vineri, 31 octombrie 2008

Pădurea noastră cea de toate zilele

Nu mai devreme de anul trecut, atât eu, cât şi alţi colegi de breaslă trăgeam un semnal de alarmă cu privire la jafurile care se petrec în unele din pădurile ţării (Borşa şi Agăş). Aminteam atunci de dreptatea împărţită de autorităţi în funcţie de interese, dădeam în vileag amenintările cu moartea la adresa proprietarilor de trupuri de pădure care, cu toate că-şi câştigaseră drepturile de proprietate în justiţie, nu puteau intra în posesie din cauza intereselor economice ale samsarilor care se ocupau (şi încă se ocupă) cu tăierile ilegale de lemn. În continuarea acestui aspect v-am putea spune că s-a ajuns până acolo, încât pădurarii (dintre cei mai curajoşi şi nemînjiţi) să aibă armă de foc cu glonţ de luptă pe ţeavă. Cinste acestor oameni cu coloană verticală, ale căror familii le sunt ameninţate şi totuşi rămân ferm pe poziţii. Tot în acest context, există, din păcate, indivizi care pentru 100 – 150 de lei primiţi pe un metru cub de lemn furat să ajungă în puşcării şi chiar să se dedea la nelegiuiri. Mai mult, sunt şi anumiţi proprietari de „aur verde“ care, în loc să aibă drept ţel sporirea caratelor acestui adevărat material preţios, îl distrug mişeleşte. Să ne aducem aminte că tăierile necontrolate de arbori de pe versanţii dealurilor şi munţilor au dus, nu demult, la adevărate catastrofe de genul revărsărilor, alunecărilor de teren etc. Stimaţi cititori, să încercăm să ne trezim în cel de-al doisprezecelea ceas. Suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene (UE), comunitate în care pădurea este respectată. Să ne străduim să stârpim acest adevărat „foc“ mistuitor reprezentat de criminalii care ne distrug „fabricile“ de oxigen. Mă rog la bunul Dumnezeu să nu avem nenorocul de a ajunge să purtăm măşti de oxigen în timp ce ne deplasăm către birouri, din cauza neghiobiei de care continuăm să dăm dovadă. În aceeaşi ordine de idei, vă informăm că, săptămâna trecută, a fost sărbătorită săptămâna europeană a pădurii. Vă provoc la o muncă plăcută, şi anume aceea de a planta măcar un puiet din orice soi de arbore doriţi dvs. Eu deja am făcut acest demers de care sunt mândru. Sunt sigur că veţi fi mândri că aţi dat o mână de ajutor la regenerarea mamei Terra, care suferă cu adevărat de pe urma poluării masive. Ar putea fi un alt pas către salvarea noastră, a omenirii!!!

duminică, 19 octombrie 2008

Cu haznaua în fundul curţii (lecţia IV)

Nu mai devreme de numărul trecut discutam de poluarea cu nitriţi şi nitraţi a apelor freatice de suprafaţă. Fie că este vorba de gospodării individuale, fie că este vorba de ferme, acest tip de poluare pare destul de greu de combătut. Veţi vedea şi de ce. Iată... „Hai să devenim producători de legume ecologice.

Avem bucata aia de 2500 m2 de curte, acolo unde „mamaie“ cultiva tomate d-alea „bio“. Le punea la rădăcină excremente din coteţele găinilor şi roşiile deveneau mari şi frumoase! Păstrăm şi noi reţeta. Vom avea un profit... “ Cam aşa se îndemnau la drum doi tineri lângă care am stat absolut întâmplător cu ocazia unui seminar pe teme de protecţia mediului, eveniment care a avut loc zilele trecute.

Pe de-o parte mă bucuram de entuziasmul lor fiindcă nu mulţi au curajul să se apuce de un business în domeniul agriculturii ecologice. Am conştientizat abia a doua zi cât de periculoase sunt însă legumele şi fructele „otrăvite cu nitraţi“. Mai pe înţelesul tuturor, dacă există o producţie cât de mică de legume şi fructe ecologice, nu trebuie să existe în vecinătatea parcelei surse de poluare cu nitraţi.

Şi aici ne referim, în primă instanţă, la haznaua (WC-ul) din fundul curţii şi la adăposturile animalelor, construcţii care în majoritatea cazurilor nu sunt dotate cu fose septice, platforme betonate etc. N-am învăţat încă lecţia de igienă pentru care europenii ne vor da cu siguranţă bobârnace peste nas. Concret, n-am băgat la cap că dacă producem legume ecologice nu grăbim creşterea cu reziduuri animaliere necompostate.

De ce ar trebui să fim atenţi la aceste aspecte? Fiindcă specialiştii în domeniul sănătăţii umane trag un semnal de alarmă, şi spun că legumele şi fructele contaminate cu nitraţi ajung în stomac, unde au loc anumite reacţii în urma cărora este eliberată nitrozoguanidina, un factor cancerigen pentru acest organ intern. Procesul este unul de durată, şi este întâlnit în special la adulţi.

La copiii care mănâncă legume şi fructe cu nitraţi se formează combinaţii „ucigătoare“ în sânge. Apare apoi fenomenul de cianoză, pielea copilului căpătând culoarea vineţie, apar durerile de cap, ameţelile persistente şi anemia (temuta boală albastră). Şi metalele grele din legume şi fructe sunt dăunătoare sănătăţii. În cazul persoanelor care mănâncă zilnic legume şi fructe contaminate cu mercur se înregistrează căderea părului şi a dinţilor. Legumele şi fructele bogate în plumb pot provoca saturnism, iar cele cu conţinut depăşit de cadmiu sunt chiar cancerigene.

Domnilor „producători“ de legume şi fructe ecologice (unii dintre dumneavoastră fiind de fapt nişte simpli intermediari prezenţi prin pieţele bucureştene şi nu numai) cumpărătorii legumelor şi fructelor contaminate sunt lipsiţi de apărare. Şi asta din cauza faptului că nici culoarea, nici mărimea, nici gustul legumelor şi fructelor otrăvite nu este alterat. Şi cunoaşteţi acest aspect.

În final, mă adresez celor care folosesc pesticidele după ureche, adaugă culturilor îngrăşăminte chimice şi reziduuri biologice necompostate (neprocesate), precum şi celor care au haznaua în curte şi produc legume să deschidă larg ochii. Dacă până acum a mai mers cu aşa-zisa roşie ecologică ori castravete sau ce mai vreţi dvs., de acum înainte autorităţile vor fi cu ochii pe voi. V-aţi jucat destul cu vieţile noastre, ale tuturor!

marți, 14 octombrie 2008

Sacul fără fund sau axioma politicienilor ciubucari

În disperarea politicienilor români de a obţine încă un mandat de patru ani, după îndelungi chinuri, minţile lor „luminate“ au avut o revelaţie?!. Şi-au râs în barbă şi au purces a scrijeli cu pixul pe hârtie o ilizibilă bifă: - „Să dăm de toate, tuturor! După noi potopul, dacă nu mai suntem aleşi (vorba lu' Nero - fie vorba între noi... deştept băiat)!”... şi-au dat.

Zilele acestea, din „respect” pentru dascăli, după ani şi ani de războaie cu sindicatele de profil, guvernanţii noştri au decis - salarii mai mari cu peste 50% pentru cadrele didactice, începând de la 1 octombrie. Mai mult, în contextul celor spuse mai sus, Camera Deputaţilor a decis, tot zilele acestea, că orice gospodărie individuală poate produce, pentru consum propriu, ţuică sau rachiu din fructe, în cantitate de 250 de litri alcool pur, fără plata accizelor.

Până acum, marea majoritate a producătorilor erau nemulţumiţi pentru că plăteau accize standard, de 100%, pentru producerea a 50 de litri de alcool pur şi accize de 50% pentru 100 de litri concentraţie de 50 de grade (politicienii au declarat presei, cu mândrie, că prin ambele acte normative s-a făcut dreptate). De asemenea, tot în septembrie, aceeaşi Cameră a Deputaţilor a adoptat o lege iniţiată de PRM prin care, cu ocazia ieşirii la pensie, cadrele didactice vor primi o indemnizaţie ce reprezintă şapte salarii lunare brute, actul normativ plecând spre Senat, ce are competenţă decizională.

Ca şi ultim argument în favoarea celor ce vi le voi spune, aproximativ 940.000 de pensionari din agricultură beneficiază, de la 1 septembrie, de o dublare a punctajului pensiei pentru anii utili realizaţi, dar şi de majorarea cu cinci procente care se aplică pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale, potrivit Casei Naţionale de Pensii.

Nu cred că mai este nevoie şi de alte considerente care să susţină afirmaţia mea că majoritatea politicienilor sunt ciubucari. Şi când fac această afirmaţie, mă refer la faptul că de-a lungul a patru ani de mandat, aproape nimic nu s-a făcut în favoarea cetăţeanului. Cum vin alegerile însă, apar „binevoitorii” prin sate şi oraşe, cu pomeni electorale, cu mese festive, cu acte normative şi alte asemenea.

De unde veţi susţine dragi politicieni aceste imense eforturi financiare? Nu cumva tot de la Bugetul de Stat? Adică din buzunarele noastre? Ale tuturor? Să mă ierte Dumnezeu! Aş săruta mâinile dascălilor de la sate care au sculptat talente precum Ion Creangă sau alţii. Medicii şi pensionarii merită majorări substanţiale ale veniturilor.

Funcţionarii publici au şi ei dreptul la salarii mai mari pentru a nu mai exista posibilitatea unei probabile acţiuni de mituire, în vederea obţinerii de acte sau alte avantaje. Dar... de unde atâţia bani pentru toate aceste pomeni? Să fie bugetul nostru precum cel american de peste 14.000 de miliarde de dolari? Să ne permitem redresări economice de peste 700 de miliarde de dolari?

Stimabililor, nici măcar americanii n-au scăpat de recesiunea economică. Pe eBay, vestitul site de internet, o casă americană s-a vândut la licitaţie cu 1,75 dolari. Incredibil dar adevărat.

S-ar putea ca pe căsuţele noastre din chirpici să luăm şi noi unu-doi bănuţi. Suntem peticiţi în... dos, ca să nu fiu vulgar, însă noi facem cadouri electorale. Felicitări stimabililor. Eu zic ca să mărească salariile şi pensiile tuturor, să fie egalitate de şanse. “Daţi câte una domne'. Să ajungă la toţi!” (Publicat in Rodul Pamantului, 2008)

Protecţia consumatorului pe mapamond- „ia la 'eftin – ţinţi lei bucata”

Puţini sunt aceia care nu au cumpărat „ţeva de la chinez”. Fie că a fost vorba de haine, alimente, jucării etc., mulţi dintre noi au auzit frecvent reclama verbală - „ia la eftin, ia la eftin, ţinţi lei bucata”.

În contextul celor amintite mai sus, recunosc faptul că, în momentul de faţă, economia chineză, din punctul meu de vedere, este pe primul loc în lume. Lucruri minunate ies din mâinile neobosite ale asiaticilor, lucruri pe care le-am apreciat ani de-a rândul, atât înainte, cât şi după Revoluţia din 1989.

Însă, explozia aceasta economică scoate la iveală unele fundaţii „din cărţi de joc” pe care unele arii economice chineze sunt construite. Astfel, zilele trecute, buboiul reprezentat de scandalul legat de laptele-praf contaminat cu melamină, o substanţă deosebit de periculoasă, s-a spart. Presa chineză şi cea internaţională a vuit şi continuă să o facă pe această temă.

A trebuit să moară patru bebeluşi din China şi alţi peste 53.000 să fie internaţi, până când totul să iasă la iveală. Despre acest caz, care nu este unul izolat din păcate, am scris pe larg în ediţia de faţă a ziarului nostru.

De parcă nu erau de ajuns produsele alimentare, jucăriile şi hainele contaminate cu substanţe deosebit de periculoase, descoperite pe pieţele din România, anii trecuţi. Practic, nici nu mai ştii ce să cumperi, fie că vorbim de alimente, produse farmaceutice sau fitofarmaceutice, jucării, unelte şi utilaje agricole sau cine ştie ce alt produs „Made în China” fără să te întrebi... când va lua foc?

Oare ce colorant au folosit de această dată? Din proprie experienţă vă spun, nu demult, am achiziţionat gresie şi faianţă produse în China şi m-am crucit când am ajuns acasă. Cele două produse erau atât de proaste, încât la cea mai mică încercare de rupere a acestor ceramice, pur şi simplu se dezintegrau în mână. Parcă şi un biscuit se rupea mai greu. Inimaginabil!

Şi când mă gândesc că pe vremea Răposatului savuram cu deosebită plăcere ciocolata chinezească în miniatură, prosoapele din cel mai bun bumbac mă fereau de umezeală, aveam jucării deosebit de rezistente, plăcute la atingere, realizate din materiale deosebite, aveam unelte de scris produse în China care ţineau generaţii de-a rândul ş.a.m.d.

Acum, până şi minunata Uniune Europeană (UE) se gândeşte cu teamă că laptele-praf contaminat ar putea ajunge pe mesele vest-europene prin ţări terţe. Cu privire la acest aspect Unitatea specializată de Protecţie a Consumatorului a comisiei Europene (CE) monitorizează fără încetare această situaţie, un posibil embargou fiind la orizont.

Fiindcă realmente apreciez paşii mari făcuţi de chinezi în ultimii ani, din toate punctele de vedere, fiindcă nu vreau sa mă tem când un cetăţean chinez emigrat în România mă îmbie cu un „ia la eftin” care, cine ştie, s-ar putea topi până acasă, ca un vis efemer, îndemn producătorii din China să fie mai atenţi şi mai scrupuloşi.

România apreciază produsele chinezeşti iar cetăţenii români nu doresc altceva decât calitate şi siguranţă. Ca şi proaspăt tătic, mă gândesc cu groază că aş putea cumpăra lapte produs în China şi care să conţină substanţe letale. Mă rog la Dumnezeu ca autorităţile responsabile de la noi din ţară să-şi spună cuvântul iar sintagma „ia la 'eftin – ţinţi lei bucata” să fie una a prosperităţii şi nu a fricii.

Datul la gioale - sportul preferat al românilor

Fie că vorbim de agricultură, politică, fotbal, transporturi, sănătate sau orice alt domeniu de activitate, românul este pregătit, antrenat şi motivat să dea şi să primească lovituri la gioale (gioale - expresie binecunoscută, prezentă şi-n DEX-ul neaoş).

Românului îi place să-l şicaneze pe cel de lângă el, să-i exploateze fiecare slăbiciune, chiar dacă, până la un anumit moment au fost aproape „ca fraţii” (vezi antiteza iubire-ură din politica românească). Exemplu concret, val după val, puterile legislative şi executive de diferite culori s-au perindat la conducerea ţărişoarei noastre.

Cum pleacă unii de la putere, ajung în opoziţie şi se pregătesc precum hienele, de atac. Fiecare mişcare, cât de mică, a celor de la putere este sancţionată cu surle şi trâmbiţe, prin intermediul trompetelor din presa neprofesionistă, organizaţiilor neguvernamentale, guvernamentale, penale, normale, anormale etc. Ce sa mai credem noi stimaţi politicieni? Moţiuni, acţiuni, sancţiuni şi alte „ţiuni” ne bâzâie pe la urechi precum ţânţarii aceia din Deltă, care înţeapă pescarul uitat de timp pe baltă, chiar şi prin haine.

În agricultură, spre exemplu, sindicaliştii le dau la gioale guvernanţilor pentru situaţia precară în care se află acest domeniu la ora actuală. Vine şi opoziţia şi le aplică guvernanţilor alte lovituri la gioale. Aceştia, la rândul lor le dau la gioale fermierilor, le trag ţepe, întreţin birocraţia.

Un du-te vino absurd, parcă desprins din filmele cu Stan şi Bran. Veţi întâlni această golăneală şi în sănătate, turism, transporturi. Vreţi să mai enumăr? În fotbal poate? Acolo unde, realmente, dăm cu mucii-n fasole, dăm puternic la gioalele adversarilor şi ne baricadăm în faţa porţii, în speranţa că vom obţine un chinuit egal cu formaţii de Liga a XIV-a, unde jucătorii mai sunt şi bucătari, agricultori sau cine mai ştie ce D-zeu profesii îndeplinesc.

Singura diferenţă dintre „ai noştri” şi „ai lor” este că „ai lor” nu au „tibiile” pline de „vânătăi” de la loviturile primite. În celelalte ţări există medici la ţară, fermierul nu completează tone de hârtie pentru a obţine un pumn de bani subvenţie, fotbalistul joacă până la moarte pe teren, mijlocul de transport este unul decent, nu calci în rahatul patrupedelor sălbăticite din oraşe si sate, nu-ţi iei flegme de la politicienii zeflemişti aflaţi la putere sau în opoziţie iar respectul există, chiar dacă economia capitalistă este una extrem de dură.

Prefer duritatea şi respectul în detrimentul loviturilor la gioale. Pana atunci însă... „aaaauuuu, fault! Mi-am luat-i şi eu.” Nu-i aşa că vă sună cunoscut?

Şi totuşi speranţa există - s-a născut pe 11 septembrie 2008!




Orele 01:45, data 12 septembrie 2008. M-am retras în faţa computerului pentru a scrie acest editorial, unul cum n-am mai scris de foarte mult timp. Un articol de presă în care am investit emoţii, trăiri de nedescris, sentimente pure şi, poate cel mai important - speranţă. Cum de am ajuns aici? Foarte simplu.

Pentru început să ne reamintim cu lacrimi în ochi de data de 11 septembrie 2001. Nişte oameni fără suflet sau... cine ştie... au deturnat mai multe aeronave, şi le-au redirecţionat către ţinte de pe teritoriul american. Două imobile impunătoare au fost realmente doborâte iar o a treia serios avariată, în haosul creat pierind mii de oameni. Sacrificii inutile, influenţe asupra economiilor multora dintre ţările lumii şi asupra concepţiilor despre lume şi viaţă. Povestea este binecunoscută tuturor.

Fie-le ţărâna uşoară celor care au murit nevinovaţi. Cât despre ceilalţi... să-i judece bunul Dumnezeu. Capitol închis! Făcând acum un salt peste ani... ziua de 11 septembrie 2008 a fost de bun augur (cel puţin pentru mine). Şapte ani au trecut de la evenimentul amintit mai sus, cifra 7 parcă aducând cu ea speranţa.

Speranţa că în agricultură, sănătate, mediu vor avea loc schimbări în bine. Naşterea unui copil la care am asistat în data de 11 septembrie m-a făcut să cred că speranţa aceasta se va şi concretiza. Mica viaţă care tocmai şi-a găsit loc în lume vine cu o mare răspundere. O mare răspundere a noastră, a tuturor, asupra patrimoniului pe care îl vom lăsa urmaşilor noştri.

Dacă vom continua să lăsăm drept moştenire violenţa, un mediu înconjurător din ce în ce mai bolnav şi mai ostil nouă, oamenilor, nu vom fi avut pentru ce a ne fi luptat. Toate grevele sindicaliştilor din agricultură, toate minunile tehnologiei vor fi fost în van.

Dar staţi, speranţa există! Ea s-a născut în 11 septembrie 2008. Cel puţin pentru mine. Sper să pot găsi îndeajuns de multă putere înlăuntrul meu să schimb ceva în mediul înconjurător. Chiar şi dacă voi putea planta un copac voi fi fericit. Voi şti că am lăsat o „umbră” speranţei, în căldura înăbuşitoare a indiferenţei, „umbră” necesară urmaşilor noştri în vreme de restrişte.

Sper... şi cred că sunteţi în asentimentul meu. Începem cu reciclarea deşeurilor... la treabă!

Armeanul, sindicalistul, pesimistul, alimentele scumpe şi subvenţiile (lecţia III)

Să presupunem că n-am nicio idee despre fenomenul agriculturii din Lunamarţiania (atenţie la ironie), o ţară oarecare de pe planeta Utopia. Mai mult, să presupunem că sunt un simplu cetăţean, un mediocru plătitor de taxe şi impozite, fără vreo idee prea mare despre economie, finanţe, interese politice ş.a.m.d., un cetăţean al Luniimarţiania. Un lunamarţian!

Văd la televizor că fermierii au venit să ceară mai mulţi bani pentru lucrările agricole (pe bune ce-i drept) şi că ministrul finanţelor spune că este o mişcare politică pichetarea celor 20 de localităţi. Şi mai văd cu ochii mei că la hipermarketul din colţ, suta de grame de salam nenorocit costă enorm iar sistemul de sănătate este la pământ.

Dacă aş fi un neavenit, poate m-aş întreba într-o doară: - „De ce Doamne-Iartă-mă mai cer aştia bani de la Buget, adică din buzunarul meu peticit, când eu mănânc salam cu felia de la hipermarket fiindcă preţul este astronomic?

În loc să stea în satele şi în comunele lor lunamarţiene, să-şi muncească pământurile alea pentru care s-au zbatut atâţia ani, vin să ceară bani din buzunarul meu de salariat cu opt milioane de monede uşoare pe lună. Mai vine şi ministrul de finanţe armean (descriere plastică a Preşedintelui din Lunamarţiania, cât se poate de reală) care spune că economia a crescut cu 8,8% că există politici eficiente de susţinere a agriculturii iar mişcările sindicale sunt ghidate din umbră de mediul politic advers.”

S-a dus cu şmecheria în acel moment! Cum aş putea cunoaşte eu, ca lunamarţian, şi aş discerne adevărul de minciună, când nici sindicalistul călare pe tractor şi nici armeanul nu-mi explică de ce trebuie să avem pe Lunamarte o agricultură eficientă? Cu cheltuieli şi venituri echilibrate? De ce trebuie să finanţăm de la buget un domeniu care se zbate să supravieţiască? Mulţi lunamarţieni nici măcar nu ştiu ce este agricultura, darămite să fie de acord cu mărirea unor subvenţii pentru agricultură, chiar dacă unii dintre fermieri abia fac faţă de la un an la altul.

Lunamarţienii ştiu de la televizor că economia duduie (nu prin producţie ci prin consumul exagerat), că fermierii ştiu doar să se plângă şi, poate cel mai dureros, cu toate că din buzunarele cetăţenilor lunamarţieni pleacă sume bune în monede uşoare, pâinea, cartofii, carnea, precum şi alte produse alimentare sunt extrem de scumpe.

Pe cine să mai cred... ca şi necunoscător? Armeanule, sindicalistule, lunamarţiene, cădeţi de comun acord fraţilor, informaţi-vă, sprijiniţi-vă reciproc, explicaţi-ne, băgaţi-ne cu forţa informaţia în cap. Explicaţi-ne de ce trebuie să dăm mai mulţi bani agriculturii, domeniu vital al economiei Luniimarţiania. Dacă nu, riscăm să mâncăm rocă marţiană, să-i înjurăm pe sindicalişti şi pe miniştri şi ne consolăm: - „ce bine era pe vremea lu' Ceaşcă... „.

Vapoare vin, vapoare pleacă... ce e val ca valul trece

Obişnuit fiind cu diferitele şmenuieli şi învârteli ale unor intermediari de pe piaţa cerealelor, „oameni” dornici să transforme an de an grânele micilor producători în „praf şi pulbere”, prin foamea de comisioane care reies din importurile masive de cereale, n-am mai putut observa că bate şi-un vânticel de schimbare (cel puţin aşa pare la prima vedere).

Vapoarele vin, vapoarele pleacă, la fel şi ploile şi inundaţiile.

Nici nu ştiu ce să fac - să mă bucur sau să mă gândesc de două ori înainte de a mă convinge că ceva se schimbă şi pentru amărâţii care, an de an, cultivă cu prisosinţă cereale?

Informaţiile de ultimă oră arată că România a importat în primele şapte luni ale acestui an, pe căile maritime, aproape de trei ori mai puţine produse agricole decât a trimis la export. Dacă se păstrează în continuare această tendinţă, până la finele anului se conturează o scădere a cantităţilor de cereale la import cu aproximativ 16.000 de tone, per ansamblu. Acesta ar fi motivul bucuriei mele.

Vine acum însă partea mai tristă, argumentată chiar de către specialiştii români. Aceştia pun creşterea valorilor la export pe seama crizei grâului la nivel mondial, din cauza recoltelor slabe înregistrate în multe ţări de pe mapamond, dar şi a preţului mai mic practicat de firmele româneşti, comparativ cu alte state furnizoare.

Deşi producătorii agricoli autohtoni au avut rezultate foarte bune comparativ cu anii trecuţi, reprezentanţii sindicatelor de fermieri din România vorbesc mai mult despre o „politică de supravieţuire” decât despre o creştere a veniturilor.

Eu, la rândul meu, m-am bucurat şi întristat deopotrivă cu privire la situaţia de mai sus. Este rândul dvs. acum.

Ce veţi face dragi cititori? Vă veţi bucura? Or vă veţi întrista? Veţi spera la mai mult? Poate că, citind următoarele versuri ale poeziei „Glossa”, scrisă de minunatul poet român, Mihai Eminescu, veţi avea o revelaţie.

Poate vă veţi da seama că, momentan, singura soluţie este să priviţi la un viitor mai bun cu oarecare reticenţă:

- „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate;/ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece.”

De ce ne dăm mereu foc la valiză? (lecţiile 1 şi 2)

Aparent fără legătură, două evenimente au avut loc zilele acestea. Contrar aşteptărilor, voi comenta similitudinea dintre cele două întâmplări, chiar la începutul acestui editorial.

Aşadar, dragi cititori, chiar dacă, frecvent, depun eforturi susţinute în a găsi subiecte demne de a fi comentate (pozitiv), săptămână de săptămână, cel puţin o faptă reprobabilă se întâmplă pe teritoriul ţării noastre.

Concret, pe unii îi cuprinde „focul” dezinteresului sau... interesului iar pe alţii dorinţa de a-şi da foc la valiză (cu bani sau fără). Plutim în neştire prin fum (fie el al şpăgilor sau inconştienţei unora) iar realitatea focului dogoritor de după perdeaua sufocantă ne arde faţa mută de uimire, furie, lipsită de posibilitatea reacţiei.

Şi asta se întâmplă chiar în momentul în care, poate mai abitir decât niciodată, speram că faptele de zi cu zi vor intra pe făgaşul lor normal. Au trebuit să moară oameni pe A2 din cauza unor cretini care au incendiat mirişti acum ceva timp. S-au pierdut multe fonduri europene din cauză că „unii” se fereau să nu-şi dea foc la valiza plină (cu diverse).

Pentru lecţia 1, ca şi măsuri punitive, Poliţia Română a anunţat că va aplica amenzi usturătoare celor care incendiază terenurile agricole. Pentru cea de-a doua lecţie, guvernanţii au promis că vor face „lumină” şi vor lupta pentru a eficientiza procedurile de acordare a fondurilor europene şi vor neutraliza fraudele. Ne-am dat foc sau nu la valiză? Vă veţi lămuri din cele ce urmează. Lectură plăcută!

Lecţia 1 - Nu demult, drumul dintre Constanţa şi Tulcea putea deveni, din nou, scena unui carnagiu. Concret, zilele trecute, şoseaua amintită mai sus a fost învăluită în fum, din cauza unui foc de vegetaţie pus de cineva care a vrut să-şi cureţe parcela şi nu s-a gândit la urmări.

Unul dintre participanţii la trafic a oprit, pentru că nu mai vedea să înainteze, iar un altul realmente l-a izbit din spate. Ambele vehicule au ajuns în flăcări, în urma impactului. A urmat o luptă grea, pentru salvare, şoferul care a tras pe dreapta pentru că nu mai avea vizibilitate, amintindu-şi ulterior că era înconjurat de fum, când maşina lui a fost lovită din spate cu putere.

Autovehiculul a „zburat” în mijlocul flăcărilor şi a început să ardă instantaneu. Înecat de fum şi cuprins de spaima unei morţi teribile, omul a tras disperat de mânerul uşii, să iasă din autoturism. Portiera se îndoise şi nu se mai deschidea. Pasagerul din dreapta a reuşit să scape şi l-a tras afară din maşină pe uşa din dreptul lui. După ce şi-au revenit din sperietură, oamenii au sunat la 112 în speranţa că pompierii le vor salva maşinile.

Când au ajuns militarii, n-au mai găsit decât două mormane de tablă care fumegau. Pompierii spun că incendiul s-a extins după ce proprietarul unei parcele de teren nu a supravegheat focul. Poliţiştii încearcă în continuare să identifice persoana care a incendiat miriştea, pentru a o amenda cu suma de 10.000 de lei.

Lecţia 2 - În prima jumătate a lunii iunie, 2008, a avut loc o misiune de audit a Comisiei Europene (CE), care face parte din procedura de monitorizare pe care serviciile CE o efectuează anual. Misiunea a avut rolul de a face recomandări privind îmbunătăţirea sistemului de implementare a Programului SAPARD.

Recomandările ulterioare ale CE au vizat, în primul rând, întărirea sistemului de control legat de autorizarea plăţilor către beneficiarii finali ai fondurilor SAPARD.

În urma acestei misiuni, la solicitarea CE, autorităţile române au elaborat un plan de acţiuni precis care prevede şi completarea procedurilor legate de autorizarea plăţilor cu noi elemente de control menite să reducă posibilitatea apariţiei riscului de a efectua plăţi incorecte.

Plăţile pentru proiectele depuse în cadrul Programului SAPARD au fost sistate până la remedierea unor deficienţe constatate la procedurile de control. România trebuie să mai primească de la UE, în cadrul Programului SAPARD, 200 de milioane de euro. Pentru această sumă verificările se vor face după noile proceduri.

Nu-i aşa că ne place să ne dăm foc la valiză?

Cu bostanu' pe DN 1

Imaginează-ţi, dragă cititorule (oricine ai fi tu), că eşti la volanul unui autovehicul oarecare, undeva pe drumul către munte. Ţinând cont de faptul că singura şosea mai decentă spre Valea Prahovei este DN1, iată, să presupunem că rulezi pe acest drum naţional cu 80 km/h.

Dintr-o dată, de pe marginea şoselei, îţi sare în faţă o persoană de după o grămadă de pepeni. Zgomot de frâne, noroc că acul kilometrajului indica 80 km/h în scădere, în „extravilan” (sic!). Cobori grăbit din maşină, după ce, în prealabil, ai oprit autovehiculul pe dreapta şoselei şi ai pornit semnalul de avarie.

Nervos fiind, te îndrepţi către cel/cea care a traversat DN1-ul fără a se asigura absolut deloc. „Ai înnebunit domne?”... îi strigi inconştientului/inconştientei care a făcut o imprudenţă care era cât pe ce să-l/s-o coste viaţa.

„Pleacă bă de aici. Îmi dai tu să mănânc?”... primeşti o replică seacă. Rămas fără cuvinte, te îndrepţi către automobil şi pleci mai departe. Nu înainte însă de a te asigura ca nu vei omorî, la rândul tău, pe cei/cele care circulă regulamentar pe DN1, în încercarea ta disperată de a te înscrie, din nou, în trafic. Doar intri pe drumul naţional fără să te asiguri.

Faci „ţuşti” precum iepurele de după claia de pepeni. Realitate? Ficţiune? REALITATE dragă cititorule.

Acum mă voi adresa „restului lumii”... , astfel de situaţii se întâmplă aproape zilnic. DN1, 2, 3 ş.a.m.d. (şi nu numai) sunt împânzite de astfel de pieţari-kamikaze. Poate doar legendarii piloţi-sinucigaşi din Japonia interbelică mai aveau atât de mult curaj.

Dragi producători agricoli, chiar merită să vindeţi cei 50-100 de pepeni pentru care aţi trudit un an de zile unor criminali? Chiar nu puteţi face un efort să vă desfaceţi marfa în pieţele bucureştene sau din localităţile limitrofe domiciliului dvs.?

Nu sunt de ajuns sutele de victime care plătesc tribut în vieţi de om (personale şi nu numai), circulând haotic şi bezmetic pe drumurile ţării? Mai trebuie să-i ferim şi pe aceşti imbecili/imbecile?

Părerea mea este că ar trebui să-i boicotaţi pe intermediari. Să nu le mai vindeţi pe aproape nimic producţia de peste an, pentru ca, apoi, aceştia să facă averi de pe urma unor inconştienţi (ca şi mine, de altfel) care opresc să cumpere „trufandale” de pe marginea drumului.

Nu-i mai îmbogăţiţi pe cioclii care vă bat la poartă şi vă cumpără pepenii, merele, prunele, ardeiul, gogoşarii, brânza, ouăle pe nimic, pentru a face apoi legea prin pieţe şi la drumul mare.

Să lansăm campania – JOS INTERMEDIARII!
Văd că niciunul nu se îngrămădeşte...
„Pleacă bă de aici. Îmi dai tu să mănânc?”

Clar şi apăsat!

Dragi cititori, de această dată, editorialul... nu mai este editorial. Ci doar o înşiruire. O înşiruire de informaţii aparent fără noimă. Eu vă voi furniza informaţiile „pe tavă”. Voi vă veţi da singuri răspunsurile şi veţi „scrie” în minte, fiecare la rândul său, editorialul personal.

Veţi fi şi judecător şi călău. Iată, pe scurt, situaţia post-inundaţii. Clar şi apăsat. Ca un raport. La fel ca la şcoală sau precum în beciurile Gestapo-ului. Doar informaţii. Golite de frumuseţea unui editorial. Fie chiar şi populist. Litere şi cifre.

Lacrimi uscate şi ură faţă de nepăsare, dezinteres şi hoţie. Dispreţ faţă de perspectiva hidoasă a lipsei de soluţii, faţă de hrăpăreţii care vor avea de câştigat zeci de milioane de euro din „reconstrucţii”.

Începem! Producţia de porumb de anul acesta va avea de suferit de pe urma inundaţiilor (de parcă ar fi singura... ). Mai ales la nivel regional (în judeţele Suceava, Bacău, Iaşi şi Neamţ) acolo unde se cultivă preponderent acest soi de cereale.

Sectorul zootehnic va avea şi el de suferit. Şi asta din cauză că, tot la nivel regional, sute de animale au fost omorâte de viitură. La fel ca şi în 2005 când s-a înregistrat creşterea cea mai mică a Produsului Intern Brut (PIB), şi anul acesta pagubele inundaţiilor vor avea un efect negativ asupra economiei naţionale (deficit de 1%).

Anul acesta, de pe urma lacrimilor vor avea de câştigat, ca de obicei în ultimii ani, tot intermediarii. Aceşti ciocli, vor achiziţiona animalele rămase în viaţă după viitură şi sleite de foame, pe aproape nimic.

Aceeaşi soartă o vor avea şi recoltele rămase în picioare. Alţi „beneficiari” de pe urma pagubelor cauzate de viitură vor fi companiile mari de construcţii. Acestea se vor bate pentru câştigarea contractelor de reabilitare a drumurilor distruse. Sau pentru reconstrucţia a 700 de case nimicite de ape.

Miza este de ordinul zecilor de milioane de euro. Peste şapte kilometri de drumuri naţionale şi 1.067 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale sunt impracticabili.

De asemenea, 1.408 poduri şi podeţe au fost distruse în urma inundaţiilor. În total, au fost afectate şase judeţe (Botoşani, Neamţ, Maramureş, Iaşi, Bacău, Suceava) şi 145 de localităţi vecine. Mai mult, au fost afectate şi 23.315 hectare de teren agricol.

De asemenea, au fost inundate 3.034 de hectare de păşuni şi fâneţe.
Teatru absurd? Joc Divin cu nimicnicia omenirii? Viituri. Drame. De ce noi?

A, poate pentru că suntem şi răi. În 2005, nişte români, acum foşti sinistraţi, au primit de la stat nişte containere dotate cu toate cele necesare pentru a supravieţui.

Au primit spre folosinţă. Nu proprietate. Acum au case noi şi tot nu vor să renunţe la ele.
Şi atunci ne tot întrebăm... de ce noi? Clar şi apăsat! Nu-i aşa?

Combatem inundaţiile cu mocasinii

Când se mai supără Dumnezeu pe noi şi ne mai trimite câte un potop, să ne amintească faptul că suntem efemeri pe acest pământ, taman atunci mai marii politichiei din România se afişează printre amărâţii care-şi plâng neputinţa-n pumni.

Dă bine la imaginea pre-electorală! Chiar dacă unii dintre primarii sau prefecţii ale căror localităţi sunt afectate de intemperii mişună printre sărmanii care şi-au pierdut şi ultima brumă de avere, încercând să mai salveze ceva, îi priveam cu stupoare pe politicieni încălţaţi în mocasini de mii de lei noi care poartă discuţii principialiste cu oamenii.

Pe de altă parte, mă uitam cu mândrie la bravii noştri jandarmi care s-au aruncat în vâltoarea viiturilor pentru a salva oameni şi animale sau la minunaţii piloţi-miliari, ale căror elicoptere erau înnămolite la greu în încercarea de a mai salva ceva, şi-mi dădeau lacrimile la propriu.

Apoi, imaginile cu politicienii scrobiţi, din păcate de rând înalt, transformau lacrimile într-o uscăciune a furiei când aceştia reinventau cercul şi vindeau dreptunghiuri sinistraţilor. Ne pricepem de minune la populism, la haine scumpe, la replici acide, însă n-am pune mâna pe un sac cu nisip să astupăm breşele făcute în diguri.

Propunem sărmanilor care dorm sub cerul liber să-şi facă hoteluri dacă nu le convine situaţia sau dăm uneori neputincios din umeri când ni se noroiesc mocasinii ori înfulecăm brânză cu pâine şi vorbim de cele sfinte sau de echipe de fotbal. Să nu înţelegeţi greşit.

Sunt şi politicieni din rândul senatorilor sau deputaţilor care nu se fac de porc, ducându-se la inundaţie cu „gipanu'”. Sunt chiar oameni care au muncit cot la cot cu sărmanii ale căror căsuţe din chirpici erau luate de vâltorile râurilor ieşite din matcă.

Am ucis pădurile, am furat ce s-a putut, am plătit cupa cu pământ de excavaţie cu câte 1200 de RON (incredibil dar adevărat!), ne-am ferit de îmbunătăţirile funciare dar am cerut voturile românilor!

Dragi români, dacă politicienii au intrat în noroaiele voastre pline de sudoare şi sânge cu pantofii de lux, sau v-au invitat să vă construiţi singuri hoteluri, vă propun să-i călcaţi şi domniile dumneavoastră pe bătăturile dureroase (voturile adică... ) cu cizmele voastre de zi cu zi.

„Dintre pentru dintre, cumetre!”.

Şi ţăranii au colegii... nu?

Încă o schimbare de ordin politic bate la uşa noastră anul acesta. Ar fi cea de-a doua, după alegerile locale care s-au încheiat nu demult. Cine va susţine pe cine în perioada pre-electorală, care vor fi strategiile şi alianţele partidelor la nivel local, cum vor fi motivaţi să voteze fiecare din cei aproximativ 170.000 de cetăţeni reprezentaţi ce către un senator în Parlamentul României sau cei circa 79.000 de alegători susţinuţi de către un deputat, toate acestea ne vor fi dezvăluite în lunile următoare.

Cert este faptul că, de data aceasta, politicianul va trebui să „coboare” în stradă. Chiar dacă oratoria în mulţime nu mai este la modă ca în perioada Greciei Antice sau ca în anii '90-'98, politicienii au îndeajuns de multe motive să-şi expună strategiile într-un mod cât mai coerent posibil.

Acest demers va fi susţinut cu un deosebit interes şi de publicaţia noastră, „Rodul Pământului”. În perioada următoare, acest ziar va aloca spaţii largi acelora care - indiferent de apartenenţă politică – vor fi dornici să-şi convingă proprii alegători că ei sunt cei mai buni, şi că le vor fi sprijin în decursul celor patru ani de mandat, mai presus de orice alt interes politic sau privat.

În aceeaşi ordine de idei, din observaţiile mele de gazetar, în ultimii ani, politicienii tind să-şi orienteze din ce în ce mai mult atenţia către alegătorii din mediul rural. De ce oare?

Răspunsul îl veţi găsi singuri, rememorând binecunoscutul fenomen „Ştefăneşti”, eveniment petrecut în vara acestui an, cu ocazia alegerilor locale. Acolo şi atunci, ţăranii au dovedit că pot fi pătimaşi când vine vorba de viitorul politic al urbei din care fac parte, făcând în unele zone ale ţării chiar „moarte de om”.

Tocmai de aceea, sunt sigur că politicienii vor juca pe cartea alegătorilor din mediul rural şi în perioada următoare. Perfect! Atât eu, cât şi colegii mei îi vom încuraja pe aceştia din urmă să-şi prezinte platforma politică în paginile ziarului nostru.

Şi ştiţi ceva? Şi ţăranii au colegii electorale! Ei vor fi mai conştiincioşi în ceea ce priveşte prezenţa la vot.

Aşadar, stimaţi candidaţi, „Rodul pământului” - OTV este cu ochii pe voi. Veţi promova examenul sau veţi fi primii din coadă?