joi, 4 iunie 2009

Ce-ar fi mișto de 7 iunie (reloaded)


POSIBILITATE. N-ar fi nemaipomenit să mergem la vot şi să punem ştampila TATOV pe un „ieuroparlamentar”, unul ales la întâmplare, şi să ne gândim că el sau ea ar putea fi baba noastră norocoasă?

Ionel Văduva

Dacă va ploua pe 7, va fi naşpa. Dacă însă va fi soare şi cald... cine ştie? Poate chiar merită încercată o variantă simplă la Loto şi un slogan Brucselian. Aşadar, după un 6 din 49 şi după un „treijtrei pentru viitor”, înşfăcăm CI-ul şi la vot!. Însă nu trebuie să uităm pe cine vom blagoslovi cu cerculeţul TATOV. La asta ar fi indicat să ne gândim (bine) atunci când cearşaful albastru ne va mângâia ceafa groasă iar mirosul de hârtie şi de scupiat amestecat cu tuş se vor fi combinat într-un sublim complex de senzaţii. Cu gândul la un şomaj fericit şi la o prelungire a ultimatumului de evacuare din casa la care nu s-a plătit întreţinerea de câteva luni, vom pleca fericiţi de la cabina de gazare, pardon de votare, şi ne vom îndrepta către birt.
Pariu cu baba
În faţa unei sticle de pufoaică, marca URSUL MOR, ne vom gândi ce ne va aduce baba. Că d-aia i-am dat una cu cerculeţul tuşat: „să mănâncă şi gura mea”. Ne vom face planuri ce vom face cu „miliardilii dă“ lei vechi datorie, vom ierta nevasta şi copilul de kafteală şi vom schimba o înjurătură cu vecinul care şi-a ales altă hoaşcă pentru a-l reprezenta la Briocsel.
Epilog
Asta este România reală. Baba noastră, a celor cu speranţa-n ştreang, a murit săraca. TATOV-ează Legea Penelor Albe undeva sus. Restul? Se pregătesc pentru viaţa de apoi, secţia Babilonul Şpionilor – Bruxelles, şi cioplesc bastoane. 33 la număr!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți ceva de comentat? Foarte bine, scrieți, că d-aia sunt tastaturile la prețuri bune pe piață.