O dată vede finul puţa naşului

Mutare de răspuns: Dacă ai ajuns să-ţi furi propriul naş pentru a-ţi deschide o magherniţă, omenia şi respectul nu reprezintă nimic pentru tine.

La un moment dat, fie că vorbim de viaţa de zi cu zi, fie de carieră, apare un punct de "no return". Practic, din acel moment, spui pas şi o iei de la capăt. În această situaţie mă aflu şi eu acum. Am spus NU mai multor oportunităţi iar altora le-am dat cu piciorul. Nu merg pe roze iar viaţa nu mi-a dat totul. Poate n-am ştiut nici eu să cer mai mult. Îi mulţumesc însă Creatorului că mi-am văzut minunea în braţe. Asta este cea mai mare mulţumire a mea. Pentru ea muncesc, pentru ea şi familie mă străduiesc să obţin rezultate cuantificabile într-un salariu lunar neînjositor. Când însă am de-a face cu oameni fără suflet, mi se face scârbă şi fie plec, fie fac în aşa fel să mă fac "plecat" prin voinţa altora. Dacă, de la EVZD m-am "concediat" cu mâna mea, de la actualul loc plec cu inima împăcată. Pur şi simplu este o senzaţie de respingere reciprocă. N-am să dau exemple de comportament şi nici să arăt cu degetul. Un veritabil ziarist spunea: "la angajare, mie să-mi spuneţi cum îmi pot da demisia fără probleme, în caz de nevoie, fără să ne certăm". Cine ştie? Poate sunt un neînţeles.

În loc de epilog

Un alt capitol din viaţa mea se apropie de sfârşit. Dacă la momentul la care am părăsit EVZD, am preferat să nu scriu nimic, ştiind că greşelile majore a fost ale mele, acum, precum Pilat din Pont spun: "Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia. Voi veţi vedea". Şi nu este blasfemie sau vreo neconcordantă în asociere. Consider că nu am greşit cu nimic şi plec cu inima împăcată dintr-o colectivitate total potrivnică mie. Nimeni nu spune că nu aş avea hibe de comportament. Pot spune doar atât: - n-am muşcat niciodată mâna care mi-a dat o bucată de pâine, însă nu mai suport să vin acasă, să mă uit în ochii ficei mele şi să-mi fie ruşine. Aşadar, este rândul meu pe tabla de şah: - citind titlul acestei postări, cum te simţi?

Şah?