani sau Bologna, trebuie să fi avut experiență de muncă în timpul facultății pentru a mai spera la un job. Din păcate pentru ei, în momentul de față, piața economiștilor este în căutare doar de specialiști cu vechime foarte mare pe partea de finanțe.

Colecționarul pasionat de zborul interbelic

CLIȘEE. Horia Stoica este într-o continuă căutare a instantaneelor nefalsificate, cu piloți români și cu aparate de zbor care au făcut istorie în Primul și al Doilea Război Mondial

Ionel Văduva

Pasiunea pentru zbor l-a transformat pe brașoveanul Horia Stoica într-un aprig căutător de fotografii originale, cu așii aflați la manșele avioanelor românești combatante, în perioada interbelică. Smaranda Brăescu, a cărei naștere a fost comemorată pe 21 mai, se încadrează cu brio în această categorie. Ea a fost prima femeie-pilot din România și prima femeie-paraşutist cu brevet. Fiind foarte populară în perioada interbelică și participând la mitingurile organizate de ARPA (Asociația Română pentru Propaganda Aviației), Smaranda Brăescu a împărțit la aceste evenimente fotografii-portret cu autograful ei. Astfel de poze au fost date și parașutiștilor militari, la instruirea cărora a ajutat și ea în cel de-al Doilea Război Mondial. Dintre aceste imagini nu s-au păstrat prea multe, iar cele care se găsesc sunt foarte scumpe.
La târgurile de antichități însă, în urmă cu câțiva ani, au apărut pe tarabe fotografii cu Smaranda, însă din păcate false. Aflat la o astfel de expoziție, Horia Stoica, proprietarul a peste 1.500 de fotografii de valoare, a observat că un astfel de instantaneu de acest gen avea o semnătură care i-a atras atenția. Când a ajuns acasă și s-a uitat într-o carte în care era o poză originală, cu autograf, Horia Stoica a constatat că nu semăna cu ce văzuse în târg. Colecționarul se plânge că, în ultima vreme, apar din ce în ce mai multe fotocopii după fotografii vechi, sau falsuri care sunt vândute drept originale. Alți tineri care ar dori să colecționeze astfel de fotografii ar rămâne cu un gust amar, după ce ar fi investit mulți bani într-un instantaneu care nu valorează nimic.

Cum descoperi falsul
Pentru a putea face diferența între o poză originală și una falsă, spune Horia Stoica, este nevoie de cunoașterea modului în care se developau fotografiile acum câteva zeci de ani. Pe instantaneele vechi sunt prezente urme vizibile de clorură de argint, substanță care ajută la developare. În prezent însă, acest component nu se mai folosește, iar dacă cineva vrea să falsifice astfel de poze, trebuie să folosească nu numai metoda de atunci, dar și hârtia specială care se folosea în epocă. „Cu toate acestea, mai apar și falsuri. Însă, pentru cineva care este permanent în contact cu astfel de fotografii, imediat îi sare în ochi diferența“, spune colecționarul. Alte copii răspândite cu autograf fals sunt ale unor ași români din al Doilea Război Mondial: adjutant av. Ion Mucenică, g-ral av. Ion Dobran sau slt. Av. Ioan Dicezare.
O fotografie cât trei beri
Primele imagini achiziționate de Horia au fost de la târgurile de antichităţi și îi au imortalizați pe Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă și Familia Regală în mijlocul aviatorilor. Norocul colecționarului este că a putut cumpăra asemenea poze cu bani puțini, fără ca cel care le vindea să le fi cunoscut valoarea reală. De departe însă, cea mai de suflet fotografie din colecția brașoveanului este una cu funerariile lui Aurel Vlaicu din 1913. Alte fotografii din colecția sa mai sunt cele cu funerarile asului cu cinci victorii, Căpitan Aviator Vasile Craiu şi cele cu Campania din Ungaria, din anul 1919. „Tot din această perioadă, am şi câteva poze cu avioane româneşti capturate de la inamici sau cu cele primite despăgubiri imediat după război“, spune Horia Stoica. Marea dezamăgire a colecționarului este însă o poză cu avionul lui Vuia din 1911, vândută la un târg de antichităţi la un preţ derizoriu, cât trei beri, poză care i-a scăpat din vedere şi care a fost cumpărată de altcineva. De atunci, Horia nu scapă nicio ocazie de a cumpăra astfel de fotografii. „La ora actuală, cea mai convenabilă este achiziţia albumelor care au aparţinut unor aviatori, findcă luate la lot, prețul pe bucată este unul mai mic“, a conchis Horia Stoica.

PRESĂ
Horia are propria lui revistă
Pasiunea pentru fotografie l-a făcut pe Horia Stoică să-și scoată propria revistă de modelism si istorie militară. În paginile publicației, brașoveanul a publicat fotografii care au stat zeci de ani prin sertare şi nu au fost văzute de nimeni. Horia se laudă că a publicat totografii din Primul Război Mondial, instantanee realizate pe clişee pe sticlă, cu o rezoluție mult mai mare.

Capoeira – un nou curs la facultate

PREMIERĂ. Mișcările acrobatice braziliene s-au transformat, din 2007, în probe teoretice și practice pentru studenții ieșeni
Ionel Văduva
Capoeira este o formă de artă sportivă, care a luat ființă prin îmbinarea diverselor dansuri şi tehnici de luptă de origine africană și care s-a dezvoltat în Brazilia. Grupurile de emigranţi africani Bantu sunt considerate ca fiind fondatoarele Capoeirei. Odată cu debarcarea pe noile tărâmuri, acestea au adus cu ele şi cultura lor, un mod de viață transmis din tată-n fiu. De-a lungul generaţiilor, candomble – o formă de religie, berimbau – un instrument muzical cu o singură coardă, vatapa - mâncarea specifică şi multe alte lucruri au dus la constituirea unei forme de artă sportivă, denumită Capoeira.
Fenomenul a prins și la noi în țară, mai ales după Revoluție. Însă, în ciuda interesului mare al românilor pentru Capoeira, nu avem încă o federaţie naţională de profil. De altfel, Capoeira nici nu este recunoscută ca o disciplină sportivă de către MTS.
Cu toate acestea, Iulian Dumitru, de 34 de ani, cadrul didactic al Universității „Al. I. Cuza“ din Iași și președintele Asociației Sportive „K-noi“, membră a Grupului Capoeira „Brasil“, a reuşit să transforme această formă de artă sportivă într-o disciplină de studiu din programa studenţilor de la FEFS Iaşi, începând cu anul 2007. De atunci, FEFS este singura facultate din România şi printre foarte puţinele facultăţi din Europa care oferă o astfel de disciplină de studiu în învăţământul superior de specialitate.
Referat la Capoeira
Chiar dacă este doar o disciplină „la alegere“, studenții ieșeni primesc note la cursul de Capoeira. Deja, din anul școlar 2008-2009, cursul a devenit unul semestrial, de 14 lecții a câte 100 de minute fiecare. Studenții sunt notați atât din puncte de vedere teoretic, pe seama referatelor, cât și din punct de vedere practic. Atunci când îi evaluează pe cursanți, Prof. Iulian Dumitru mizează foarte mult pe relația dintre cei doi parteneri în jocul de roda.
An de an, din 2007, pentru noul curs și-au exprimat interesul până la trei grupe a câte 20-25 de studenți. Aceștia aleg această disciplină, de obicei, pentru că îi ajută șă-și completeze cunoștințele despre sport și despre cultura braziliană. Iulian Dumitru a pregătit chiar și un curs pentru studenți, bazat pe informațiile puse la dispoziție de Ambasada Braziliei, pe două cărți de specialitate achiziționate din SUA, precum și pe cercetarea personală. Conducerea univerității Al. I. Cuza din Iași a dat dovadă de multă deschidere și mobilitate față de această formă sportivă, chiar dacă este nerecunoscută de MTS.
Tandemul din roda
În mod normal, o sesiune de Capoeira debutează prin acordurile realizate de un grup de muzicanţi care cântă la berimbau, atabaque, pandeiro şi agogo. Muzicanţii sunt aşezaţi la baza (pe'da) cercului (roda). În continuarea acestei formaţii de cerc sunt dispuşi capoeiristas (jucătorii sau practicanţii de capoeira), ocupând fie o poziţie înaltă, fie o poziţie ghemuită. Muzicanţii, acompaniaţi sau nu de jucători, cântă instrumental şi vocal diverse cântece portugheze. Performerii intră în joc prin dreptul bazei cercului (pe'da roda), de obicei executând o roată laterală („au“ în portugheză). Odată aflaţi în interiorul cercului, cei doi jucători prezintă o coregrafie mixtă de acţiuni de luptă non-contact sau (semi-contact) între cei doi participanţi la joc şi mişcări ritualice de dans. Este vorba de lovituri de picior joase, înalte sau executate din săritură; piruete, întoarceri, eschive; elemente acrobatice statice (diverse menţineri ale corpului în poziţii care sfidează legile gravitaţiei) şi dinamice (răsturnări şi salturi înainte/înapoi şi lateral cu sau fără întoarceri).
Sport de import
În 2005, cu ocazia unei burse de predare Erasmus, Iulian Dumitru a făcut o vizită la Universitatea din Nice, Franţa. Acolo, ieșeanul a avut norocul să-l întâlnească pe actualul lui mentor, Jose Maria da Silva Filho, cunoscut în lumea capoeirei sub pseudonimul (apelido) de Mestre Cibriba. În 2008, Iulian a obţinut nivelul de „monitor”, cel de-al 6-lea grad din 11. Această calificare, recunoscută oriunde în lume în cadrul Grupului de Capoeira Brasil, îi oferă dreptul de a preda acest stil sub coordonarea lui Mestre Cibriba.

LA ALEGERE
Cultură sau „bătaie pe pâine“

Iulian Dumitru spune despre cei care vin să practice Capoeira, că aleg acest sport pentru diverse motive: acrobaţie, luptă, fitness, căutarea perechii, muzică, samba şi atmosferă braziliană. Mulţi începători îi au ca modele pe cei mai avansaţi şi talentaţi. Ei vor să ajungă la fel după 3-4 antrenamente. Alţii sunt interesaţi de aspectele culturale. Vor să înveţe să cânte la instrumente, să interpreteze vocal melodiile tradiţionale. „Alţii vor să înveţe <>, însă aceștia sunt cei care sunt cei mai vulnerabili în jocul de roda“, spune profesorul. Capoeira este suficient de generoasă pentru fiecare dintre aceştia. Dacă au răbdare şi trec de această fază incipientă, descoperă apoi Capoeira în plenitudinea ei – muzică, dans, luptă, tehnică marţială, energie pozitivă, prietenie şi multă bună dispoziţie.

Clinton și Obama, modele pentru debaterii români

OPORTUNITATE. De mai mult de un deceniu, tinerii români au la îndemână debate-ul, o soluție eficientă la una dintre cele mai mari fobii - vorbitul în public, barieră pe care au învins-o marii lideri ai lumii

Ionel Vaduva

Reușita în viață înseamnă a ști să te vinzi eficient. Pentru a stăpâni această artă, este nevoie și de oratorie. Cum însă în sistemul educațional din România este propovăduită transmiterea unidirecțională a informațiilor, adolescenții pleacă de pe băncile școlii cu un handicap: nu-și pot argumenta niciun fel de problemă în public, în mod coerent. De acest aspect ține însă chiar reușita în viață, fie că vorbim de susținerea examenelor orale la bacalaureat și licență, a unui interviu pentru obținerea unui loc de muncă etc. Soluția de redresare a situației este practicarea debate-ului (o formă de dezbatere educațională) practicată în ultimii 14 ani de avocați, magistrați, experți în PR, manageri de mari companii, oameni care au învățat să comunice eficient, zi de zi.
Debate-ul nu costă bani
Tinerii români pot practica acest „sport“ în cadrul cluburilor aflate rețelei Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), aflate în 36 de orașe ale țării. Debate-ul este asemănător unui sport deoarece există cluburi, finanțări de care depinde poziționarea în clasamentul campionatelor, reguli stricte de desfășurare a concursurilor, arbitri, învingători și învinși. Față de alte sporturi, practicarea debate-ului nu costă bani, ci necesită doar voința de a acumula un bagaj mare de cunoștiințe generale. Atâta doar că la concursurile naționale și internaționale nu sunt premii în bani, ci doar în faimă. Produsele cele mai cunoscute ale debate-ului sunt marii oamenii politici ai lumii, printre care Bill Clinton, George W. Bush și, nu în ultimul rând, Barack Obama.
Importanța rezultatelor
Despre cei trei oameni de stat din SUA, debateri cu experiență, vorbește cu admirație Victor Drăghicescu, student la drept și instructor în clubul de debate al Facultății de Drept din București. Mai puțin despre Bush, pe care îl consideră „de tristă amintire“. Victor are însă un preferat. El este fascinat de ceea ce reprezintă Barack Obama. „Pe mine, spre exemplu, Obama mă impresionează pentru profunzimea cu care abordează problematici diverse. A învățat să facă un discurs atrăgător. Chiar dacă ai oameni de comunicare în spate, dacă nu ai exercițiu în debate și pasiune pentru politică, precum Obama, nu reușești. Din păcate, mulți dintre tinerii debateri români au potențial dar nu se orientează către acest domeniu. Preferă să reprezinte societatea civilă“, spune tânărul.
Începutul contează
Parcă aflată într-un meci de KP sau Parly cu Victor, colega de discuții, Bianca Dragomir, de 20 de ani, studentă la SNSPA și vicecampioană mondială la debate în 2006, vede problema dintr-un alt unghi. Până să ajungi faimos, trebuie să te apuci de debate și să depășești momentul întrebării: „Am curaj să mă apuc de debate sau nu?“. Sunt tineri cu potențial mare, dar care nu au curaj să intre într-un astfel de club și să-și dezvolte abilitățile. „Trebuie, în primul rând, să vezi ce înseamnă debate, să ai curaj să-ți pui întrebarea dacă vrei să fii pe scenă acolo sus, să le vorbești oamenilor. O documentare scrisă a unui subiect o poate face orice copil de inteligență medie. A o argumenta însă în fața altora, cere practică“, spune Bianca. Ea mai crede că perioada emoțiilor poate fi depășită ușor, cu ajutorul instructorului de debate. Regulile formale se învață și ele, ca în orice joc.

FORMATE
Discuții cu subiect știut dinainte sau nu
În liceele din România se practică formatul de dezbateri Karl Popper (KP). Acest sistem opune două echipe a câte trei vorbitori. „Tema dezbaterii se cunoaște cu mult timp înaintea desfășurării dezbaterii iar accentul cade pe dezvoltarea argumentelor pe baza dovezilor materiale și a informațiilor precise despre subiectul dezbătut“, a declarat Monica Mocanu, președinta ARDOR. În schimb, dezbaterile parlamentare (Parly) au un format extrem de flexibil, în care se înfruntă fie două echipe a câte doi sau trei vorbitori fiecare (în versiunile europene și cea americană, respectiv în versiunea australiană), fie patru echipe a câte doi vorbitori fiecare (în versiunea britanică). Moțiunea (subiectul) pe marginea căreia se dezbate este dezvăluită participanților cu 15 minute înaintea dezbaterii. Acesta este formatul oficial practicat în cadrul programului universitar de dezbateri.

RE-CE-SI-U-NE

REALITATE(A). Duminică, 14.06.2009, am aflat că este RE-CE-SI-U-NE. De parcă n-aş fi simţit-o la maţ, io şi familionu' "mieu" în ultimul semestru
Ionel Văduva
Dureros este faptul că, între o alegere "ioroparlamentară" şi două "FeMeIuri", s-a trecut de la iaurtul cu pâine, consumat de 4 din 10 români în ultimele luni, la pâinea goală. Şi aceea de ieri, în lupta directă cu gândacii care se pregătesc să emigreze. La FMI, acasă la Premier sau Prezident.
Şi n-am ajuns încă în octombrie
Atunci, spune Şeful Statului şi Mersului, s-ar putea să ne luăm salariile în ciungi cu "suprize". Stau cu trancaniciul în faţa blocului din cauza lipsei banilor pentru combustibil, mă rog să vină pensiile babacilor şi le urez "sănătate şi virtute" celor care mi-au tăiat macaroana. S-ar putea chiar să devin haiduc. Încă sunt la faza de concepere a planului. Păzea Căline! E' RE-CE-SI-U-NE. A, uitasem, se duce bateria "lactopului", curentu' ielectric mă zguduie la buzunar, aşa că nu ştiu când voi mai scrijeli blogu'. Ţineţi aproape... portofelele. Exersez stilul smuls.

Libertate pentru toţi

VĂ MULŢUMESC. Contestatarii au reuşit până la urmă să-şi impună punctul de vedere. Într-un fel, mă bucur. De acum, persoanele respective nu mai sunt obligate să bârfească pe la colţuri: "Doamne, când mai scăpăm de ei? Să se spele cu ei pe cap!" Acum, îmi voi exprima însă şi o temere: - oare când le va veni şi lor rândul?
Ionel Văduva
În ciuda aparenţelor, azi am învins cu toţii
Pentru prima dată, în şase luni, am zâmbit. Chiar dacă situaţia nu este una roz, astăzi mi-am putut lua păpuşa în braţe, fără să-mi fie ruşine de a o privi în ochi. Am sărutat-o pe fruntea ei mică, de bebeluş, mi-am cerut iertare că o perioadă ne va fi greu, însă am avut puterea s-o privesc în ochi. Au trecut minute, ore bune, şi am observat o rază de speranţă - de azi, nu mai am nicio obligaţie faţă de nimeni. Nu mai sunt nevoit să las capul jos. Fiecare am avut azi de câştigat. Pe de-o parte contestatarii - ei au rămas fără obiectul urii lor, fetiţa mea - şi-a recâştigat tatăl, iar tatăl (eu) - şi-a dat seama, în sfârşit, că nu părerea răuvoitorilor contează şi că nu mai este obiectul urii.
N-am înjurat pe nimeni pe blog, aşa cum am promis
Dacă în cele şase luni de zile am reuşit să enervez pe cineva - din tot sufletul îmi cer scuze. Cred în Dumnezeu, merg la biserică şi păstrez datinile. Vă rog frumos să mă iertatţi şi, poate cel mai important, să mă uitaţi. Vă mulţumesc pentru tot şi vă urez succes în activitate. Am avut multe lucruri bune de învăţat de la voi, lucruri care îmi vor fi, cu siguranţă, utile în cariera mea de gazetar. Chiar dacă vi se va părea greu de crezut, îmi cer scuze pentru tot ceea ce v-a deranjat. Spor la treabă! Am învins!

Hoțanu și Spumercont – duo întru japcă (reloaded)

PANOPLIE. Duetul financiar-honțabil din sectorul 2 completează alte asemenea combinații de succes, care funcționează pe aproape întreg teritoriul Capitalei
Ionel Văduva
Într-o zonă din sectorul 2 în care, practic, nu ai unde să parchezi decât cu jumătate de mașină pe trotuar și cu cealaltă pe carosabil, s-a întâmplat ceea ce toți riveranii sperau să nu se întâmple. La 24 de ore de „33 pentru România“, hoții cu automacarale noi (pentru leasingul cărora plătesc proștii cu mașini ridicate ilegal), însoțiți de milițieni comunitari și de „capete de cretă“, au ridicat mașinile care staționau la sute de metri înainte și după unele semne de „Parcare interzisă“, instalate peste noapte. Lupte, injurii, bruscări, lacrimi și, peste toate, sute și sute de lei datorie către duo-ul HOȚANU-SPUMERCONT. N-am observat însă de ce n-au fost date jos imensele bannere ale „primarelui“ care, cu zâmbetul pe buze și din banii de la buget, îl susținea cu fervoare pe candidatul roșu la PE.
Lăsați-mi mașina, vă rog, cu ea îmi câștig pâinea
O tânără nu știa cum s-o convingă mai bine pe o blondă comunitară, silfidie și cu cătușe la spate și pe hoțul Spumercont care, cu un ghem de șfară, pesemne sigiliu, „îmbrobodeau“ autovehiculul care urma să fie ridicat. Lăsând la o parte nesimțirea, dacă cineva ar fi organizat ad-hoc o licitație, și-ar fi dat seama că mașina respectivă ar fi valorat cu câteva milioane în plus amenda pe care o va plăti tânăra păgubită. În plus de asta, câteva zile bune de acum încolo, femeia aceea nu-și va câștiga pâinea.
Sunt semne de interzis domne, era în fața trecerii de pietoni
L-am abordat pe unul dintre milițienii lui Man Pica, ascuns pe după un copac, pesemne antrenându-se pentru algerile de mâine, și l-am întrebat: „Sunt X, ce se întâmplă aici, nu vă supărați?“ Răspunsul a fot cutrmurător: „Ridicăm mașinile de lângă aceste semne de interzis și din dreptul trecerilor de pietoni!“. Dacă acele treceri de pietoni sunt acolo de ceva timp, semnele de circulație au apărut peste noapte în acele zone. În plus de asta, drumul este atât de prost gândit, încât, pur și simplu, riveranii n-au unde parca, nici la două-trei stații de autobuz distanță.
Luați mașini, dar le parcați pe blo(g)c
Până acum ceva timp, inclusiv Terecenii și Bogii îndemnau: „Ajutați industria producătoare, cumpăraţi automobile noi“. De ce stimabililor? Să plătim ani de zile credite la ele, să vă umflăm burțile vouă și clientelei voastre politice pentru ca, apoi, să le furați voi? Să vă faceți campanii politice pe munca noastră? Din impozitele plătite de noi? Voi nu aveți probleme gândacilor, pentru că voi aveți viloace prin Pepera, cu garaje cât pentru 15 mașini. Voi aveți girofare și pistolari iar noi ne uităm impasibili la cei care ar trebui să respecte legea și nu s-o eludeaze. Ei devin, de facto, complici ai hoților, implicit a voastră. Rușine să vă fie! Să meargă la vot, de azi înainte, hoții care vă susțin împreună cu neamurile lor. Mai bine ne cumpăram trotinete sau mașini de 30 de ani vechime. Ne scuteați astfel de radiere, nesimțiților. RUȘINE!

Ce-ar fi mișto de 7 iunie (reloaded)

POSIBILITATE. N-ar fi nemaipomenit să mergem la vot şi să punem ştampila TATOV pe un „ieuroparlamentar”, unul ales la întâmplare, şi să ne gândim că el sau ea ar putea fi baba noastră norocoasă?

Ionel Văduva

Dacă va ploua pe 7, va fi naşpa. Dacă însă va fi soare şi cald... cine ştie? Poate chiar merită încercată o variantă simplă la Loto şi un slogan Brucselian. Aşadar, după un 6 din 49 şi după un „treijtrei pentru viitor”, înşfăcăm CI-ul şi la vot!. Însă nu trebuie să uităm pe cine vom blagoslovi cu cerculeţul TATOV. La asta ar fi indicat să ne gândim (bine) atunci când cearşaful albastru ne va mângâia ceafa groasă iar mirosul de hârtie şi de scupiat amestecat cu tuş se vor fi combinat într-un sublim complex de senzaţii. Cu gândul la un şomaj fericit şi la o prelungire a ultimatumului de evacuare din casa la care nu s-a plătit întreţinerea de câteva luni, vom pleca fericiţi de la cabina de gazare, pardon de votare, şi ne vom îndrepta către birt.
Pariu cu baba
În faţa unei sticle de pufoaică, marca URSUL MOR, ne vom gândi ce ne va aduce baba. Că d-aia i-am dat una cu cerculeţul tuşat: „să mănâncă şi gura mea”. Ne vom face planuri ce vom face cu „miliardilii dă“ lei vechi datorie, vom ierta nevasta şi copilul de kafteală şi vom schimba o înjurătură cu vecinul care şi-a ales altă hoaşcă pentru a-l reprezenta la Briocsel.
Epilog
Asta este România reală. Baba noastră, a celor cu speranţa-n ştreang, a murit săraca. TATOV-ează Legea Penelor Albe undeva sus. Restul? Se pregătesc pentru viaţa de apoi, secţia Babilonul Şpionilor – Bruxelles, şi cioplesc bastoane. 33 la număr!