miercuri, 5 august 2009

Falimentul omoară IMM-urile




În ianuarie 2009, peste 80% din totalul insolvențelor, falimentelor și radierilor din Registrul Comerțului erau reprezentate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Trendul continuă şi în cel de-al doilea semestru

Ionel Văduva

DIFICULTATE. Criza pune lacăt pe ușile firmelor cu puțini angajați. În ianuarie 2009 au intrat în insolvență 1.595 de societăți comerciale, cu mult față de aceeași lună din 2008, când erau într-o situație similară 964 de unități. Cele mai afectate sunt IMM-urile care activeaza în comert și distribuție, dar și cele din construcții, conform datelor Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Numărul firmelor aflate în faliment, în curs de radiere și radiate din Registrul Comerțului a crescut în luna ianuarie 2009 la 452 de societăți comerciale, față de ianuarie 2008, când au fost în această situație 258 de firme.

În 2009 vom avea peste 20.000 de falimente

Dacă ne gândim că doar 20% din falimente sunt ale societăților comerciale mari (potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului – ONRC), situația în care se află firmele cu maxim 250 de angajați este una deosebit de dificilă. Anul trecut, un număr de 14.724 de unități au intrat în insolvență (conform Legii 85/2006), iar în faliment, în curs de radiere și radiate din Registrul Comerțului au fost 3.700. CNIPMMR informează că Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri (MIMMCMA) a primit doar 0,2% din PIB pentru IMM-uri. „Anul acesta, în condițiile în care mediul economic suferă, din estimările specialiștilor, ne asteptăm la un număr de peste 20.000 de falimente“, a declarat Ioan Mintaș, prim vicepreședinte CNIPMMR.

Soluții de redresare

Întreprinzătorii români cer Executivului să ia în considerare generalizarea neimpozitării profitului reinvestit pentru investiţiile productive, crearea Fondului de Contra-garantare a creditelor și lansarea programelor Ministerului pentru IMM-uri în regim de urgență. Patronii mai cer, printre altele, eliminarea controalelor abuzive, a celor care se suprapun, precum şi a „comisioanelor” pentru amenzi. „Noi considerăm că IMM-urile nu trebuie sancţionate de două ori pentru aceeaşi abatere“, a conchis Ioan Mintaș. De asemenea, pentru încurajarea producţiei se solicită reducerea cu peste 50% a impozitelor pe clădirile şi terenurile aferente, introduse în circuitul economic, în care se desfăşoară activităţi de producţie, reducerea birocraţiei şi a parafiscalităţii, precum și acordarea de stimulente pentru ocupare, în cazul angajării de șomeri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți ceva de comentat? Foarte bine, scrieți, că d-aia sunt tastaturile la prețuri bune pe piață.