joi, 9 septembrie 2010

Evoluţia serviciilor poştale discutată în Parlamentul European

Vicepreşedinta Comisiei de transport şi turism a Parlamentului European (TRAN), Adriana Ţicău, a declarat, joi, în plenul PE, ca este necesar ca statele membre să garanteze serviciul public universal şi să asigure servicii poştale de calitate pentru toţi cetăţenii europeni. "Atrag atenţia asupra necesităţii ca, inclusiv în această perioadă de criză, statele membre să menţină în continuare reţele poştale bine funcţionale, cu un număr suficient de puncte de acces inclusiv în zonele rurale sau puţin populate" a declarat Adriana Ţicău.
Directiva cu privire la realizarea integrală a pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii stabileşte obligaţia ca Statele Membre să îşi definească modalităţile de finanţare a serviciului universal, dându-le acestora suficientă flexibilitate.
Deputatul european Adriana Ţicău a subliniat că "de această finanţare depinde calitatea serviciilor poştale, asigurarea de condiţii de muncă decente lucrătorilor din sectorul serviciilor poştale precum şi existenţa unor garanţii privind locurile de muncă, pregătirea şi veniturile angajaţilor. Consider absolut necesar ca până la sfârşitul acestui an Comisia sa ne prezinte un studiu privind impactul liberalizării serviciilor poştale, in statele care au deschis complet competiţia in acest domeniu."
În opinia vicepreşedintei TRAN, este nevoie de diversificarea activităţii operatorilor poştali, prin furnizarea de servicii ale societăţii informaţionale, asigurându-se astfel atât noi surse alternative de finanţare a serviciului universal cât şi adaptarea operatorilor tradiţionali de poştă la era digitală.
Liberalizarea serviciilor poştale este prevăzută pentru anul 2011, cu posibilitatea ca statele membre care s-au alăturat Uniunii după 2004 - cum este şi cazul României - şi cele cu topografie mai deosebita să poată amâna deschiderea spre competiţie a pieţei serviciilor poştale până în 2013. Intervenţia eurodeputatei a avut loc în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în cadrul dezbaterii privind întrebarea orală: Punerea în aplicare a Directivei 2008/6/CE cu privire la realizarea integrală a pieţei interne a serviciilor poştale. Aceasta întrebare a fost adresată in numele Comisiei de Transport şi Turism, care si-a exprimat îngrijorarea fata de condiţiile angajaţilor din acest sector.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți ceva de comentat? Foarte bine, scrieți, că d-aia sunt tastaturile la prețuri bune pe piață.